Acum citesti
Prima dată nu se uită niciodată: 7 ani de FreeRider.ro

Primul articol publicat vreodată pe FreeRider.ro a fost unul despre un ghidon. Ritchey. Un ghidon atât de drept și de îngust, încât în ziua de astăzi este văzut ca fiind retro. Nu știu cum am luat decizia asta, însă totul trebuia să înceapă cumva. Primul advertiser a fost Maros Bike și nici în cazul lui nu mai știu dacă eu i-am căutat sau ei pe mine. Important este că au fost mulțumiți de colaborare și iată-ne și astăzi împreună. Printre primii cu care am colaborat a fost și Horațiu Câmpian, fără să știe niciunul dintre noi că peste 6 ani urma să fim colegi pe bune. Primul scandal despre o notă prea mică acordată unei biciclete în cadrul unui test a fost… ah, chiar nu-mi amintesc în clipa asta. Chiar mai contează? Primul coleg de birou a fost Traian Goga și nici în cazul lui nu mai știu precis cum au început discuțiile, însă ceea ce contează este că am avut o colaborare excelentă și câțiva ani minunați împreună aici la FreeRider. De neuitat chiar. Primul press camp a fost la Merida, în Palma de Mallorca, unde am rămas complet impresionat de cei 300 de jurnaliști invitați din toată lumea, dar și de amploarea evenimentului. Prima cursă pe care am filmat-o a fost Prima Evadare, iar la acea vreme, filmul care a apărut în aceeași zi, a dus la probleme serioase cu serverul. Prima cameră era un GoPro, din a doua generație, care și-a făcut treaba admirabil. Și avea și mufă pentru microfon, o funcție pe care aș fi apreciat-o la maxim și la modelele din ziua de astăzi, dacă ar mai fi existat.

7ani-freerider
Primul test a fost cu o bicicletă de Freeride. Adi Teașă în acțiune.

Desigur, sunt multe prime dăți, prime experiențe, prime colaborări care ar merita menționate, căci în acești 7 ani s-au întâmplat atât de multe, încât am avut nevoie de 4 hard disk-uri a câte 1 Terra ca să stochez toate aceste amintiri. Amintiri frumoase cu oameni frumoși și mai puțin frumoși, un job interactiv care ne-a purtat mereu în locuri în care nu am fi ajuns probabil niciodată și care ne-a permis să cunoaștem atât de multă lume. Fără pasiune însă, toate aceste lucruri nu ar fi dus la ceea ce FreeRider.ro este astăzi.

Totodată, acum e prima dată în 7 ani când atingem aproximativ 185.000 de vizite în luna martie și 90.000 vizitatori unici, cifre care la început de sezon sunt promițătoare. Cifre la care nici nu visam vreodată, cel puțin nu în acel moment când am scriam articolul despre ghidonul Ritchey. Dar în spatele acestor cifre sunt oameni, cititorii noștri pe care-i respectăm și pe care-i îndrăgim și cărora dorim să le mulțumim cu fiecare ocazie pentru faptul că sunt alături de noi, mai ales celor care au fost cu noi încă de la început. De prima dată.

Dragoș Mitroi
redactor FreeRider.ro

Vezi Comentarii (3)
  • Felicitari baieti si va doresc inca 70 de ani de acum incolo! Sunteti buni in ceea ce faceti si sper sa mentineti panta ascendenta pe care sunteti de cel putin de 3 ani incoace, de cand intru zilnic la voi pe site.

    Numai bine!

  • E foarte multa munca. Va citesc zilnic de 4 ani. Poate de asta in continuare folosesc ghidoane scurte fara rise. 🙂 freerider ne lucreaza subliminal. Multi ani!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

three − 2 =