Acum citesti
Fox 32 StepCast s-a întors! Și arată un pic diferit

Chiar dacă uneori mi se pare pe dos o furcă cu o potcoavă în spate, se pare că aceasta a fost soluția pentru a menține rigiditatea la cote înalte și greutatea la cote scăzute. Iar dacă primul StepCast cântărea 1.360 de grame, în 2016, cei de la Rock Shox au lansat 4 ani mai târziu un SID care cântărea 1.315 grame. Iar acum a sosit momentul ca Fox să vină cu replica: 1.287 de grame cântărește noul 32 SC!

Noul SC cu raze X.

Este disponibilă doar cu o cursă de 100mm, folosește noul cartuș Grip SL (înlocuind FIT-4), primește un etrier pe direct mount dacă discul are 160mm sau cu adaptor, dacă discul măsoară 180mm în diametru.

Fără comentarii adiționale, dar furca este disponibilă și în această culoare.

Faptul că potcoava (podul) furcii a fost mutat în spate, aduca un plus de rigiditate de 40%, o valoare remarcabilă. Iar la o privire mai atentă se poate observa că și aceasta este decupată, pentru a scădea și mai mult din greutate. Coroana este de asemenea mai decupată, iar reproiectarea ei a adus un beneficiu de 9 grame față de modelul anterior. Din axul de prindere al roții s-au mai economisit alte 12 grame, iar brațele inferioare decupate în partea de jos au rămas ca formă de la modelul anterior. Cartușul este și el mai ușor, economisind 65 de grame față de modelul anterior, deși dacă aduni toate aceste valori obținne 86 de grame, mai multe decât economia totală de 73 de grame declarată. Însă este posibil ca unele componente să fie sensibil mai grele decât cele de la generația anterioară. În sfârșit, cum s-ar spune, o mică opera de artă inginerească.

Legat de noul cartuș cei de la Fox nu oferă prea multe detalii, dar aflăm că va avea tot 3 moduri de funcționare, deschis, mediu și închis, fără posibilitatea de a regla Low-Speed-ul.

Prețul nu a fost momentan comunicat.

via Fox

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

seven − 6 =