Scena locală n-a fost niciodată una cu adevărat hiperactivă, mai degrabă una ușor adormită cu tresăriri temporare, care, cumulate, ofereau speranțe de mai bine. Poate părea atipică din două motive: trăim într-o Românie mereu plină de surprize și ne aflăm într-o perioadă de continuă dezvoltare. Tot ceea ce vedem în jurul nostru este cât se poate de firesc și află că nu suntem primii care trec prin toate aceste etape de dezvoltare. Fie că vorbim despre vânzări, infrastructură și de războaiele cu autoritățile locale, fie că vorbim de Federație sau de concursuri, de construcția de trasee și de aprobări sau de echipe, peste tot există problemele nou-născutului, pe care orice pediatru le va considera absolut normale. La urma urmei, lucrurile au început să se miște cu adevărat din 2010 încoace.
Există deja bine înfiripat în codul nostru ADN tendința de a critica orice eveniment, indiferent de natura acestuia, cu o exigență exagerată care ulterior, indusă maselor, vine sub formă de dezamăgire și de multe ori sub concluzia: „nu s-a făcut nimic nici anul ăsta! Unde e progresul?”. Deși multe soluții par evidente, la îndemână și ușor de aplicat, asemenea construcției autostrăzilor din 90 încoace, realitatea ne arată că lucrurile nu stau chiar așa, căci ne lovim în permanență de interese meschine, lipsa banilor, neprofesionalism și/sau nepăsare. Iar această situație împarte taberele în două: cei aflați într-o continuă stare de nervozitate care au devenit deja mult prea sensibili și iritabili la orice inițiativă și cei consolați, cu prea puțină păsare, care acceptă lucrurile așa cum sunt. Cum cei din ultima categorie nu au niciodată o părere clară despre cum văd lucrurile, ci poate doar bolborosesc câteva cuvinte în necunoștiință de cauză de dragul de a rosti ceva, cei din prima, ajung să critice orbește chiar și inițiativele bune, fără a le mai trece prin filtrul minții. În cazul lor, totul se întâmplă instinctiv. Aparent, în ziua de astăzi, fiecare a devenit un mic judecător căruia îi este atât de greu să găsească balanța ideală între cele ce se petrec în jurul său, deși, dacă mă gândesc mai bine, aceste probleme sunt pe ordinea de zi de 10.000 de ani încoace. Cu puțin exercițiu totuși și cu imaginea omului modern în minte, zic eu că avem toate șansele să punem lucrurile într-o anume ordine și implicit, într-o lumină mai bună. Să nu uităm că selecția naturală chiar funcționează: viața cerne lucrurile așa cum știe mai bine, iar în final, rămân în picioare cei capabili, care chiar au ceva de oferit comunității.
Lucrurile însă nu stau chiar atât de rău dacă privim peste umăr la tot ceea ce s-a întâmplat în anul care inevitabil se încheie. Spre exemplu, vânzările, deși par să fi stagnat în ceea ce privește cifrele (conform raportărilor magazinelor), valoarea bicicletelor vândute a fost mai mare (conform acelorași raportări). Chiar dacă față de anii anteriori creșterea este nesemnificativă (nu vorbim aici de hypermarket-uri, care se pare că au dus-o foarte bine), trebuie luat în calcul faptul că acel boom de vânzări din urmă cu câțiva ani s-ar fi oprit la un moment dat (poate prea devreme să se întâmple acum, e drept), dar și faptul că motivul pentru această decelerare este piața de biciclete furate, care a prins un avans uriaș. Și cum unei anumite categorii de consumatorii aparent nu-i pasă dacă achiziționează un bun furat, bicicletele noi au avut de pierdut în fața celor furate (noi și ele de altfel, însă cu reduceri de 50% sau poate mai mult). Dacă îi mai punem în calcul și pe comercianții care se gândesc doar la ziua de mâine și nu dezvoltă durabil, eu zic că trebuie să fim mulțumiți chiar și cu această creștere mică. Până la urmă, așa cum spunea un importator la o prezentare în toamnă, este o creștere și nu o scădere.
În ceea ce privește maratoanele, de acord, au dispărut din peisaj câteva notabile, în schimb, judecând prin prisma maselor care au nevoie de acces la concursuri mai simple pentru debut, nu ne putem plânge. Cu siguranță și aceste competiții mai simple vor evolua, dar mai este necesar ceva timp pentru a ridica întreg nivelul, astfel încât să nu mai auzi plângeri din partea concurenților când organizezi un maraton pe munte cu o diferență de nivel de peste 1.500 de metri. Totodată, gravity-ul s-a bucurat de o ascensiune considerată până de curând imposibilă, concursurile evoluând într-o direcție pozitivă, fiind bine organizate. Într-un final, asta ne dorim cu toții: evenimente de calitate. Judecând după segment, este drept că adevăratul progres a fost înregistrat doar pe o anumită latură a sportului în 2016, însă asta va atrage cu sine și celelalte ramuri, urmând puterea exemplului. Tot în acest paragraf trebuie menționați și sportivii români mai prezenți ca oricând la competițiile din Vest, fie că vorbim despre XCO, maratoane sau șosea.
