Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete…
În luna august a acestui an, anunțam că Dorin Bofan și Aura Popa s-au aventurat într-o mare călătorie pe biciclete prin Islanda, pentru a documenta foto și video locurile pe care le vor traversa. După ce au trăit numeroase aventuri timp de mai bine de o lună, aceștia s-au întors cu zeci de fotografii excepționale dar și cu câteva filmări care te îți vor tăia răsuflarea.
Cei doi au parcurs peste 1.300 de km în toată această perioada, iar întreaga aventură poate fi urmărită pe pagina dedicată marii excursii.
via Dorin Bofan
Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.