La doi pași de capitală au loc câteva din concursurile de ciclism cross country organizate de Riders Club. Sunt concursuri, în general, ușoare, accesibile oricărui pasionat de bicicletă, cu mai multă sau mai puțină experiență. Acestea sunt, paradoxal, și ușoare și grele în același timp. Și accesibile unui număr mare de participanți, dar și dificile, dacă ai spirit competitiv bine dezvoltat și le iei cu adevărat în serios.
Sunt accesibile pentru că traseele, în cea mai mare parte, sunt ușoare fără să necesite condiție fizică deosebită sau tehnică avansată de pedalare. Însă dacă le parcurgi competitiv și în viteză, situația se schimbă radical, condiția fizică trebuind să fie destul de mult peste medie, iar tehnica la fel, mult mai bună, pentru a putea negocia potecile și lua decizii în fracțiuni de secundă.
Anul acesta Ziua B a avut un loc nou de start și la fel de potrivit ca în anii trecuți. Pentru că foarte mulți concurenți iau startul, peste 1.500 anul acesta, locul de parcare este întotdeauna generos, fiind loc pentru mii de mașini. La fața locului zona de start a fost fantastic organizată, efectiv aveai impresia că ești undeva în vest, la un concurs de genul ăla, prestigios, cu tradiție istorica etc. Cât am stat în zonă până să iau startul, dar și după, când îmi trageam sufletul, impresia era că oriunde întorceam capul era un voluntar sau cineva din organizare, gata pregătit cu răspunsul sau o mână de ajutor dacă aveam nevoie.
Traseul concursului a fost, și acesta, bine ales și pregătit. Eu am participat la cursa „standard” și pentru că voiam, cumva, să testez cum se comporta genunchiul meu după ce, acum un an, am făcut operație de menisc, am forțat cât de mult am putut, fiind antrenat și pe Zwift cam de-o luna de zile. Totul a rămas în parametri, iar eu am putut să ma bucur de concurs și de traseu.
Acesta nu a fost greu, însă depindea de tine cât de greu voiai să-l faci. Dacă te duceai doar pentru plimbare, atunci evident că era ușor, deși trebuia să faci loc celor care chiar concurau. Dacă însă te duceai cu adevărat la concurs, totul devenea exponențial mai greu, pentru că trebuia să fii cu ochii în patru tot timpul, în special la depășiri. Când traseul era îngust, poteca, din respect pentru ceilalți trebuia să fii cuminte și să aștepți un loc potrivit pentru depășire, pentru a nu provoca un accident.
Însă când drumul devenea larg, toate “supapele” se deschideau, și cadența trecea de 100 la pedalare, era “all systems go!” Erau momentele când puteai depăși 10-20 de concurenți dintr-un foc. Amuzant era că parca nu se mai terminau. La următorul “gât” trebuia să treci, iarăși, la relanti. Într-un final se pare că mi-am găsit locul, pentru că nici nu mai reușeam să depășesc și nici nu mă mai depășea nimeni. Recunosc că trageam pentru un Top 10 la categoria de vârstă, dar n-a fost sa fie, a trebuit să mă mulțumesc cu locul 17.
De-a lungul traseului au fost și câteva noroaie, nimic de speriat însă suficient cât să te stropești puțin, să te poți “lăuda” apoi și arăta că totuși n-ai stat acasă sâmbăta aia. Pe de altă parte, dacă concursul se ține pe vreme ploioasă sau după o ploaie, totul devine cam dificil, dar probabil organizatorii au opțiune separată de traseu pentru varianta cu ploaie.
În concluzie, Ziua B este un eveniment absolut perfect de bifat, mai ales acum la început de sezon. Traseul este ușor, fără diferență de nivel, nu este tehnic dacă nu ai viteză mare de-a lungul lui, insă atmosfera de concurs și sărbătoare face toți banii, mai ales dacă ești începător. Dacă ești la început de „carieră” este drept că trebuie să fii totuși atent la cei care vin tare din spate, am mai văzut căzături. Va trebui să le faci loc când auzi că strigă “stai pe stânga” respectiv dreapta. Dar, totul face parte din joc!
