Acum citesti
CamelBak: Bidoane de ciclism mai ușor de curățat

Axați pe tot ce înseamnă hidratare pe bicicletă încă din 1989, CamelBak propune câteva inovații și pentru 2014 sub forma gamei de bidoane Podium, acum reproiectată. Deși la prima vedere nu sunt prea multe lucruri de îmbunătățit la niște simple bidoane, plusurile gândite de CamelBak sunt de ordin sanitar, funcțional, dar și estetic.

bidoane_bicicleta_camelbak

În ceea ce privește funcționarea, valva Jet Valve asigură un flux mai mare de apă atunci când strângi bidonul, dar, poate mai important, se remarcă prin opțiunea de a o închide etanș, astfel încât să nu se verse niciun strop de apă. De asemenea, noile bidoane Podium sunt ceva mai sensibile la apăsare, deci se poate bea din aceastea mai ușor, iar Jet Valve permite și o curățare a acesteia mai facilă, pentru cei mai pretențioși privind partea sanitară.

O altă trăsătură valoroasă a acestor bidoane, de fapt a tuturor recipientelor CamelBak, stă în tehnologiile TruTaste și HydroGuard, două materiale care inhibă dezvoltarea bacteriilor în interiorul acestora și care nu alterează gustul băuturii stocate.

Gama Podium, conține mai multe modele, cu volume diferite:

  • Podium 21 – 0,6 litri și preț de 11 euro
  • Podium 24 – 0,7 litri și preț de 12 euro
  • Podium Chill – 0,6 litri și preț de 16 euro
  • Podium Big Chill – 0,75 litri și preț de 18 euro
Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

11 − 5 =