Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete…
720 este un producător nou de căști, aceștia lansându-și primul model de cască, Awake, în vara anului trecut. Noua cască, pentru AllMountain/Enduro are un design nou și folosește altă tehnologie decât MIPS, botezată Hexa-Go și care are rolul de a atenua forțele rotative ce acționează asupra creierul atunci când cazi cu biciclete. Cu o greutate de 499 de grame în dimensiunea L nu este neapărat cea mai ușoară de pe piață din acest segment, însă producătorul ne spune că este printre cele mai sigure.
Construcția interioară de tip fagure, care poate fi văzută și prin decupajul stratului exterior al căștii, este un polimer care absoarbe puternic energia din impact și care-și schimbă structura în momentul impactului, reușind să distribuie forța pe o suprafață mai mare.
Aerisirea este bună așa cum lesne se poate observa din fotografii, un reglaj montat în partea din spate, un cozoroc cu înălțime reglabilă și o prindere cu magnet sub bărbie. Din primăvară, în afara de culoarea albă și cea neagră, casca va mai fi disponibilă în alte trei culori: albastru, roșu și galben. Prețul oscilează între 199 și 219 euro, în funcție de culoare.
În curând, casca va sosi și la noi, la test.
Pagina producătorului: 720protections.com
Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.