Acum citesti
Kona Satori revine pe piață, ca 29-er cu cursă medie

În 2012 o cursă de 130 mm era considerată lungă pentru un 29. În ultimii 6 ani s-au schimbat multe, dar datorită modelului Kona Satori care a deschis drumul atunci, 29-rele au acum curse mult mai lungi. Încă există loc pe piață însă pentru 29-re cu cursă medie, motiv pentru care Kona Satori revine pe piață după o pauză de 5 ani.

Kona Satori DL păstrează cursa originală de 130 mm a suspensiei spate, în față montând o furcă cu cursa de 140 mm. Roțile au rămas de 29 iar cadrul este din aluminiu 6061. Însă aici se termină asemănările cu vechiul model. De data asta, platforma Satori folosește suspensia independentă Kona FUSE care permite folosirea noilor amortizoare trunnion. Cadrul mai are și monobloc PF92, spațiu pentru butuci Boost la ambele roți, headtube conic și rutare internă pentru tija reglabilă.

Design-ul FUSE este destul de simplist, dar s-a dovedit că e eficient, un exemplu fiind modelul de succes Kona Hei Hei DL. Indiferent de model, Satori folosește un amortizor RockShox Deluxe RL DebonAir Trunnion pentru a obține performanțe maxime în spate.

 

În față apar diferențele între Satori DL și Satori, modelul DL folosind o furcă RockShox Revelation RC Solo Air de 140 mm.

În trecut modelele DL au fost echipate cu componente mai adaptate pentru ”north shore” cum ar fi pipe mai scurte, ghidoane mai late, tije reglabile, dar de data asta diferențele sunt doar la echipare. Modelul de top DL are o transmisie SRAM GX Eagle 1×12 cu un angrenaj SRAM Descendant 6k, frâne SRAM Guide R și tijă RockShox Reverb.
Roțile sunt modelul WTB STP i29 TCS 29 și vin echipate cu anvelope Maxxis Minion DHF/Tomahawk TR dual compound 29×2.3. Prețul pentru modelul DL este de 3499 $.

 

Modelul Satori include toate elementele de la DL cum ar fi suspensia de 130/140 mm, roțile de 29, ghidonul XC/BC 35 și pipa de 35 mm, dar are componente diferite pentru a ajunge la un preț mai redus. În loc de transmisia 1×12 de pe DL, Satori oferă una Shimano Deore 1×10 cu angrenaj RaceFace Aeffect. Furca este o RockShox Recon Gold RL Solo Air, frânele sunt de la Shimano și tija reglabilă de la Trans-X.

Datorită echipării mai ieftine, prețul pentru Satori e cu 800 $ mai mic decât a modelului DL, respectiv 2.699 $.

Mai multe informații găsiți pe pagina producătorului.

Informații de pe bikerumor.com

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

seventeen − 14 =