Acum citesti
Al 10-lea an de tabere MTB Skills and Boot Camp & Calendar 2024

Zece ani au trecut de la prima tabără MTB Skills and Boot Camp, desfășurată în iunie 2014. Povestea a început cu patru MTBiști și o MTBistă, care au petrecut un weekend de neuitat la Casa FreeRider.

„La începutul lui 2014, după trei sezoane de curse MTB, de la amator complet neinițiat în această disciplină, la membru în proaspăt înființata echipă KTM Cycling, am simțit că pot să ofer ceva altor amatori pasionați de acest sport”, spune Marc Sandu, organizatorul MTB Skills and Boot Camp.

Începutul anilor 2010 a fost o perioadă de creștere pentru cursele MTB din România, mulți amatori și amatoare descoperind această captivantă activitate outdoor. „În 2014, mi-a venit ideea unei tabere în care să îmi folosesc experiența câștigată în comunicare, fitness și curse pe două roți, inclusiv motorizate. Nu am să uit niciodată prima tabără și faptul că a fost o probă de rezistență pentru cei și cele implicate, cu un program care începea la 07:00, o grămadă de kilometri, cu multă diferență de nivel. Dar,la final, ne-am despărțit cu toții fericiti. Cu doi dintre cursanți suntem prieteni și acum și ei continuă vizitele și turele la Casa FreeRider”, își aduce aminte Marc.

Apoi a urmat o altă tabără, pentru ca, din 2014, să fie organizate între șase și opt tabere, pe niveluri diversificate. Structura, modul de comunicare și metodica de predare au fost adaptate și îmbunătățite, accentul căzând pe siguranță și pe „demontarea” tehnicilor folosite în diverse situații – viraje, frânare, coborâri – în „cărămizi” cât mai simple, elemente accesibile fizic și cognitiv.

Iată ce are de spus Marc Sandu, după experiența a peste 50 de ediții ale MTB Skills and Boot Camp: „Un lucru pe taberele MTB Skills and Boot Camp cred că îl oferă este că ele oferă o alternativă a ceea ce se cheamă < prejudecății supraviețuitorului – survivorship bias >.

Un exemplu clasic este cel al avioanelor de luptă, care, în Al Doilea Război Mondial, reveneau din misiune ciuruite de gloanțe. Cercetătorii s-au concentrat inițial prin a blinda noile avioane exact în acele zone care susținuseră cele mai multe lovituri, pentru ca apoi, un statistician originar din Cluj Napoca, să propună blindarea zonelor neatinse ale avioanelor ce reveneau din misiuni.

Putem compara o misiune cu o cursă? Dar cum aplicăm asta în învățarea tehnicii MTB? Ei bine, un adult care a experimentat o multitudine de erori, percepții greșite și emoții negative în procesul de obținere a unor deprinderi complexe precum manual, bunny-hop, elemente tip trail, are toate șansele să ofere unui alt adult o experiență de învățare revalatoare, comparativ cu ipoteza în care și-ar fi însușit aceste deprinderi în copilărie sau adolescentă și le-ar fi practicat la un nivel înalt de performanță.

Și, da, cei zece ani au trecut foate repede, încă îmi aduc aminte de emoțiile din dimineața în care am ținut prima învioarare. ”

Emoții există înainte de startul fiecărei tabere, ba chiar dacă nu ar apărea, atunci ar fi un semnal de alarmă că taberele de MTB au devenit rutină.

Iată calendarul tabere MTB & Skills Boot Camp 2024:

12 – 14 Aprilie   Level 1
10 – 12 Mai       Base Level
7 – 9 Iunie        Level 1
19 – 21 iulie     Base Level
9 – 11 August     Level 1
13 – 15 Septembrie   Level 1
11 – 13 Octombrie  Base Level

MTB Skills and Boot Camp Level 1 este formatul inițial al taberei, gândită pentru cei și cele care participă la cursele de MTB. Aceasta nu înseamnă că ea se adresează în exclusivitate racerilor ci și celor care au experiență în a pedala pe munte, cu trasee cu diferență de nivel de câteva sute de metri pe zi.

