Acum citesti
2021 Genesis Vagabond aduce tuburile de oțel Reynolds 725 pe monstercross-ul clasic

Genesis Vagabond e de multă vreme un model de referință a monstercross-urilor din oțel, fiind undeva la limita dintre un MTB de 29 din oțel și o bicicletă de touring cu ghidon de cursieră, asta cu mult înainte să fie inventată noțiunea de gravel bike. După mulți ani pe piață, Vagabond primește o nouă variantă care trece la tuburi de oțel premium și ma majoritatea standardelor modele pentru biciclete de gravel, adventure și bikepacking.

Noul Genesis Vagabond poate fi introdus la multe categorii: monstercross, gravel, adventure sau bikepacking. În spate însă se află Vagabond, un MTB solid din oțel, cu ghidon de cursieră.

Odată cu trecerea de la tuburile din oțel cromat producție proprie Genesis la tuburile trase și tratate la cald Reynolds 725 tot din oțel cromat, bicicleta e și mai pregătită să facă față traseelor off-road oferind comportamentul clasic al unei biciclete din oțel.

Oțelul mai subțire, mai ușor și mai activ Reynolds 725 reprezintă o mare parte din îmbunătățirile aduse modelului Genesis Vagabond, care are acum o greutate de 4.03 kg pentru tot setul de cadru și furcă. O importanță mare o au însă și noile axuri thru de 12 mm și prinderile de etrier flat mount.

Aceste noi standarde sunt prezente pe majoritatea bicicletelor gravel moderne, făcându-le mai capabile pe off-road dar și mai ușoare.

Vagabond avea deja o mulțime de puncte de prindere pentru accesorii, dar acum mai primește și un set de prinderi pe toptube, prinderi triple pentru orice e nevoie pe seattube și downtube în interiorul triunghiului principal, plus prinderi triple pe brațele furcii.

Bicicleta are în continuare prindere de portbagaje și aripi complete la ambele roți, inclusiv prinderi low-rider pe furcă, dar și o prindere nouă de bidon sub downtube.

Despre Vagabond cei de la Genesis spun că e combinația perfectă dintre o cursieră și un MTB. Noua bicicletă păstrează aceiași geometrie ce și-a dovedit eficiența pe off-road, netransformându-se într-un model modern de trail.

Cu toptube-ul generos înclinat în spate înălțimea bicicletei nu e foarte mare, chiar dacă fața e destul de ridicată. Unghiul furcii de 71 de grade e destul de mare pentru standardele moderne în off-road. Anvelopele mari însă, alături de monoblocul coborât și offset-ul decent al furcii o fac să fie ușor de controlat pe teren tehnic, rămânând suficient de rapidă și pe suprafețe rigide.

Vagabond nu aderă însă la toate standardele moderne. Păstrează headtube-ul drept de 1 1/8 cu cuvete externe și furca complet din oțel, tija de șa de 27.2 mm, monoblocul filetat clasic BSA și rutarea externă a cablurilor pe downtube.

Există spațiu pentru anvelope de 29 x 2.2, rămânând și spațiu pentru noroi. Bicicleta completă vine echipată cu transmisie 1x, dar se poate monta și un angrenaj dublu de touring 48/31t.

Noul Vagabond e disponibil fie ca echipare completă, fie ca set format din cadru, furcă și cuvete la 700 Lire. Garanția e oferită pe viață pentru cadru.

Bicicleta completă Genesis Vagabond costă 1700 Lire și e echipată cu transmisie SRAM Apex 1×11, foaie de 36t și casetă 11-42t, plus frâne mecanice TRP Spyre-C. Echiparea mai conține ghidon flared din aluminiu, butuci Formula, jante tubeless ready WTB i25 și anvelope tubeless-ready de 2.1 Kenda Saber Pro. Greutatea completă a bicicletei e de 11.73 kg.

Atât cadrul cât și bicicleta completă sunt disponibile în 4 mărimi standard între S-XL direct de la Genesis sau prin partenerul Freewheel. Mai multe informații găsiți pe pagina producătorului.

Informații de pe bikerumor.com

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

eleven − 9 =