Acum citesti
Ibis Ripmo AF vine mai accesibil, cu cadru din aluminiu

Dacă v-a plăcut modelul Ripmo dar a fost cam scump, avem o veste bună – va exista Ripmo AF, adică Aluminium Frame. Ibis iau modelul lor de succes Ripmo și îl oferă mai ieftin, din aluminiu, ba chiar cu o geometrie mai agresivă.

În mod evident una din cele mai mari schimbări la Ripmo AF e folosirea aluminiului pentru cadru. Ibis însă au reușit să imite exelent liniile modelului din carbon. Asta include și posibilitatea de a folosi tije dropper lungi pe cadrele M-XL, de până la 170 mm și tije de 125-150 mm pe modelele mici.

Cei ce cad des și au tendința să forțeze norocul vor prefera aluminiul pentru durabilitate și costuri mici de înlocuire. Din acest motiv Ripmo AF vine și cu un unghi al furcii de 64.9 grade, cu 1 grad mai mic decât la versiunea din carbon. Distanța dintre roți a crescut, dar altfel geometria e aproape identică, cu un unghi al tijei de șa de 76-77 grade și cu chainstay-uri de 435 mm. La fel ca la modelul din carbon, este folosită o furcă de 160 mm cu offset de 44 mm pentru a oferi un comportament mai stabil.

 

Stay-urile sunt destul de distanțate pentru a face loc anvelopelor de până la 29×2.6 pe jante cu 35 mm lățime internă. Ripmo AF include și o suspensie mai progresivă pentru a permite cadrului să lucreze atât cu amortizoare pe aer cât și pe arc pentru a obține performanțe maxime din cursa de 145 mm. Bicicletele complete vor include un amortizor DVO Topaz Air de 210×55 mm metric, dar este disponibil și un amortizor DVO Jade X cu arc pentru un cost suplimentar de 100$.

La fel ca la modelul original, sunt folosiți atât rulmenți cât și bucșe. La brațul inferior al suspensiei sunt folosite bucșe IGUS, pentru prinderea superioară fiind folosiți rulmenți. Ibis spune că e combinația perfectă de bucșe unde e nevoie de ele, rulmenți unde nu e nevoie.

În rest, cadrul include multe elemente interesante inclusiv monoblocul filetat BSA de 73 mm, compatibilitate ISCT 05 cu adaptor demontabil, butuc Boost 12×148 mm, rutare internă cu porturi, cuvete conice ZS44/ZS56 și o prindere de suport de bidon ce permite folosirea de bidoane de 750 ml (în afară de cadrele S unde e loc doar de bidon de 500 ml). Greutatea unui cadru complet în mărimea M cu amortizor DVO Topaz e de 3.742 kg.

Modelul e oferit sub formă de cadru la 1799$ (1899$ cu amortizor cu arc) iar echipările complete încep de la 2999$ cu o echipare decentă. Toate cadrele Ripmo AF au o garanție de 7 ani și înlocuirea pe viață gratuit a bucșelor. Toate modelele sunt deja disponibile.

Mai multe informații găsiți pe pagina producătorului.

Informații de pe bikerumor.com

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

five × 5 =