Acum citesti
Noua valvă Schwalbe CLIK are potențialul de a deveni noul standard în industrie

Pentru bicicletă cele mai populare valve de pe piață sunt Presta și Schrader. Dacă Presta este des întâlnită la jantele înguste, Schrader este mai des întâlnită la bicicletele de buget. Însă în ultima vreme s-a observat un efort concentrat de îmbunătățire a volumului de aer folosind însă aceeași mărime a valvei.

John Quintana este inventatorul valvei CLIK. El a dorit un sistem de umflare a roților bicicletelor care să fie compatibil, pe cât posibil, și cu sistemele deja existente pe piață. Recent Schwalbe s-a implicat în acest proiect, iar valva CLIK pare că are un viitor.

Schwalbe CLIK VALVE SCV

Ce este Schwalbe CLIK?

Pe scurt, este o „cuplă rapidă”, la fel ca la compresoarele mari de aer sau furtunele de la aragazele cu gaz. Apeși cu un clic apoi tragi și decuplezi, toate astea în timp ce nu se pierde deloc din aerul proaspăt pompat în roată. De asemenea noua Schwalbe CLIK vine cu 50% mai mult flux de aer comparativ cu presta.

Schwalbe CLIK VALVE SCV

Important de reținut este că noua Schwalbe CLIK poate fi instalată în toate actualele valve Presta. Tot ce trebuie să faci este să înlocuiești centrul valvei. Și valvele Presta, dar si cele Dunlop pot fi convertite, iar pentru Schrader există un adaptor. Apoi, pompele clasice și cele cu cartuse co2 pot fi convertite la noul standard, folosind un adaptor.

Noua valva Schwalbe CLIK nu este încă disponibilă pe piață, dar va fi în curând, la început cu adaptoare pentru Presta, Schrader și Dunlop. Ulterior Schwalbe va comercializa și camere cu noua valva CLIK direct instalată. De asemenea și SKS va oferi acest sistem.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

10 − 8 =