Acum citesti
Nou în România! Bicicleta electrică din bambus – Diodra

Nu ducem lipsă de biciclete de oraș sau biciclete electrice de oraș, dar toate sunt cam la fel. Însă foarte mult în evidență iese noua bicicletă electrică intitulată Diodra, creația lui Sabin Damian. Forma cadrului poate vi se pare familiară, iar asta pentru ca Sabin nu este la prima sa bicicletă din bambus lansată. Cu ceva vreme în urma am avut la test la revistă prima sa bicicletă de acest gen, Veltra. Pe lângă alte diferențe, aceasta nu era electrică.

Noua Diodra însă vine în două variante și normala, dar și electrică, iar atuul ei principal este, potrivit lui Sabin, greutatea mică în comparație cu alte electrice din aceeași categorie, având doar 15 kg. Însă Diodra vine și cu alte avantaje cum ar fi autonomia care, aparent, poate ajunge și la peste 80 km.

Însă „elefantul din cameră” este altul și anume cadrul acestei biciclete. Vorbim de un cadru din bambus, produs la noi. Ok, bambusul nu este crescut la noi, e importat, dar modelarea este făcută în matrițele fabricate de Sabin.

foto Diodra.com

Când am văzut pentru prima oară bicicleta, eleganța cadrului m-a impresionat cel mai mult. Este un cadru simplu, dar și complex în același timp, întrucât combină modernul cu tehnologia și simplitatea. Pe de altă parte cadrul din bambus este apreciat doar pentru că e “frumos” ci și mulțumită proprietăților pe care le are în atenuarea vibrațiilor venite de la drum. Este ca și când ai avea o micro-suspensie integrată în cadru.

Varianta electrică vine echipată cu motor integrat în butucul spate. De fapt totul este integrat acolo, și motorul și bateria și controllerul, dar și portul de încărcare al batetriei. Totul este minimalist și elegant, dar fără compromisuri în privința performanțelor.

foto Diodra.com

Și, vorbind de performanțe, Diodra spune că bicicleta are o autonomie de nu mai puțin de 100 km, care vine dintr-o baterie de 25 Ah și motor de 500 w, limitat la 250 w. Motorul a fost special construit pentru Sabin de o companie din Taiwan, respectând specificațiile sale. Astfel, motorul are o greutate de doar 4 kg oferind un cuplu de 48 Nm la nivelul maxim de asistență. În total există trei moduri de asistență – minim, mediu și maxim.

Încărcarea bateriei durează în jur de 3,5 ore, așadar timp suficient cât ești, să zicem, la job, conexiunea cu telefonul făcându-se prin BT. Da, Diodra dispune și de propria aplicație, și aceasta dezvoltată special pentru Sabin și Diodra. Transmisia este pe lanț, dar pentru o sumă extra de 200 euro, Diodra vine echipată cu transmise pe curea Gates Carbon Drive care, practic, nu are moarte și nici nevoie de întreținere nu are, fiind garantată la peste 30.000 km.

foto Diodra.com

Însă bicicleta nu a apărut pe piață pur și simplu ci a durat mai mult de 3 ani până când să prindă formă. În acest timp s-au făcut și foarte multe teste de rezistență. Un curier Glovo a folosit-o pentru nu mai puțin de 15.000 km, indiferent de condițiile meteo! În tot acest timp singurele probleme care au apărut au fost legate de conexiunea BT. Însă ultima versiune a bicicletei este echipată acum cu alt modul BT la care nu au mai apărut probleme.

Diodra este asamblată în România, la atelierul din Ploiești și este disponibilă în trei variante de măsuri, pentru bicicliști și bicicliste cu înălțimi între 155 și 198 cm. Greutatea maxima pe care o poate transporta este de 90 kg. Varianta electrică se numește Diodra S3, însă avem și modelul normal Diodra M8, practic 8 viteze integrate într-un butuc spate Shimano Alfine.

Noile Diodra S3 sau Diodra M8 sunt disponibile pentru precomandă pe site-ul Diodra.com la prețurile de 2.199 euro pentru varianta electrică și 1.599 euro pentru varianta normală. Aceste prețuri sunt cu 700 euro mai mici față de prețul „oficial”, fiind reducerea acordată celor care fac precomandă acum. Așa cum am spus și mai sus, dacă dorești varianta cu transmisie pe curea, se mai adaugă 200 euro. Garanția acordată este de 2 ani pentru componente și 5 ani pentru cadru și furcă.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

4 × one =