Acum citesti
Adidas lansează o pereche de încălțăminte de munte în colaborare cu Continental

Deși vremurile în care Adidas producea pantofi de ciclism au apus de câțiva ani buni, cele trei dungi atât de cunoscute au tot putut fi văzute pe echipamentul diferitelor formații de ciclism. Acum, marca fondată de Adi Dassler parcă se repapropie timid de lumea bicicletei, însă momentan face o oprire în zona celor pasionați de outdoor, lansând modelul Terrex Trail Cross.

adidas

Gândit ca o pereche de încălțăminte care să îi mulțumească deopotrivă pe cei care cochetează cu drumețiile și pe cei care folosesc pedalte cu platformă pe bicicletele lor, noul model se bazează pe o talpă aderentă, formată din 3 secțiuni. Prima conține crampoane care se înfig în sol, utile mai ales când te cațeri, cea de-a doua mici protuberanțe care previn alunecarea pantofilor când se află pe pedale, iar cea din urmă este foarte aderentă pentru a împiedica alunecare când te afli pe un plan înclinat.

Mai mult, cei care înclină să fie neglijenți când pedalează se vor bucura la auzul veștii că laturile interioare ale Terrex sunt căptușite cu material suplimentar pentru a nu se deteriora ca urmare a frecării cu brațele pedaliere. Mai mult, Terrex a pregătit și o versiune superioară a pantofilor, X-King, cu o talpă realizată din cauciuc furnizat de producătorul german Continental și un profil al acesteia care aduce a anvelope de mountain bike.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

20 − fourteen =