Acum citesti
Sâmbătă, după vinerea neagră

Trebuie să recunosc că toate obiceiurile împrumutate de la americani uneori mă calcă pe nervi. Și nu neapărat pentru ceea ce sunt ele în sine, ci datorită faptului că sunt epidemice. Este și cazul Black Friday. Isteria care pornește dis de dimineață, serverele căzute, miliardele de click-uri pe secundă, masele de oameni care dau buluc în magazine, cei fără răbdare care-i mătură pe alții din calea lor doar pentru a pune mână pe un prăjitor de pâine cu preț redus, mă lasă mut. În plus, televiziunile parcă prezintă cu o plăcere bolnăvicioasă toate cele petreceute, asigurându-se că la finalul reportajului vor monta interviul cu o bătrânică zguduită de mulțime și care pe deasupra, pleacă cu mâna goală acasă. Este un clișeu, care se aplică într-o mare măsură și deschiderilor de magazine cu promoții nemaipomenite. Cel puțin anul acesta am asistat la câteva astfel de momente televizate antologice.

Pentru că vorbim de biciclete aici, trebuie să recunoaștem că aceasta este piața cu cel mai relaxat Black Friday dintre industrii. Poate doar un Black Friday pentru automobile ar reuși să mai clatine cele afirmate. Deși este vorba de o premieră pentru magazinele de biciclete, s-ar spune că reacția publicului a fost una relativ bună. Evident, cu plusuri și minusuri, dar cu un ecou mai clar, deoarece arealul speciei noastre este mai restrâns. Din nefericire, veștile bune sunt uitate repede, pe când cele proaste nu ezită să apară la doar câteva ore de la lansarea promoțiilor. Online, sub formă de comentarii, din degetele unor persoane care nici măcar n-au pășit pragul vreunui magazin.

Sâmbătă, după vinerea neagră, apar primele reacții credibile. Unii nu-s mulțumiți de discount-urile pentru biciclete care oricum se aflau în perioada de discount-uri. Câștigul real deci, nu este atât de mare precum pare. Psihic cel puțin. Pentru accesorii, unele magazine anunță discount-uri uriașe dar, din păcate, produsele din această clasă de reduceri sunt puține, pentru că intră în programul de curățare al magazinului. Reprezintă totuși un mod echitabil de a mulțumi clientul.

Din rețeta acestui Black Friday, aș păstra netăgăduit prima parte, pe care am adus-o în discuție inițial, cea a cumpărăturilor relaxate. Fiind extrasezon, se presupune că acest lux va dăinui. Dacă stai să te gândești prin ce trec unii pentru a pune mâna pe o consolă Xbox, noi ar trebui să ne simțim norocoși pentru că putem călca fluierând pragul unui magazin într-o zi de Black Friday. Pe de altă parte, dacă am muta sărbătoarea internațională a prețurilor mici într-o zi de duminică din luna aprilie sau mai, am cunoaște cu certitudine o altă față a acesteia. Nu în ultimul rând, chiar dacă nu dețin un magazin și nu voi putea înțelege niciodată cum stă treaba cu evidența stocurilor, importuri sau TVA, aș tăia din preț mai mult de 30% și l-aș penaliza imediat pe contabil dacă ar fi împotrivă. Soluții există doar, nu? Pe lângă bulucul din magazin, sunt convins că voi vinde și alte accesorii sau echipamente și mi-aș face un grup de clienți pe care i-aș deservi în service ulterior. O acțiune cu bătaie pe termen lung. Din nou, în avantaj pentru ambele părți. În caz că nu sună realist, vă rog să mă trageți de mânecă.

Finalul acestui articol îți aparține. Chiar dacă nu ești de părere că Black Friday este un model la scară mică a aptitudinilor noastre din viața de zi cu zi, prin care demonstrăm că suntem mai isteți, mai rapizi, iar în unele cazuri, chiar mai puternici decât alții, te invit să-ți exprimi mai jos punctul de vedere în ceea ce privește acest fenomen. Sunt curios să aflăm de experiența ta de vineri. Dar povestită, atât cât se poate, cu un ton de sâmbătă dimineață.

Dragoș Mitroi
editor-in-chief FreeRider.ro

 

Vezi Comentarii (9)
  • atata timp cat in oferta multor magazine mai gasesti biciclete model 2011 cu pret supraevaluat si care nu au o reducere sanatoasa (20-30%) de asa zisa black friday nu poti sa ai alte pretentii.

