Acum citesti
Biciclete Univega 2012

noutati_eurobike


Univega schimbă complet designul bicicletelor sale pentru 2012. Iar printre alte mișcări de marketing se numără și reîmprospătarea logo-ului, care este în prezent mai dinamic și mai atractiv. Ultimul cuvânt în ceea ce privește schimbarea generală a modelelor Univega va rămâne bineînțeles clientului.


Să vedem însă ce modele noi a pregătit Univega pentru 2012. Cele mai importante lansări sunt reprezentate de modelele Univega RAM AM-5 2012 și de Univega Alpina HT UPCT 2012. Dacă prima este un full suspension, dedicată probelor de All Mountain, a doua este o bicicletă de Cross Country și Maraton cu o greutate foarte scăzută.


Ambele biciclete vor beneficia de un cadru din carbon, furcă FOX și roți ce provin de la Crank Brothers.


Iubitorii de sporturi extreme se vor bucura de noile modele de street și dirtjump din seria XF. Cunoscută pentru prețurile decente raportate la echipare, gama XF a fost regândită pentru 2012 și beneficiază în prezent de cadre noi. Modelele de top sunt acum ceva mai ușoare și beneficiază de echipări mai bune, raportate la anii anteriori.


Modelele entry-level pentru plimbări recreaționale sau Cross Country au fost de asemenea modificate din punct de vedere al aspectului. Unele modele, precum Univega HT 530 utilizează aceleași cadre împrumutate de la Focus, la fel ca în anii anteriori. Modele mai scumpe însă beneficiază de cadre dezvoltate individual pentru brandul din Germania.



Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

fourteen + 14 =