Acum citesti
Nou pentru oraş – Trek Lync 3, cu baterie

Este drept că noul Lync 3 are o baterie însă aceasta nu este destinată deplasării sau asistării la deplasare. În schimb bateria de pe Lync 3 este necesară alimentării celor 2 lumini integrate de pe bicicletă. Tot drept este şi că Trek nu este prima şi nici singura companie care oferă biciclete cu lumini integrate, însă această opţiune o găsim folositoare dacă ne gândim că mulţi biciclişti merg noaptea fără lumină din simplul motiv că le-au uitat acasă sau la serviciu sau nu se aşteptau să-i prindă noaptea prin oraş.

trek lync 3 2015 18

Avantajul luminilor de pe Trek Lync 3 este că acestea sunt deja instalate şi nu pot fi furate. Pe de altă parte acumulatorul care le alimentează poate fi furat aşa că tot trebuie să-l demontezi de pe bicicletă, pentru a-l proteja, dar şi pentru a-l reîncărca.

trek lync 3 2015 05

Luminile însă nu sunt doar de avertizare ci luminează cu adevărat, cea de faţă emiţând nu mai puţin de 500 lumeni. Lumina faţă este integrată în headtube în timp ce pe spate discutăm despre două lumini instalate de o parte şi de alta a dropout-urilor. Lumina faţă nu este blocată de cabluri mulţumită unui sistem interesant de management al cablurilor. La fel şi spatele, LED-urile au fost instalate atât de jos pentru a nu fi blocate de eventualele bagaje.

trek lync 3 2015 04

Luminile sunt acţionate de la două butoane situate pe dedesubtul ţevii toptube. Sunt bine amplasate fiind protejate de intemperii sau de lovituri accidentale. Acţionarea lor este însă mai puţin intuitivă. Un clic pe oricare din butoane le va porni pe amândouă în loc ca butonul faţă să acţioneze lumina faţă, iar butonul spate lumina spate. După care alte clicuri pe butonul faţă va schimba între lumină puternică sau economică pentru faţă în timp ce clicurile pe butonul din spate schimbă între continuu şi intermitent pentru stop. Dacă ţii apăsat oricare din butoane luminile se vor stinge.

trek lync 3 2015 16

Sistemul ar fi fost poate mai folositor dacă cele două lumini s-ar fi putut aprinde independent şi nu obligatoriu amândouă în acelaşi timp. Spre exemplu ziua mai poţi dori să pedalezi cu luminile spate aprinse în modul intermitent în timp ce faţa este stinsă, sau poate doreşti invers. Până la urma se mai poate face şi o economie de baterie.

Aceasta durează în jur de 5 ore cu o încărcare completă în funcţie de temperatura de afară şi intensitatea luminilor. Acumulatorul este instalat în partea de jos a ţevii downtube şi poate fi uşor demontat pentru a fi luat în casă sau la birou pentru a fi reîncărcat prin micro-USB direct din laptop sau încărcătorul de telefon.

trek lync 3 2015 15

Lumina faţă poate fi reglată să bată mai sus sau mai jos mulţumită unui şurub. Este nevoie de o şurubelniţă pentru acest lucru însă odată ce ai reglat-o nu vei mai avea nevoie să umbli la ea. Legat de cadru Lync 3 dispune de ghidaje interne pentru cabluri cu excepţia celui pentru frână care este la exterior. Acest lucru e necesar întrucât modelul Lync 5 beneficiază de frâne pe disc hidraulice. Bicicleta dispune şi de montant pentru cric.

Ţeava toptube a cadrului este dotată pe toate părţile expuse cu benzi din cauciuc pentru a proteja vopseaua de stâlpii sau gardurile de care această bicicletă va fi legată. Lync dispune şi de posibilitatea Duotrap, pentru conectare prin Bluetooth a telefonului şi montanţi Blendr pentru pipă, pentru a putea instala lumini adiţionale sau alte gadget-uri.

Transmisia este simplă şi suficientă pentru orice oraş de la câmpie sau deal. Trek Lync 3 are 1×9 viteze. Pentru oraşe situate mai spre munte este posibil ca Trek Lync 5 sa fie o opţiune mai bună mulţumită celor 27 de viteze. Frânele pentru Lync 3 sunt mecanice pe disc şi oferite de Tektro Novela. Anvelopele sunt Bontrager H2 Hard Case Lite, anvelope special gândite pentru oraş. Acestea dispun de protecţie integrată anti-pană şi benzi reflectorizante pe laterale care pot uşor înlocui catadioptri instalaţi pe spiţe.

Ambele modele Lync 3 şi 5 dispun de montanţi pentru aripi şi pentru portbagaje. Greutatea lui Lync 3 nu este deloc mare. Are doar 12,7 kg cu tot cu pedale, asta în timp ce un mtb entry-level, dar cu care poţi merge liniştit şi la concursuri, are peste 15. Cadrul este disponibil în 5 mărimi, de la 15 la 25 inch, iar preţul pentru Lync 3 este de 989,99 $.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

twelve − 6 =