Acum citesti
Încă ceva: a fost un weekend uluitor!

Stau și mă întreb cu ce să încep: cu unul dintre cele mai importante evenimente ale anului, expoziția de biciclete sau cu masa critică de la Târgu Mureș care a strâns peste 1.500 de participanți? Sau pur și simplu să menționez miile de bicicliști care au pedalat weekend-ul acesta pe străzile orașelor sau pe potecile munte?

Oriunde ai fi privit în acest weekend, într-un interval de maxim 10 minute, ar fi trebuit să zărești un biciclist. Iar asta cu indulgență. Românii se urcă într-un final pe biciclete, încep să acorde atenția cuvenită mijlocului de transport alternativ și nu ezită să-l folosească mai des ca niciodată. Pentru că sincer vorbind, pe străzile noastre nu au existat niciodată atât de mulți bicicliști.

Revenind la introducere, aduceam vorba despre ExpoBike. Se poate spune că de data aceasta putem vorbi cu adevărat de o expoziție. Nu s-a axat nimeni pe vânzări încă de la început, singurele biciclete comercializate fiind oferite doritorilor la finalul evenimentului. Apoi, spațiul a fost mai mare iar numărul expozanților a crescut de la ediția anterioară, ceea ce reprezintă din nou o veste bună. Dacă trebuie să aduc în discuție detaliile, cred că oricine a observat că organizatorilor le-a mai scăpat câte ceva. Probabil că mulți nu au dat atenție faptului că de pe culoarele expoziției lipsea mocheta sau că iluminatul nu a fost dintre cele mai bune. Dar important este să vedem partea plină a paharului, adică numărul în creștere al vizitatorilor. Deci, fenomenul ia amploare.

Ca să-mi susțin în continuare ideea, voi aminti și de recunoașterea traseului Primei Evadări care a avut loc în acest weekend. Aproximativ 200 de persoane au fost prezente, adică aproximativ același număr de participanți pe care-l strânge un concurs de maraton în mod normal.

Dar poate cel mai impresionant eveniment din acest weekend este masa critică de la Târgu Mureș, acolo unde aproximativ 1.500 de bicicliști s-au strâns pentru a-și revendica pistele de biciclete cuvenite. Fotografiile vorbesc de la sine, iar mai multe dintre acestea le vei putea vizualiza în articolul dedicat evenimentului. Încă o dovadă că Ardealul poate s-o facă. Și nu oricum, ci în număr mare.

Este suficient de clar pentru toată lumea că ceva se mișcă? Este evident că utilizarea bicicletei ia amploare? Este surprinzător că oamenii încep să apeleze la biciclete? Nu, nu este deloc surprinzător, dar când vezi atât de multe persoane în jurul tău care împart aceeași pasiune, pur și simplu nu ai cum să nu te bucuri! Ah, și încă ceva: a fost un weekend uluitor!

Dragoș Mitroi
editor-in-chief FreeRider.ro

Vezi Comentarii (5)
  • Am fost duminica pe traseul Primei Evadari pana la Palatul Ghica si retur. Am vazut destui biciclisti. Si mai important ca orice – erau si fete, erau si copii… Pedal Power!

  • Eu ma mir cum sunt toti atat de prost informati si nimeni nu aminteste de Timisoara; unde au fost peste 1500 de participanti. Jenant!!

  • Sa nu uitam ca tg-mures are cam 135 de mii de locuitori .1500 inseamna un numar impresionant daca la budapesta au fost 20 de mii la 2,5 milioane de locuitori ,procentajul este de partea noastra.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

10 + seventeen =