  • Eu unul sunt un tip relaxat. Poate si pentru ca stiu ca 99% din cazuri ajung la destinatie la timp. Nu exista trafic prin care sa nu ma pot strecura; doar zapada plina de solutii chimice mocirloase ma descurajeaza. Cand vine vorba de cumparaturi sunt destul de sceptic in privinta reducerilor. Pentru ca un magazin va obtine intotdeauna un profit. Intotdeauna. Daca se anunta reduceri masive ma gandesc automat cam care e adaosul de obicei. Sau daca dau faliment. Daca am de cumparat un obiect prefer sa urmaresc pretul la mai multe magazine. Si daca se poate pe o durata mai mare de timp. De pilda la produsele IT cea mai buna perioada este vara. Pentru ei este un sezon mort asa ca va dati seama. Perioada sarbatorilor + Black Friday este momentul in care preturile cresc. Da, cresc cu o luna-doua inainte pentru ca in momentul respectiv sa se anunte reduceri!!!!… la pretul initial. Ok, poate se intampla si reduceri pe bune, dar imi vine greu sa cred ca vreun magazin chiar iti poate vinde in pierdere ceva cat de mic.

    Vineri am privit cu putina uimire felul cum se calca in picioare oamenii secolului XXI pentru un aspirator la pretul initial. Si de care de fapt nu aveau nevoie. Chiar asa evoluati am ajuns?…

  • Daca lasam deoparte isteria cu site-uri care nu merg si magazine de electrocasnice sau IT aglomerate, black friday e un lucru bun daca gasesti la un pret redus un lucru pe care urmaresti sa-l cumperi de ceva timp sau pe care intentionai sa-l iei in perioada imediat urmatoare. Eu am reusit sa cumpar, datorita articolului de pe freerider cu magazinele participante la aceasta actiune, 3 suporti de bicicleta noi la un pret mai mic chiar si decat ofertele second hand. Rapid, civilizat, fara aglomeratie si batai de cap.

  • Sigur ca au profit altfel nu ar mai anunta la stiri, cu cateva zile inainte de vineri, ca magazinul X si-a (re)facut stocurile. Asta m-a dat pe spate, o zi care noua ni se vinde/serveste drept ziua in care se fac reduceri pentru a scapa de stocuri e de fapt cel mai bun prilej al lor de a se imbogati peste noapte.
    Va dau si un exemplu: la deschiderea unui nou mall in Iasi am cumparat o masina de paine cu 200 ron, reducere de la 300 ron, ca o paranteza, nu am cumparat de dragul reducerilor ci pentru ca trebuia sa iau un cadou chiar atunci si am zis de ce sa nu profit; acum vine si Black Fridey si ca tot omul rascolind prin oferte mi-a sarit in ochi respectiva masina pe care o cumarasem prin mai-iunie la mega reducere, care crederti ca era pretul final:~ 269 de la cel initial de ~ 379 ron si m-a pufint rasul.
    Si uite asa unii au sarit sa o cumpere, saracul magazim a dat in pierdere, si a dat si a tot dat pana a ramas fara stocuri si „fara profit” doar de dragul clientilor fideli.
    Am urmarit si ofertele la biciclete, dar pentru ca mai inainte facusem o pauza din a mai arunca cate o privire peste ofertele saptamanale (cautam o bicicleta in vara) nu stiu ce sa zic daca au fost reale sau nu reducerile, mai ales cand oferta e atat de variata si cand nu esti hotarat ce bicicleta sa cumperi sa o poti folosi si la plimbari prin oras si prin bolovani pe dealuri.
    Mai asteptam ca doar n-au intrat vinerile negre in sac, vor mai fi: de Carciun, de An Nou, de Pasti…

  • Spre multumirea mea , am profitat de articolul Dvs. si am intrat pe site-ul unui magazin local ( sint din Cluj) , am verificat preturile , pe care le urmaream de mult pt . ca doream sa-mi upgradez bicicleta , si dupa aceasta verificare m-am dus in magazin si am cumparat piesele necesare cu o reducere de 20% , economisind aproape 90 de RON. Deci se poate si sint si magazine care se respecta si isi respecta clientii .

  • pt mine, black friday mi-a dat sansa sa cumpar o bicicleta cube ltd 2012 la pretul de 2975 ron. la fel, am aflat aici ca magazinul respectiv va avea reduceri, am urmarit si am plasat comanda. am urmarit aceasta bicicleta de cateva luni, pretul ei era de ~4300 ron, deci zic eu ca acest magazin chiar a avut oferte f bune.

  • Punand deoparte problemele pe care cauzeaza ziua Black friday, mie personal a fost benefica, reusind sa comand mai multe piese pentru bicicleta pe care o doresc sa gat la anul viitor. Singurul inconvenient a fost discount-ul care s-a acordat gresit. La o reducere de -35% reducerea s-a calculat la fel cum se extrage si TVA-ul dintr-o suma.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

four × 4 =