Acum citesti
Concurs de XC Eliminator în centrul Sibiului, pe 23 aprilie!

Rare sunt concursurile de XC Eliminator, dar și mai rare sunt cele desfășurate în centrele marilor orașe. Cei de la Total Cycling Club au reușit cumva să obțină aprobările pentru un XCE în centrul Sibiului și am impresia că asta va face ca lucrurile să de vină foarte interesante. Concurenții pleacă 4 câte 4, pe un traseu urban cu o lungime de 930m, iar primii doi care trec linia de sosire se califică mai departe.

Aflat la prima sa ediție, XCE Central Sibiu 2017 se va desfășura în centrul istoric al orașului (Piața Mică), așadar publicul și spectacolul par a fi asigurate din capul locului. Sâmbătă, 22 aprilie 2017, va avea loc recunoașterea traseului, iar duminică, 23 aprilie 2017, se va da startul la orele 11:00, în prealabil, având loc antrenamentele începând cu orele 09:00. În cadrul competiției se poate participa cu un mountainbike.

Harta traseului poate fi consultată mai jos:

De menționat că această competiție reprezintă prima etapă din C.U.P.A. României MTB, următoarele două etape Bulls XCO Hammersdorf 2 și Trans Cindrel Trophy MTB. Mai multe detalii găsești pe site-ul organizatorului.

 

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

2 × one =