Acum citesti
Merida continuă programul de teste în România, oferă garanție extinsă pentru cadrele sale

La fel cum se întâmplă de câțiva ani în luna octombrie, și de această dată a avut loc dealer meeting-ul Merida 2015. În cadrul acestuia, compania BikeFun, importatorul acestei mărci în România, a prezentat mai pe larg modelele disponibile în acest an, dar a subliniat și serviciile pe care dealerii Merida le vor oferi clienților.

_B8K9974

Renașterea full-suspension și aluminiul la putere

După cum ați putut citi într-un material anterior, gama de mountain bike-uri Merida se va baza foarte puternic pe full-suspension-urile One-Twenty, One-Forty și One-Sixty, primul dintre acestea fiind și cel mai drastic modificat model pentru 2015. Nu doar că acum a fost complet regândit, ci producătorul l-a și conceput să fie un bun echilibrist când vine vorba de preț și echipare. Drept urmare, i-am aruncat o privire mai atentă și concluziile le puteți citi aici.

Cât privește cursierele, se pare că efortul depus de Merida în materializarea modelului Reacto a dat roade și compania mizează în continuare pe succesul său. Așadar, pentru anul viitor sunt pregătite iterații inferioare ale cursierei care deservește echipa Lampre-Merida, având la bază un cadru de aluminiu identic ca geometrie cu cel de carbon al Reacto Evo, dar cu echipări care aduc modelul în limite tangibile chiar și cu bugete modeste. Merida nu i-a neglijat nici pe adepții cursierelor cu frâne pe disc, așa că a pregătit modelul Ride Disc, iar detaliile complete despre ce e nou în materie de biciclete de asfalt se pot găsi în acest articol.

Programul de teste continuă și garanția se extinde

Un lucru mai puțin uzitat de importatorii/dealerii de biciclete din România este opțiunea testării prealabile a bicicletelor înainte de cumpărare. Astfel, bucureștenii interesați de Merida pot da o tură dacă vizitează magazinele Biciclop și Veloteca, în timp ce și în Oneşti, Baia Mare, Timișoara, Brașov, Zalău, Piatra Neamț și Arad acest program este disponibil prin intermediul magazinelor Bike Plus, Boneshaker, Cool Bike Team, ProBike, Proficycling, Race și, respectiv, Racing Bike Shop. Totuși, este important de reținut că doar anumite modele vor putea fi testate, fiind vorba despre One-Twenty 7.800, One-Twenty 7.XT-Ed., Big.Nine 800, Reacto 4000, Ride 5000, Reacto 400, Ride 400 și Speeder 300-D.

Merida mai plusează oferta sa oferind, începând cu acest an, garanție pe viață anumitor cadre de carbon și de aluminiu. Așadar, furcile fixe de carbon și de aluminiu beneficiază de 5 ani garanție, mountain bike-urile full-suspension cu cursa de 140mm sau mai mare au 3 ani de garanție, pe când modelele de dirt jump sunt garantate timp de un an de zile. În rest, toate cadrele de aluminiu și carbon poartă garanție pe viață pentru primul proprietar.

Northwave introduce 4 noi perechi de pantofi, tălpi Michelin și îmbrăcăminte cu grafică nouă

O altă marcă din portofoliul BikeFun România este Northwave, italienii având un număr restrâns de noutăți pentru 2015. În speță, este vorba despre 4 noi perechi de pantofi, Jet Evo, Spike Evo, Elisir Evo, Escape Evo, dar și despre noul aspect al modelului de top Extreme Tech MTB Plus, al celor două modele cu tălpi dezvoltate alături de Michelin și al pantofilor pentru copii.

Jet Evo va fi disponibil în două versiuni, una de șosea (263 de grame/pantof) și una de touring (323 de grame/pantof), modelul fiind unul de bază cu două curele Velcro de prindere. Un model similar acestora va fi Spike Evo, care este identic cu modelul de touring Jet Evo, mai puțin în privința tălpii care se dovedește mai rigidă, potrivită pentru mountain biking XC, dar și mai grea (350 de grame/pantof).

_B8K0044
Northwave Jet Evo Șosea
_B8K0040
Northwave Spike Evo MTB

Pentru pasionații de freeride, Northwave a pregătit modelul Escape, care aduce mai mult a bocanci neavând puncte de prindere al plăcuțelor pentru pedale în tălpi. Nu în ultimul rând, sportivele se pot bucura de două noi apariții, materializate în versiunea feminină a lui Escape și modelul mai sportiv Elisir Evo (350 de grame/pantof), cu două curele pentru strângere și crampoane proeminente.

_B8K0042
Northwave Escape Evo

În cazul modelului de căpătâi Northwave pentru off-road, Extreme Tech MTB Plus, singura modificare o reprezintă varianta de culoare camo-orange fluo.

Din 2015, Northwave introduce și modelele speciale pentru copii, Torpedo și Hammer, acesta din urmă fiind ilustrat în poză.

_B8K0038

Cât privește colaborarea cu Michelin, aceasta s-a concretizat în două tălpi exterioare noi, Rock’R și X-Crossbow. Ambele sunt utilizate pentru pantofii de mountain bike din gama all-mountain și implică un tipar al tălpii care sporește aderența, dar care face mai facilă curățarea acesteia de noroi.

Dolomites_Evo_80153007_08
Northwave Dolomites Evo

Nu în ultimul rând, Northwave a introdus și niște pantaloni de mountain bike de tip baggy, dar și grafici noi cu denumiri sugestive: Beer, Tattoo.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

nine + 16 =