Vor fi avute în vedere toate provocăriletehnice care se pot întâlni în cadrul unui concurs de tip Marathon MTB – putem lua ca referință turele lungi de la Triada Avrig, Măcin Mountain Fun, Vidraru Bike Challenge, Bikexpert Alpine Challenge, etc. Obiectivul taberei este creșterea fluidității și a siguranței pe astfel de trasee. Din program nu lipsesc seminarii dedicate tehnicilor de excuție a bunny-hop-ului, manual, dropuri, mers pe o roată, abordare sărituri.

MTB Skills and Boot Base Level este o variantă mai „light”, fără mari diferențe de nivel, dedicată celor aflați la început de drum în MTB. Este practic o experiență MTB, menită să te pună în postura de a termina cu bine primul tău concurs de MTB, sau să te bucuri fără griji de o tură în off-road. Tabăra de MTB combină formatul tură cu exercițiile menite să dezvolte motricitatea pe bicicletă. „Sunt încântat că de la acest nivel au pornit cursante și cursanti care au ajuns în cele din urmă pe podiumuri la curse sau să participe la concursuri de enduro”, spune Marc.

Fiecare tabără include, înviorare matinală – exercițiile au scopul de a consolida înțelegerea felului în care corpul funcționează eficient pe bicicletă, rutine de stretching și mobilizare articulară, iar celor care doresc informații pe partea de nutriție, le stă la dispoziție nutriționist sportiv Roxana Sandu Radu.

Cazarea se face laCasa Freerider din Lerești, un spațiu reconfortant și primitor, în care totul este legat de biciclete, de la decorul din camerele pentru oaspeți, la pump-track-ul din curte. Acesta este foarte util pentru a deprinde într-un spațiu compact și într-un interval scurt de timp tiparul motric de control al suspensiilor bicicletei, utilizarea privirii și virajele pe contrapantă. 

Preț – 1.250 lei. Iată ce include pachetul MTB Skills and Boot Camp

  • 3 zile de coaching MTB, feedback consistent și personalizat;
  • 2 nopți de cazare cu mic dejun inclus;
  • Acces la toate facilitățile Casei FreeRider.ro: parcare, Wi-Fi, stand spălat biciclete, atelier comlet echipat cu scule în cazul apariției unei probleme mecanice;
  • Învioare matinală, rutine de stretching și mobilizare articulară;
  • Informații legate de nutriția sportivă pentru care îți stă la dispoziție nutriționist sportiv Roxana Sandu Radu;
  • Ateliere de wheelie, manual și bunny-hop, pe înțelesul fiecăruia. Suport si feedback pentru video-urile trimsie pe tot parcursul sezonului;
  • Fotografii și video cu cursanții, un video al taberei ca și amintire;

Din motive de consisență a programului de antrenament, grupul este limitat la 8 persoane.

Iată și câteva păreri ale celor care au participat la tabăra de MTB, cu mențiunea că aceasta se adresează adulților:

„Base Level te scoate din zona de confort și te ajută să îți pui ordine în mersul pe bicicletă, pentru ca să fii tentat să vrei mai mult. Mulțumesc pentru îndrumări și pentru timpul de calitate.” – Andreea Lăcriceanu

„Oameni atenți, peisaje de vis și multe informații excelente despre cum să te dai cu bicicleta în siguranță și în același timp să te bucuri de cursă. Ce poți să îți dorești mai multe de la o tabără de MTB?” – Florin Ghiuță

„O tabără extrem de utilă în care am învățat că folosind corect tehnica, se poate să abordez poteci mai abrupte în siguranță, fără să mă dau jos din sa, să iau virajele corect, sa ma bucur mai mult de trasee. Și asta datorită atentiei la detalii si stilului analitic al lui Marc, care sunt foarte utile într-un astfel de sport.” Adriana Tufă

Marc Sandu este instructor de fitness certificat nivelul 1 și 2, antrenor Postural Alignment Romania, instructor Procedos și SFT (Surface Free Training), absolvent al Facultății de Psihologie a Universității Babes – Bolyai, cu o lucrare de licență dedicată practicanților sporturilor extreme, bikepark coach certificat, calificat să ofere prim ajutor de bază, în urma cursului absolvit la Crucea Roșie România.

Pentru mai multe detalii şi înscrieri: 0745 083.191, [email protected]

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

four × 3 =