Acum citesti
Top 5 al celor mai noi powermetere

Vedem din ce în ce mai multe biciclete de top dotate cu astfel de dispozitive care măsoară în principal puterea cu care apeşi pe pedale. Dacă pentru un începător un powermeter nu îi spune prea multe unui ciclist avansat şi în special unui profesionist aceste dispozitive electronice aproape că devin indispensabile. Iată un top 5 al celor mai populare PowerMetere de pe piaţă.

Xpedo Thrust E

Face ce nu fac celelalte powermetere de pe piaţă şi anume ţine totul în interiorul pedalei. Pentru a face totul cât mai mic posibil compania taiweză a optat pentru un senzor de presiune instalat dedesubtul plăcuţelor senzor care transmite informaţiile prin ANT+ către ciclocomputerul tău. Pedalele compatibile Look Keo oferă informaţii independente pentru piciorul stâng şi drept lucru pe care majoritatea măsurătoarelor de putere de pe piaţă nu o fac încă.

Xpedo Thrust E

Verve InfoCrank

Lucrând din plin cu design integrat şi noi standarde de acurateţe Verve InfoCrank oferă informaţii bilaterale întrucât corpul uman nu este complet simetric, lucru care îţi poate afecta puterea în timpul unei curse lungi. Mulţumită acestei opţiuni compania spune că Verve InfoCrank este cel mai precis powermeter de pe piaţă. Pentru un preţ adiţional poţi primi şi un ciclocomputer Verve aprobat de O_Synce. Însă dacă eşti un ciclist care este interesat de un powermeter probabil că ai deja ciclocomputerul tău care le ştie pe toate.

Verve InfoCrank

Rotor Power LT

Rotor au o istorie bogată în furnizarea de angrenaje pedaliere şi foi pentru echipele profesioniste de ciclism. Însă acum intră şi ei pe piaţa powermeterlor cu Power LT. Odată cu noul design vin şi două noi măsurători: eficienţa cuplului şi cursivitatea pedalării. Eficienţa cuplului este raportul dintre puterea pozitivă şi puterea totală în timp ce cursivitatea pedalării este puterea medie împărţită la puterea maximă. Mai pe înţelesul nostru, aceste valori au legătură una cu cealaltă şi te informează dacă picioarele tale mai mult apasă sau trag de pedală spunându-ţi în acelaşi timp şi cu cât. Aceste cifre permit să-ţi analizezi tehnica de pedalare mai detaliat decât până acum păstrând în acelaşi timp beneficiile de până acum pentru antrenamentele de putere.

Rotor_Power_LT

Garmin Vector S

Despre Garmin Vector am mai vorbit însă designul deosebit şi plin de opţiuni merită să mai fie adus în discuţie. La un preţ de aproape 950 euro Vector S se încadrează perfect în categoria powermeterelor cu preţ mai accesibil. Dacă însă doreşti să dispui de informaţii separate pentru piciorul stâng şi drept va trebui să investeşti spre la modelul cu doi senzori independenţi.

Garmin-Vector S

Sram XX1 Quarq

Sram sunt cunoscuţi pentru transmisiile de top 1x aşa că momentul introducerii powermeterelor era doar o chestiune de timp. Sistemul este gândit să fie compatibil cu toate angrenajele 1x, cu toţi factorii Q pentru mtb şi cu toate lungimile de braţ pedalier Sram. XX1 Quark oferă cicliştilor de offroad posibilitatea de schimbare a disciplinei mtb fără a se întreba dacă se potriveşte. Aşa cum se poartă la powermeterele de ultimă generaţie cadenţa este oferită de un accelerometru şi nu de tradiţionalul magnet. Sistemul nu este ieftin, însă pentru cicliştii montani cu posibilităţi acesta pare a fi o investiţie serioasă.

Sram XX1 Quarq

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

eleven − 7 =