Acum citesti
Idei simple: Rinsten Spring – amortizare pentru șa

Amortizarea vibrațiilor care se transmit în punctele de contact cu bicicleta este un subiect de mare interes pentru toți producătorii de biciclete, în special de șosea. Iată că cei de la Rinsten Spring au venit cu o idee incredibil de simplă și de eficientă, ideală pentru cei ce nu se sperie de puțină greutate în plus pe bicicletă. Pornind de la ideea că pe majoritatea bicicletelor mai există o rezervă pentru tija de șa, nu este coborâtă chiar la maxim, ei au creat un arc curbat care se prinde atât de șa cât și de tijă, urcând șaua cu aproximativ 6 cm și amortizând vibrațiile prin deformare elastică.

Mai simplu de atât nu prea se poate, trebuie să recunoaștem! Sistemul are o limită de greutate pentru ciclist absolut generoasă, de 150 kg.

Extrem de simplu, prin ajustarea poziției clemei pe tijă se ajustează și nivelul de amortizare, cu cât prinderea se face mai spre extremități amortizarea e mai mare și invers.

Evident nivelul de amortizare nu e senzațional, dar ar trebui să rezolve o mare parte din vibrațiile ce provin de la asfalt. Deformarea plastică ar trebui să apară de-abia după aplicarea unei mase de peste 400 kg. Oricum, este vorba de un sistem ieftin, interesant și eficient, compatibil cu aproape orice bicicletă actuală.

Sistemul se lansează printr-o campanie Kickstarter, prețul promoțional fiind de 25 USD, urmând ca cel final să ajungă la 31 USD. Este oferită garanție de retur 30 de zile și garanție pe viață pentru cei ce decid să îl păstreze. În doar câteva ore a atins aproape 20% din finanțarea propusă așa că sunt șanse mari să îl vedem implementat în realitate, livrarea primelor exemplare fiind planificată pentru iulie 2017.

Mai multe informații găsiți pe pagina producătorului.

Informații de pe bikerumor.com

Vezi Comentarii (3)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

19 + thirteen =