La munte cu câștigătorii tombolei Decathlon

Pe cale să devină o tradiție, plimbarea anuală cu câștigătorii tombolei Decathlon este una dintre evenimentele la care participăm cu foarte mare plăcere. Pe scurt, cei care cumpără biciclete de la Deacthlon într-o anumită perioadă, participă la o tombolă, iar câștigătorii vor petrece un weekend cu echipa FreeRider.ro. Sau cu o parte a echipei. Anul acesta lucrurile au fost diferite. În primul rând, câștigătoare a fost o fată. În al 2lea rând, am fost anunțați că este începătoare, iar prietenul care o însoțea, la fel. Așadar, ne-am gândit rapid la câteva trasee mai simple dar care să conțină peisaje cu care să facem o figură bună.

                Barajul Râușor

Pe de altă parte, plecarea nu s-a mai făcut din București dat fiind faptul că cei doi veneau din Cluj. Mă minunez: tocma’ de la Cluj? Apăi sunt puși pe distracție! Și astfel i-am așteptat vineri seara pe Dalma și pe Miro, care au ajuns direct obosiți după o zi de muncă și atât amar de drum. Nu am apucat să ne spunem prea multe și până la urmă era mai important să fie odihniți pentru ziua următoare. Ei doar bănuiau ce-i așteaptă din cele povestite de mine, dar între noi fie vorba, m-am gândit că n-o fi foc și pară un traseu pe care eu l-am considerat recreațional. Estimasem 40 de km, însă m-am înșelat.

Sâmbătă dimineața ne-am trezit cu mult chef de pedalat. Eu am fost însoțit de Irina în tura pe care urma s-o începem, încrezătoare ca de obicei și entuziasmată de a porni la drum. Eram deci doi băieți și două fete, condițiile perfecte pentru un pedalat lejer.

După ce am trecut de Lerești și Pojorâta am început urcarea spre Barajul Râușor. Dalma era pentru prima dată la munte pe bicicletă, iar Miro nu mai pedalase de mult. Prin urmare, o pauză a fost necesară pentru a-și recăpăta forțele. Ni s-au mai alăturat pe traseu unii și alții, dar cum au venit așa au și plecat.

Grupul în versiunea completă. Doar pentru scurt timp.

După ce am trecut de baraj lucrurile s-au mai relaxat. Cățărarea se încheiase și intrasem din nou pe un teren cu o înclinație foarte prietenoasă. Fără să simțim am ajuns la Cabana Voina, de unde am început traseul pe drum forestier, cu destinația cabana Cuca.

Așa nu!

Așa da!

Chiar din acest punct am început să simt apropierea de natură, așa cum o caut de fiecare dată. Mai ales că în această perioadă se trezește la viață și fără să fie morocănoasă, ne-a delectat privirile cu păduri de un verde crud și cu un cer albastru de vară. Ah, e perfect, mi-am spus. Dar cum energia este limitată, iar atunci când eși începător, și mai limitată, am început să slăbim mult ritmul.

Zăpada încă nu s-a topit complet. Cu atât mai bine, peisajul este mai spectaculos.

Într-un final am atins punctul terminus, cabana Cuca. Am făcut rapid o fotografie pentru a demonstra că am atins altitudinea de 1.200 de metri, apoi, brusc, m-a lovit un miros de mâncare care mi-a activat instictele primitive. Voiam cu orice preț să mănânc. Prin nu-mi dau seama ce fel de noroc, cei de la Cuca chiar gătiseră în acea zi, în condițiile în care așa un festin este destul de rar. În mai puțin de 5 minute am dat gata un castron cu cea mai bună ciorbă pe care am putut-o savura anul acesta. De fapt mi-a plăcut atât de mult încât nu mă mai puteam opri din a o complimenta pe bucătăreasă. Cât de ușor poți impresiona pe cineva cu o mâncare bună…

Ne-am adunat gândurile, iar după ce ne-am prăjit la soare preț de o oră am făcut cale întoarsă. Drumul de întoarcere a fost foarte scurt, deși distanța era similară. Evident, atunci când te dai la vale, timpul trece mai repede. Și nu neapărat pentru că ai viteză mai mare, ci pentru că plăcerea face ca timpul să treacă pe nesimțite.

Proba practică: traversarea unei ape.

Cum ajungem acasă verific Strava și-mi dau seama că estimarea de distanță făcută de mine inițial era cu aproximativ 20 de km mai scurtă. Astfel, am avut un total de 56 de km și cu o diferență de nivel de 800m. Ai spune că nu-i mare lucru, dar eu tot îmi repetam în sine că Dalma e pentru prima dată pe bicicletă la munte. Iar astfel, poate fi încununat ca un real succes.

Cabana Cuca, la fel de veselă ca de fiecare dată. Cu mâncare inclusă de data aceasta.

Așa cum era de așteptat seara s-a încheiat undeva pe la ora 22:00 când ei au dat deja buzna în dormitor. Mă întrebam dacă vor mai fi oare buni de ceva pentru a doua zi de weekend.

Aviz amatorilor! Din păcate sunt mult mai mulți decât aș fi crezut.

Duminică dimineață însă i-am văzut direct zâmbind, încă de când s-au trezit și am știut că ziua este salvată. Erau foarte hotărâți să plecăm într-o nouă tură. Am ales un traseu ceva mai dificil, care a pornit pe un single trail mai tehnic, a avut și o cățărare serioasă și o coborâre scurtă, dar intensă.

Potecuța din Lerești.

Apoi, ne-am continuat drumul spre câteva sate parcă uitate de lume. Acele sate de romi de care mai vorbeam în trecut și unde se întâmplă lucruri. Pe lângă faptul că am fost aclamați, salutați și pe alocuri, înjurați, cireașa de pe tort a fost un tânăr nu foarte zvelt, care ne-a delectat cu un front flip pe cinste.

Pentru că nu avea niciun fel de frână funcțională pe bicicletă, oprea proptind piciorul în roata de față. Iar când presiunea aplicată a fost prea mare a zburat peste ghidon în uralele noastre și ale celor prezenți prin zonă. Mă gândeam totuși că dacă de la doar 10 ani coboară fără frâne, ar putea avea un viitor glorios.

Ultima parte a plimbării de duminică a mai inclus și o mică porțiune din Trofeul Muscelului, pentru a-i pune în temă pe cei doi cu ceea ce urmează să-i aștepte o dată ce-și vor găsi suficientă motivație pentru a începe să pedaleze serios. Și sincer, cred că se va întâmpla asta. Dalma a acceptat două provocări într-un weekend, iar Miro, pe bicicleta lui care cântărea peste 20 de kg, nu s-a plâns deloc că ar fi fost prea dificil. Mai puțin de durerile dorsale, care sunt cât se poate de normale când nu stai în șa în mod constant.

Pentru ei a fost o experiență nouă care sunt convins că i-a motivat corespunzător. Până la urmă este mai bine să începi în forță, decât să te plimbi de colo-colo prin oraș, ca apoi să te gândești dacă ai vreo dorință de a pedala la munte. Iar pentru noi a fost o lecție din care am înțeles că voința și ambiția de multe ori depășeșc temerile sau reținerile. Lecție pe care în mare parte o știam, dar exemplele sunt cele care susțin teoriile cu adevărat.

Dragoș Mitroi
editor-in-chief FreeRider.ro
Câmpulung-Muscel