Acum citesti
Compania Cannondale devine proprietara echipei Cannondale Pro Cycling

Una dintre cele mai titrate mărci de biciclete din lume, Cannondale, a devenit, începând de ieri, proprietara echipei profesioniste de ciclism Cannondale Pro Cycling, pe care până acum a susținut-o în calitate de sponsor principal.

cannondale_pro_cycling

Formația Cannondale Pro Cycling a fost deținută înainte de această preluare de către Brixia Sport, o societate italienească pe acțiuni specializată în managementul echipelor sportive, compania din Peninsulă deținând și licența profesionistă pe baza căreia echipa a funcționat de-a lungul anilor.

Reprezentanții concernului Dorel Industries, care deține marca Cannondale, au afirmat că colaborarea cu echipa profesionistă a fost foarte benefică pentru ei, mai ales în ceea ce privește vizibilitatea și dezvoltarea unor noi produse, dar a ajutat și la creșterea cotei de piață. Ca strategie pentru anii următori, echipa Cannondale Pro Cycling se va baza pe rutierii tineri, atât pe cei pe care îi are deja în lot, cum ar fi Peter Sagan, Moreno Moser, Elia Viviani sau Matej Mohoric, dar și pe cei pe care îi mai are în vizor și speră să îi coopteze.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

2 + 11 =