Acum citesti
Fondriest sare în barca cursierelor cu frâne pe disc

Cu conservatorismul italian s-a zis demult deja, căci pentru a face față ofensivei mărcilor aflate în primul rând al globalizării producătorii din „Cizmă” au trebuit să adopte noile tehnologii fără să crâcnească. Totuși, ei au făcut-o destul de elegant, reușind să ofere biciclete funcționale care păstrează estetica ce i-a conscarat și cei de la Fondriest doar completează această listă prin TFD, prima, și singura momentan, lor cursieră cu frâne pe disc.

fondriest

Italienii nu s-au grăbit să înșire specificațiile tehnice ale bicicletei până la momentul redactării acestui material, dar pe de altă parte nici nu credem că e prea complicată povestea. Cadrul tinde spre rigorile unei cursiere de anduranță dacă ne uităm la zona urechilor care folosește un tipar uzitat des în această categorie și același lucru îl indică și ampatamentul  care pare generos judecând după distanța dintre roți cea mai apropiată țeavă a cadrului, seat, respectiv down tube.

Echiparea este compusă din eternul Shimano Ultegra, aici prezent în generația 6800, cu tot cu frânele hidraulice pe disc aferente ale producătorului japonez, RS685. Roțile Metron 30DB, o șa Selle Italia și alte componente FSA completează lista tehnică, iar producătorul susține că, fără pedale, toată bicicleta cântărește 7,1 kilograme.

Sursa: Fondriest

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

five × 3 =