Acum citesti
Noul model polivalent Cervélo Soloist e o combinație a modelelor S5 și R5

Modelul Cervélo Soloist nu e nou pe piață, el existând în oferta producătorului la începutul anilor 2000, când a fost folosit în multe etape de Grand Tour. Acum, modelul popular este readus pe piață sub forma unei cursiere polivalente cu accent pe viteză, situată între modelele S5 și R5.

Soloist este un pic mai ușoară decât S5, însă față de R5 vine cu îmbunătățiri aerodinamice, respectiv un cadru conturat, seat stay-uri coborâte și tijă de șa cu profil D. Modelul împrumută rulmenții pedalier filetați de la modelul R5-CX și este compatibil atât cu transmisii electronice cât și cu cele mecanice.

Noul model Soloist de la Cervélo e cu aproximativ 250 g mai greu decât modelul ușor R5 și cu 250 g mai ușor decât modelul aero S5. Obiectivul final este clar: s-a dorit ca Soloist să fie o cursieră pentru oricine nu are spațiul, banii, timpul sau nevoia să aibă mai multe cursiere.

Noul Soloist este departe de a fi o bicicletă doar pentru profesioniști, fiind gândită să fie folosită în turele de weekend de către cicliștii amatori. Bicicleta oferă un bun echilibru între greutatea redusă și performanțele aerodinamice, rezultatul fiind o bicicletă bună la orice.

Modelul Soloist vine în șase mărimi, între 48 și 61 cm. Componentele cu care e echipată variază de la grupul mecanic Shimano 105 până la modelele de top cu Shimano Di2. Prețul bicicletei complete variază între 3400$ și 6800$, fiind disponibil și un kit format din cadru, furcă și tija de șa la prețul de 2700$.

Mai multe informații găsiți pe pagina producătorului.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

two × 3 =