Am văzut de asemenea că lucrurile se mișcă într-o direcție bună atunci când vine vorba de construcția de trasee. Chiar dacă există încă un conflict de mentalitate cu autoritățile, care se pare, nu pricep exact scopul (pentru că pur și simplu nu-l pricep), este de la sine înțeles că în următorii ani vom vedea o creștere pe acest segment, în paralel cu creșterea veniturilor din acest gen de activitate (mai ales din turism). Toate acestea merg mână-n mână. Este anul în care avem mai multe trasee de MTB ca niciodată, iar asta înseamnă simplu, progres.
Federația Română de Ciclism se numără de asemenea printre exemplele pozitive. Lucrurile nu se schimbă peste noapte așa cum s-ar aștepta poporul, însă ceea ce s-a realizat până acum este infinit mai bine decât risipa de fonduri la care am asistat ani în șir. Oameni tineri, oameni din sport și oameni cu viziune, își vor aduce în continuare aportul în ceea ce privește ramura sportivă și sunt convins că vor susține așa cum se cuvine orice inițiativă deșteaptă și orice sportiv care dorește să răzbească în drumul său spre performanță, astfel încât să vorbim de rezultate demne de toată lauda la competițiile internaționale. Mai este necesar totuși ceva timp pentru această schimbare, iar cu susținerea tuturor, vom vedea cum toate aceste lucruri devin realitate.
Infrastructura, către lipsa căreia toți arată cu degetul pentru a marca lipsa bicicliștilor din oraș este în continuare o problemă serioasă cu care se confruntă anumite urbe. Chiar dacă unii folosesc bicicleta în oraș indiferent de condiții, așa cum o fac și eu de 18 ani încoace, există un segment important și aparent numeros, care are nevoie de acest confort pentru a se simți în siguranță atunci când pedalează. Când nu ești obișnuit cu condițiile vitrege, uneori este greu să accepți sau să te adaptezi, așadar aștepți să se întâmple ceva. Bucureștiul ar putea prelua exemple nu neapărat din afara țării, dar de la alte orașe din România care au făcut pași importanți în acest sens, cel mai la îndemână dintre toate. Motivul real pentru care lucrurile bat pasul pe loc este momentan de nedeslușit în ceea ce mă privește, mai ales că autoritățile se bat cu pumnul în piept că vor descongestiona Marele Oraș, iar această soluție este una simplă, eficientă și care aduce beneficii pe termen lung populației. Chiar și în acest caz, comparând cu ceea ce s-a întâmplat în alte țări din Vest, pot rămâne optimist și să afirm că putem avea speranțe în ceea ce privește normalitatea.
În ceea ce ne privește pe noi, aici la FreeRider.ro, ne declarăm mulțumiți de anul pe care urmează să-l încheiem în curând. Numărul de vizite din Google Analytics este pe verde, înregistrând o creștere de aproximativ 10% față de anul anterior, în condițiile în care am mizat pe un conținut mai restrâns, dar mai de calitate, în detrimentul cantității. O formulă pe care am pus-o în practică de la începutul anului și care, se pare, a dat roade. O vom îmbunătăți desigur pentru 2017, venind în întâmpinarea voastră cu articole cât mai utile, care să însemne un avantaj real atunci când trebuie să vă decideți pentru o nouă bicicletă sau componentă, când urmați un plan de antrenament sau când meșteriți câte ceva pe la bicicletă.
Dacă ai parcurs întreg articolul, probabil că ai remarcat nota optimistă. Una susținută cu exemple frumoase, cu exemple care ne dau speranțe că direcția corectă în care ne îndreptăm va aduce tuturor beneficii în viitorul apropiat. Răbdarea este cea mai mare virtute așa cum spunea Cato și aș completa cu faptul că este și o calitate incontestabilă, care, în mâinile cui trebuie, poate duce la un rezultat spectaculos.
Sărbători fericite tuturor! Vă mulțumesc încă o dată că ne urmăriți!
În numele echipei FreeRider.ro,
Dragoș Mitroi
Asa este!
Dar sa nu uitam ca, aparent, magazinelor de biciclete putin le pasa de piata bicicletelor furate. Nu fac nimic, nu sunt interesate sa ajute pe cei ce incearca sa faca ceva, ba, uneori, vand ele insele marfa furata. Vedeti olx unde apar poze din showroom, cu biciclete „noi” si „aproape noi” la preturi ridicol de mici! Sau biciclete noi langa cutia de carton….
Sa mai zic, din nou, de asazisi sportivi care cumpara cu buna stiinta biciclete furate cu „scuza” ca nu-si permit material nou si ca oricum, „asa-i trebuie norvegianului care nu a legat-o”!
Sau piese de top desfacute la repezeala prin garaje, sau roti Mavic furate din fabrica, sau chinezarii de pe aliexpress prezentate drept „originale”!!!