Acum citesti
Noua linie Shimano Deore 2014, acum cu tehnologia Shadow Plus

Vești (foarte) bune de la Shimano pentru anul viitor. Odată cu prezentarea noii game Deore, probabil cea mai cunoscută a producătorului japonez, va fi lansat și schimbătorul de pinioane înzestrat cu tehnologia Shadow Plus. Cu ajutorul unui comutator montat pe cușca schimbătorului, vei putea tensiona patina, împiedicând-o să se miște către în față, astfel fiind eliminate bătăile produse de lanț, oferind totodată reprize de schimbări mai bune. Mai multe despre această tehnologie poți citi aici.

Pentru cei cu bugete reduse, va exista și un model simplu, fără tehnologia Shadow Plus.

Acum că ni s-a luat o piatră de pe inimă, aflând că Shimano face ca această tehnologie să fie disponibilă și pe gama mid-level, să completăm cu faptul că noul sistem de transmisie Deore va fi disponibil și cu un angrenaj cu două foi, pe lângă cel cu trei foi deja disponibil.

De aici, este ușor de dedus faptul că schimbătoarele de foi vor fi disponibile pentru două sau trei foi.

Frânele au suferit de asemenea modificări, la nivelul etrierului, care a fost redesenat. În plus, sunt acum compatibile cu plăcuțele de frână ICE Tech, oferind performanțe crescute, prin menținerea unei temperaturi scăzute a discului. Noul disc cu prindere Center Lock se va ridica la nivelul modelelor superioare și va fi disponibil în dimensiunile de 160, 180 și 203 mm. Numai vești bune, nu-i așa?

Nu în ultimul rând, Shimano Deore va include și un set de roți, MT35, dar care nu poartă denumirea gamei. Va fi disponibil în dimensiunea de 26, 27.5 sau 29 de inch cu 24 sau 28 de spițe cu quick release clasic sau cu ax de 15 mm.

Noile produse vor putea fi achiziționate începând cu luna august, 2013. Prețurile nu sunt încă publice.

via Shimano

 

Vezi Comentarii (2)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

six + seven =