Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete…
Numele Cosworth ar putea să-ți amintească imediat de modelele de succes Ford Escort Cosworth din campionatele de raliuri. Dar activitatea sa nu se rezumă doar la prepararea și proiectarea motoarelor pentru automobile. Compania activează în domenii precum industria aerospațială, în industria energetică, tuning, motorsport, în industria de ambarcațiuni și mai nou în domeniul bicicletelor electrice.
Ce anume dorește să realizeze un asemenea gigant în industria de biciclete? Lansarea unei game de e-bike-uri, într-un sistem de parteneriat, dotate cu un motor performant ce împrumută tehnologie de înaltă performanță (printre care și din Formula 1), urmărind astfel trend-ul în continuă creștere al bicicletei electrice pe piața internațională.
Pentru acest parteneriat a fost ales producătorul german Storck Bicycles, cu o experiență vastă în domeniul bicicletelor. Primul model produs de Storck în colaborare cu Cosworth a fost prezentat chiar de Rubens Barichello, pilotul Williams-Cosworth.
Noul e-bike Storck cosworth cântărește 21,3 kg și atinge o viteză maximă de 45 km/h. Motorul de 250 W va echipa aproximativ cinci modele ce vor urma a fi lansate anul acesta.
Motorul electric ce echipează în prezent e-bike-urile Storck poartă denumirea de RADDAR și este contruit de un producător elvețian. Pentru noile modele de biciclete, ce urmează a fi lansate în viitor, echiparea va fi făcută cu un motor electric proiectat de Cosworth.
via | Cosworth
Inițiatorul proiectului FreeRider.ro, are la activ peste 250 de biciclete testate și evaluate în mod obiectiv. Pedalează din 1998 pe mountainbike și din 2009, aproape zilnic, pe site-ul de față.