Acum citesti
Farul care se adaptează condițiilor: See Sense

Nu putem spune despre oferta de dispozitive de iluminat pentru biciclete că are lipsuri, însă o inovație, mai ales când utilitatea acesteia este evidentă, își va găsi mereu adepți. Cel mai probabil așa va fi situația lui See Sense, momentan un alt proiect pentru bicicliști de pe Kickstarter.com, însă care va ajunge în scurt timp realitate având în vedere parcursul său de până acum.

see

Ideea din spatele lui See Sense se bazează pe faptul că semnalul luminos emis de un far de bicicletă ar trebui să varieze în funcție de complexitatea și riscul unei situații din trafic. De exemplu, când pedalezi pe întuneric și un automobil se apropie de tine, ai nevoie de vizibilitate suplimentară, lucru pe care See Sense îl rezolvă cu ajutorul unor senzori.

Practic, ceea ce face See Sense este să emită semnale luminoase mai puternice și mai dese atunci când este detectată prezența unui alt vehicul în proximitatea ta. Acest lucru a devenit posibil mulțumită unui senzor brevetat de inventatorul sistemului, iar situațiile în care acesta se activează sunt sensurile giratorii, intersecțiile, apropierea unui vehicul cu farurile pornite și altele. Vor exista mai multe versiuni ale See Sense, ale căror LED-uri vor emite lumini cu o putere între 150 și 200 de lumeni pentru faruri frontale și între 90 și 120 pentru stopuri.

Via Kickstarter

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

5 × 2 =