Acum citesti
Colecția de biciclete Alchemy Ultralight vine cu cadre ușoare la care nu s-a făcut niciun compromis

Există unii cicliști care își doresc pur și simplu o bicicletă cât mai ușoară și cât mai rigidă posibil. Acum, Alchemy Bicycles le oferă colecția Ultralight, cu cadre ce surprinzător nu sunt doar din carbon.

Noua colecție AU (Alchemy Ultralight) include modelul din carbon de gravel Lycos, modelul din carbon de șosea Atlas și MTB-ul din titan Argos. Cadrele din carbon au fost proiectate cu o structură foarte specifică și minimalistă pentru a reduce greutatea, fiind folosit un procent mare de fibre Hi-moduluis pentru a obține o rigiditate foarte bună. Finisajul este doar cu o vopsea foarte subțire ce lasă să se vadă structura straturilor de carbon.

Cadrele au primit echipări premium cu componente foarte ușoare care nu sunt foarte des regăsite pe biciclete complete, rulmenții folosiți fiind din gamele Enduro XD15, Direct Line și MaxHit. Scopul este de a obține biciclete cu 15-20% mai ușoare decât versiunile lor standard.

Alchemy Atlas este modelul de top de cursieră al producătorului, iar varianta Ultralight îl duce la alt nivel. Fiecare cadru necesită 10-14 ore de manoperă, fiind produs din 500 de piese individuale de fibră de carbon.

Vizibilitatea straturilor de carbon aduce aminte de primele modele Alchemy unde de asemenea carbonul era vizibil și era parte din design. Și acum sunt folosite diverse tipuri de carbon combinate pentru a obține calitatea dorită a rulajului, însă modelele AU au un procent mai mare de fibre Hi-modulus pentru a crește rigiditatea fără a adăuga mult material.

Cadrul Alchemy Atlas AU are o greutate de 840 g în timp ce bicicleta completă ajunge la 7.09 g, o mare parte din responsabilitate revenind finisajului Cerakote care adaugă doar 5 g.

Bicicleta va fi disponibilă în patru nivele de echipare. Modelul de bază ”All Road” costă 10.999$, dar modelul ”Road” vine cu cockpit mai ușor și rulmenți ceramici XD15 la prețul de 11.499$. Sunt cuprinși și alți rulmenți Enduro: cuveții MaxHit, rulmenții pedalierului Torqtite și rulmenții schimbătorului spate Directline.

În ciuda greutății reduse, toate cadrele vin cu o garanție pe viață.

Nu doar cuveții și rulmenții pedalierului au îmbunătățiri, ci și componentele transmisiei. Se poate alege între SRAM Red AXS și Shimano Dura-Ace Di2, ambele echipări folosind pipă și tijă de șa Zipp Service Course Speed SL plus ghidon XPLR. Varianta ”Premium” adaugă încă 500$ la preț venind cu cuveți și rulmenți pedalier Enduro XD15, ghidon, tijă și pipă Tune și șa Alpitude Composites Gemera.

Toate modelele folosesc roți din carbon marca Alchemy, varianta Premium având și în acestea instalați rulmenți XD15.

Modelul de gravel Lycos AY primește aceleași tehnologii de construcție, cu un cadru de aproximativ 800 g, cu același finisaj Cerakote de doar 5 g.

Prețul variantelor gravel este identic cu cel al modelelor de șosea, însă diferă echiparea. Se poate alege între SRAM Red XPLR sau o combinație Red/XX1, ambele doar în variantă 1x. Echiparea Premium folosește cockpit și șa Tune, iar transmisia 1x are incluse și componente e*Thirteen.

Angrenajul e modelul e*Thirteen din carbon XCX Race cu 1 singură foaie.

În spate e instalată caseta Helix R 12 cu 9-45 dinți ce oferă aceiași gamă de rapoarte de 500% ca sistemul SRAM Eagle, dar cu dimensiuni și greutate reduse.

Echipările premium ale tuturor modelelor primesc piese mici din titan dar și alte dealii ce scad din greutate. Lycos are spațiu pentru anvelope 700×50 și poate fi comandată cu prinderi de portbagaj și de aripi.

Argos AU este o versiune rafinată a modelului lor standard și folosește pentru cadru titan fabricat în SUA de grad 9, 3/2.5.

Bicicleta folosește headtube-ul propriu conic și integrat.

Seatstay-urile au formă de S și își schimbă forma pe mai multe planuri pentru a oferi atât amoritzare cât și calitate a rulajului, dar și pentru a permite etrierului spate să fie poziționat în interiorul triunghiului.

Nu se specifică greutatea cadrului, dar cea a bicicletei complete este de 10.9 kg.

Sunt oferite două echipări standard, una cu Shimano XTR la 8499$ și una cu SRAM XX1 AXS la 8999$, ambele folosind însă angrenajul e*Thirteen XCX Race Mountain. În imagini apare și caseta e*Thirteen, însă bicicleta va veni echipată cu casetele standard SRAM sau Shimano. Bicicleta mai vine echipată și cu roțile e*Thirteen XCX Race și anvelopele Optimus 2.4 cu carcasă Trail.

Nu există o versiune ”Premium”, însă modelul standard vine cu cuveți și rulmenți pedalier Enduro XD15. Cockpit-ul include ghidonul Tag Metals C1 Carbon de 35 mm, pipa Grace FR și grip-urile ESI Racers Edge.

Pentru prima dată la aceste modele apare parteneriatul oficial ”Enduro Bearing Inside”, însă producătorul de componente spune că nu va fi ultima dată. Ei vor extinde acest program și mai multe biciclete vor fi vândute din fabrică gata echipate cu rulmenții ceramici hibrizi XD15 la pedalier, cuveți și la rotițele schimbătorului.

Alchemy va oferi și un kit de upgrade Enduro pentru toate celelalte modele, selectabil la momentul comenzii.

Mai multe informații aflați pe pagina producătorului.

Informații de pe bikerumor.com

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

nineteen + 14 =