Acum citesti
Noua cască aero multifuncțională Catlike Cloud 352 lansată de Movistar

Catlike_Cloud-352_adaptive-aero-road-helmet_Movistar-Valverde-600x400Echipa Movistar va folosi începând din acest week-end, cu ocazia curselor Strade Bianche și Paris-Nice, noua cască aero Catlike Cloud 352 care a fost dezvoltată împreună cu ei. Casca are două carcase diferite interschimbabile care oferă două niveluri diferite de aerodinamică și ventilație, fără a pierde aspectul inedit Catlike.

Catlike_Cloud-352_adaptive-aero-road-helmet_breathable-reticulated-shell_riding-600x400Cloud 352 se dorește a fi un nou concept de cască aero de șosea, gata să fie folosită la orice fel de cursă, de la contratimp și triatlon până la criterii și curse lungi de fond. Casca folosește sistemul Dual AEROSystem care permite ciclistului să adapteze casca la cursă cu ajutorul a două carcase interschimbabile ce acoperă zona superioară. Sistemul oferă în funcție de necesități o aerodinamică foarte bună sau o aerisire performantă.

Casca are trei orificii de ventilație mari în partea din față care asigură aerisirea suficientă indiferent de configurația aleasă. Partea laterală a căștii rămâne fără orificii, deoarece acolo apar cele mai mari turbulențe. În partea de sus este fixată carcasa aero VeloDom sau cea ventilată Breathable Reticulated Shell, după caz.

Catlike_Cloud-352_adaptive-aero-road-helmet_red-white_breathable-reticulated-shell-297x223Inginerii de la Catlike au testat multe forme de carcasă până au ales-o pe cea cu multe orificii mici ca fiind soluția cea mai performantă ca aerodinamică. Aceasta are 352 de găuri prin care circulă aerul, făcând-o una dintre cele mai ventilate căști aero de pe piață. Pentru cei ce iubesc numărul mare de orificii ale căștilor Catlike, aceasta ar trebui să le producă extaz.

Catlike_Cloud-352_adaptive-aero-road-helmet_white-red_VeloDrom-shell-297x223Carcasa netedă Velodrom asigură totuși o ventilație suficientă sub ea, casca având canale interne de aer între orificiile frontale și cele din spate. De asemenea, zona laterală este foarte bine ventilată. Pe lângă rolul aerodinamic, carcasa aero oferă și protecție în caz de vreme rea, motiv pentru care a fost aleasă și montată pentru cursele clasice de primăvară.

Catlike_Cloud-352_adaptive-aero-road-helmet_color-range-600x304Sistemul de prindere este simplu și ușor de reglat. Cloud 352 este disponibilă în mărimile S, M și L pentru o circumferință a capului între 54 și 62 cm. Sunt disponibile cinci culori pentru cască: alb, galben fluorescent, alb/negru, negru/alb și roșu, carcasele fiind disponibile albe, roșii sau în galben fluorescent. Prețul este de 180 euro, dar nu se știe încă data lansării pe piață pentru vânzare.

Pentru informații suplimentare puteți accesa site-ul producătorului.

Sursa: bikerumor.com

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

5 × four =