Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete…
Peste 600 de rideri se pregătesc să ia startul sâmbătă, 6 august 2016, la cea de a 4-a ediție a competiției Dumbrava cu Mărgăritar, una dintre cele mai populare din calendarul Riders Club pentru traseele desfăşurate într-un cadrul natural deosebit.
45 de curse, împărțite pe 4 niveluri de abilitate, vor permite cicliştilor mari şi mici să exploreze inima Parcului Natural Comana, un tărâm impresionant ca așezare și frumusețe, unde natura domnește din vremuri străvechi. Locaţia de start a evenimentului Dumbrava cu Mărgăritar se va afla pe stadionul localităţii Mihai Bravu, în județul Giurgiu, aflată la doar 42 de kilometri de Capitală.
La concurs, pasionaţii de ciclism vor goni pe 4 trasee, condimentate cu variate urcări și coborâri, pe diferențe mai mici sau mai mari de nivel: Scurt – 13 km, pentru începători și copiii cu vârste între 5 și 12 ani; Standard – 21 km, dedicat riderii cu ceva mai multă experiență competițională; Epic – de 42 km sau 63 km, care este accesibil cicliștilor cu antrenament și vechime în MTB. Startul curselor Family şi de agrement de pe traseul Scurt se va da la prima oră, respectiv la ora 09:00, iar pentru concurenţii înscrişi pe traseele Standard şi Epic va avea loc startul în valuri de la ora 11:00.
Riderii cei mai rapizi vor fi răsplătiţi cu premii consistente ce includ sume de bani, cuprinse între 150 şi 600 de lei, dar şi produse şi servicii asigurate de sponsorii evenimentului precum GHOST, Whirlpool, Nomasvello, GoldNutrition, Ciuc Natur Radler, Gatorade, Pure Shapes, Alka şi MPG, iar acestea pot fi văzute în detaliu pe pagina competiţiei. Atmosfera evenimentului va fi una deosebită, iar riderii și susținătorii lor se vor bucura de serviciile la standarde ridicate oferite de echipa MPG.
Pentru cei care încă nu şi-au asigurat locul la start, înscrierile mai sunt deschise până miercuri, 3 august, pe pagina dedicată de pe www.ridersclub.ro, iar pentru acces direct click aici.
Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.