Acum citesti
Frâne Ashima în 2011


Ashima va pune la dispoziția celor pentru care doar pefromanțele contează două modele noi de sisteme de frânare. Pentru 2011, aceștia au pregătit un sistem de frânare performant, denumit APV care utilizează un design concentric de tip twin-piston pentru frânări în două stagii. Principiul este simplu: când utilizatorul acționează maneta de frână, pistonul interior de 14 mm acționează plăcuțele asupra discului. Dacă frâna este apăsată până la capăt, al doilea piston cu dimensiuni ceva mai mari, de 22 mm intră în acțiune iar frânarea este asigurată la cote maxime.


Al doilea produs nu este o noutate absolută, fiind prezentat în cursul anului trecut. Poartă denumirea de Ashima Pan Cake Brake și utilizează un etrier fără pistoane (!) pentru a cântări cât mai puțin. Noutatea este constituită de faptul că pentru 2011 acest produs urmează a fi comercializat în masă, așa cum declară oficialii de la Ashima.



Ashima Pan Cake Brake utilizează o diafragmă flexibilă pentru a acționa plăcuțele asupra discului. Acestea se extind în momentul în care utilizatorul acționează maneta de frână, nu se blochează pentru că nu există niciun piston în etrier și în plus de asta reduc și vibrațiile generate de frânare. Greutatea sistemului este cu adevărat impresionantă, maneta, etrierul, furtunul și lichidul de frână cântărind împreună doar 200 de grame!


Alte informații despre Ashima obții pe ashima.com.tw.


via Ashima



Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

18 − ten =