Odată mă întrebase cineva ce îți trebuie ca să fii ciclist profesionist. Clișeic, i-am înșirat toate cerințele, începând cu materialul genetic care mai departe dă forma și calitățile organismului și până la șansa de a lucra cu specialiștii de a căror știință ai indispensabilă nevoie. Pe urmă am stat și m-am gândit dacă mi-a scăpat ceva. Normal că da. Cum am putut fi așa orb? Ca să ajungi profesionist, trebuie să ai înflăcărarea celui mai fervent credincios. Doar că în cazul tău, divinitatea căruia i te dedici este propriul succes. Simultan, este și cea mai necruțătoare divinitate, dar și cea mai generoasă, atunci când te răsplătește. În numele ei petreci un număr infinit de ore la antrenament, înduri fără să icnești durerea care îți sugrumă mușchii și ostenește mintea, înveți să te mulțumești cu puțin și o lași să te căznească zi și noapte până fie renunți la ea, fie devii una cu ea. Nu există jumătăți de măsură aici. Ori îți urmezi visul, ori te lași păgubaș. Credința în tine, ca sportiv, până în pânzele albe este o condiție nu suficientă, dar absolut necesară ca să ajungi profesionist. Și dacă dublezi totul cu curajul de a face ceea ce trebuie, atunci începi să te apropii de împlinirea visurilor, ca și Lavinia Rolea.
Personal, numele Laviniei îl văzusem pentru prima dată acum câțiva ani, vreo patru sau cinci să tot fie, pe lista de start a Campionatelor Naționale de Șosea. Dacă credeți că ciclismul feminin din România se află acum în perioada de pionierat, să îl fi văzut atunci… Probabil de aceea nu am dat importanță că nu am mai văzut-o după acel moment pe la alte curse. Dar lumea e un loc mic și în iunie 2014, sportiva Rolea Lavinia-Nicoleta se aliniază din nou la startul „naționalelor” de șosea, de această dată sub culorile echipei profesioniste franceze BigMat-Auber93. Câștigă cursa și intră în cărți pentru Campionatele Mondiale de Șosea, unde ia startul în luna septembrie, în tricoul echipei naționale. Ceva nu se leagă totuși. Ce a făcut în toți anii în care a lipsit de pe scena ciclismului românesc și cum a ajuns de la o echipă modestă românească la una din elita ciclismului din Hexagon, patria acestui sport? Trecerea pare că ține de domeniul fantasticului și chiar este, în măsura în care privești ca fantastice lucrurile de care e în stare voința și încrederea în propriile puteri.
Originară din Câmpulung Muscel, Lavinia a cochetat vreme de 8 ani cu atletismul de performanță. Însă plaiul acela de la poalele munților se pare că le imprimă oamenilor de acolo un fel de atracție către bicicletă, căci oricând vei face o vizită acolo, nu ai cum să nu dai peste cineva pedalând sau peste cineva care a făcut ciclism. Cum, necum, și Lavinia prinde microbul într-o zi de vară, când decide să parcurgă pe bicicletă ceva mai mult decât cei 12 kilometri pe care îi făcea pe drumul acasă-atletism-acasă. Într-un week-end merge până la Pitești și înapoi. Ceva mai încolo se aventurează până în Poiana Brașov. „Văzând că se poate și parcă nu era nici foarte dureros, am pus cortul pe bicicletă și, împreună cu Ionuț, unul din frații mei, am făcut o tură de 4 zile pe ruta Câmpulung-Curtea de Argeș-Vidraru-Bâlea Lac-Sibiu-Vâlcea-Pitești-Câmpulung”, mărturisește ea, adăugând că „așa s-a născut pasiunea pentru kilometri pe bicicletă, după care ideea că într-o zi să încerc ciclismul”.
Continuare articolului poate fi citită pe Velo Cafe
