Acum citesti
Ultima etapă din Cupa Națională de Enduro 2019 are loc weekendul acesta la Reșița

A 6a și ultima etapă a Cupei Naționale de Enduro 2019, Metal Enduro powered by Cube, are loc weekendul acesta la Reșița. Este o etapă “dublă” întrucât concursul are loc de-a lungul a 2 zile, pentru concurenții înscriși la categoria CNE. Concurenții înscriși la Hobby vor concura o singură zi, mai precis ziua de duminică. Ei se pot da și sâmbătă însă fără a conta în clasament.

foto Andrei Tanasoff – bikeinfo.ro

Etapa de la Reșița încheie calendarul competițional de mtb enduro pentru anul acesta. De-a lungul întregului sezon concurenții cu licență au acumulat puncte cu ocazia fiecărei participări, acestea însumându-se în Clasamentul General al sezonului. Înscrierile pentru această etapă Reșița sunt deschise, iar prețul este de 100 lei și pentru CNE și pentru Hobby.

Așa cum am spus, pentru Metal Enduro Reșița avem un total de două zile de concurs cu nu mai puțin de 8 probe speciale, câte 4 pe zi. Cele 8 însumează 17 km, iar cu tot cu tranziții avem 60 km. Diferența de nivel totală va fi de 2700 m.

La CN Enduro 2019 s-a concurat până acum pe 33 probe speciale care au însumat peste 70 km, cu o diferență de nivel serioasă de peste 9500 m. Totalul distanței pedalate, cu tranziții incluse, este de 205 km.

Cea mai disputată categoria a fost Seniori 19 -29 ani, unde pe Remus Bonta (Kronstadt Cycling) şi Mihai Aniţan (Bike Point Racing) îi despart doar 10 puncte. Însă și locurile 3 și 4 sunt la fel de disputate, între Petru Verştiuc (Kronstadt Cycling), Sergiu Pascu (Bikealpin Racing) şi Alexandru Pufan (CS Tibiscus), primii doi având același număr de puncte.

Remus Bonta / Kronstadt Cycling – foto Alexandra Ghita

„Categoria Juniori 15-18 ani a fost surpriza plăcută a sezonului”, spune organizatorul. Aici am avut înscriși 26 de concurenți fapt care dă de înțeles că viitorul acestei noi discipline pentru România, enduro mtb, este asigurat. 52 de puncte îi despart pe primii doi concurenți Cristian Bodea (Woodfellas Racing) şi Paul Someşan (Bistritz Bike Shop Racing Team). Pentru locul 3 sunt trei candidați care luptă pentru această poziție, mai precis Cătălin Todor (Bikealpin Racing), Mark Torok (Woodfellas Racing) şi Emanuel Ciucanu (Woodfellas Racing). Între ei diferența de puncte este tot de 52.

Cristian Bodea / Woodfellas Racing – foto Mihai Leu

La Fete se pare că situația nu mai are cum să se schimbe întrucât Roxana Moise, 17 ani, are asigurat titlul de campioană în CNE parcurgând un sezon perfect. Pe următoarele locuri se află Denisa Anghelina şi Florina Martina Baieşiu.

Roxana Moise / Kronstadt Cycling – foto Cristina Ion

Categoria Masters 30-39 ani este condusă în acest moment de Dan Marcu (Ride More) cu un total de 929 puncte. Însă în ciuda diferenței de puncte dintre el și locul 2, Sorin Parau (Bike House Crew) și locul 3 Fabian Istvan (Woodfellas Racing), punctele care urmează a fi acumulate la etapa Reșița pot rescrie podiumul. „Oricare dintre cei trei poate caştiga etapa de la Reşiţa, iar cu punctele accumulate din PowerStage, pot să devină campioni la acestă clasă”, spune organizatorul. PowerStage este ultima probă specială a etapei, la care se acordă puncte suplimentare primilor 10 clasaţi pe probă specială la fiecare categorie.

Dan Marcu / Ride More – foto Cristina Ion

Categoria Masters+ este rezervată concurenților cu vârsta de 40 ani și peste. Aici Robert Laszlo (Bike Attack) este ocupantul locului întâi și se pare că așa va rămâne și după Reșița întrucât locurile 2 și 3 nu îl mai pot ajunge chiar dacă ar câștiga. Martin Nicolodi (Bicheru Cycling) este posibil să rămână și după Reșița pe locul 2 pe care îl are acum însă pentru locul 3 lupta va fi interesantă întrucât sunt 4 concurenți potențiali pretendenți: Daniel Dumitrescu (Bike House Crew), Sorin Vasilescu (NH Bike Racing Team), Rocsin Bejan şi Cătălin Gavrila (Bike Attack). Diferența dintre ei este de 53 puncte.

Robert Laszlo / Bike Attack – foto Mihai Leu

La Echipe, Kronstadt Cycling este cea care conduce, cu un total de 2759 puncte. Woodfellas Racing este pe locul 2 la diferență mică de puncte, 2660. Pe locul 3 se află echipa locală Bike Attack cu 2341 puncte. Punctajul acordat echipelor într-o etapă se calculează adunând numărul de puncte obținut de către membrii echipelor pentru primele 4 locuri în clasament în fiecare categorie.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

five × 5 =