Acum citesti
Campagnolo ar putea crește producția de piese din România

România începe să cântărească tot mai greu în ecuația producătorilor europeni de biciclete și componente. Chiar dacă nu a făcut referire clară la acest lucru, Campagnolo intenționează să reducă activitatea fabricii din Vicenza și, probabil, să transfere respectiva parte spre cele două unități de producție din România.

campag

Auzul acestei vești a determinat o grevă de avertisment printre angajații fabricii care se vor confrunta cu o reducere a personalului de circa 20%, conform unui comunicat oficial din partea Campagnolo emis miercurea trecută, compania invocând faptul că devine tot mai puțin competitivă. Practic, planurile pentru unitatea din Vicenza sunt de a păstra activitatea de cercetare-dezvoltare, în timp ce producția propriu-zisă să se desfășoare în întregime în alte locuri. Momentan, Campagnolo mai deține, pe lângă sediul din orașul amintit, alte două unități de producție în Europa, ambele aflate în România, la Pitești, respectiv Slatina, deci acestea reprezintă cele mai probabile destinații. Alte informații nu au fost oferite momentan.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

2 − one =