Acum citesti
Saalfelden Leogang – paradisul cicliştilor şi bicicliştilor

Ştim deja că Austria este una din destinaţiile noastre favorite, dacă nu chiar „cea mai” favorită, când vorbim despre sporturile de iarnă, însă din ce în ce mai populară devine şi vara, când urmează să căutăm locuri frumoase de dat pe bicicletă. Iar când spui bicicletă în Austria, în special bicicletă în mod „organizat”, nu ai cum să nu te gândeşti la regiunea Saalfelden Leogang şi bikeparkul de acolo.

Saalfelden Leogang este destinaţia preferată a cicliştilor indiferent dacă preferă plimbare, mtb sau downhill. Peisajul variat oferă tururi, poteci şi distanţe mari de tot felul şi pentru toate nivelurile, de la uşoare la grele. Nu e de mirare că toată lumea, de la campioni mondiali la începători, preferă să se dea aici.

„Fiind o zonă ce oferă cicliştilor o mare varietate vrem să atragem atât ciclişti profesionişti cât şi începători care să exploreze regiunea pe două roţi”, spune Marco Pointner, CEO Saalfelden Leogang Tourism. Pentru ca acest lucru să fie posibil există o ofertă foarte mare din care poţi alege. În 2019 Saalfelden Leogang va investi aproximativ 1 milion euro, lucru care va mări semnificativ zona în care te poţi da cu bicicleta aici. Ideal pentru cei care vor doar la vale: din 2019 gondolele Asitz şi Steinbergbahn vor duce şi bicicletele sus pe munte.

Un bikepark ca nimeni altul

Bikepark Leogang este de asemenea centrul Campionatelor Mondiale şi singurul loc din Austria unde are loc Cupa Mondială de Downhill Mercedes-Benz UCI Mountain Bike. Pe 5 şi 6 septembrie 2020, Campionatele vor avea loc aici pentru a doua oară. Traseele variate din bikepark sunt proiectate nu doar pentru profesionişti. Pasionaţii şi amatorii sunt la fel de încântaţi de ele.

Tocmai la timp pentru vacanţa de vară 2019, sunt gata şi noile trasee Antonius Trail şi Steinberg Line, ultimul fiind cu adevărat o capodoperă: zece kilometri cu 969 m diferenţă de nivel negativă şi viraje pline de flow. Cu o pantă medie de aproximativ 9%, Steinberg Line probabil va avea cele mai cursive poteci din bike park. Luminişurile prin care treci îţi oferă o privelişte unică asupra munţilor Leoganger Steinberge.

O altă noutate pentru 2019 a bikepark-ului este marele pumptrack asfaltat care are inclusiv un jump line şi un dirt line. Aici chiar ai ce să munceşti, pe cei 5000 mp ai pumptrack-ului. Va fi „epic” însă în acest moment restul detaliilor sunt secrete.

Poteci noi construite manual, cu obstacole savuroase şi peisaje de vis

În plus faţă de potecile noi din Bikepark leogang, în 2019 vor fi lansate două noi trasee în Saalfelden Leogang: Forsthof Trail şi the Schwarzleo Trail. Ambele sunt înguste şi construite manual. Traseul Forsthof trece pe lângă piscuri ascuţite care arată ca Middle Earth din Lord of the Rings, traversând mai multe pârâuri. Are aproximativ 2 km şi include multe elemente North Shore. Puţin mai scurtă, având aproximativ 1,8 km, traseul Schwarzleo şerpuieşte pitoresc printr-un mix de păduri oferind privelişti de vis asupra masivului Leoganger Steinberge. Dar aici vei găsi şi viraje tehnice şi pasaje cursieve plus elemente de North Shore.

Toate vârstele pot învăţa să meargă pe mtb în Riders Playground

Copii sau adulţi, care vor să pedaleze pentru prima oară pe mtb, ar trebui să meargă la Riders Playground pe care îl găsim la staţia de jos a gondolelor Leoganger Bergbahnen. Având o suprafaţă gigant de 10.000 mp este cel mai mare park pentru începători din Europa. În plus faţă de banda rulantă confortabilă pentru biciclişti şi biciclete, există şi un lift de suprafaţă care poate transporta şi biciclete. La fiecare tură începătorii şi copiii se pot obişnui cu multele obstacole de acolo învăţând cum să abordeze virajele înainte să intre pe traseul „de acţiune” din bike park. Cei cu mai multă experienţă şi curaj pot încerca jumpurile de la GoPro Bagjump în timp ce se filmează cu un GoPro. Aterizarea pe airbag-urile gigant este desigur, sigură.

Ciclism de şosea pe cel mai înalt munte din Austria

Saalfelden Leogang este de asemenea, ideal şi pentru cursiere. Spre exemplu traseul Kaisertour şerpuieşte de-a lungul drumului alpin Grossglockner, la deal spre cel mai înalt munte din Austria.

Mai multă distracţie pe bicicletă cu o bicicletă electrică

Electricele devin din ce în ce mai populare. Au trecut demult vremurile când doar cei în vârstă sau neantrenaţi le foloseau. Cei care vor acum să ajungă la o cabană aflată la altitudine mai mare sau care merg împreună cu cineva care este mai rapid, se vor bucura acum de beneficiile unei baterii pline. Poţi pedala până la 100 km cu o singură baterie în funcţie de traseu, iar Saalfelden Leogang este una dintre cele mai mari regiuni ideale pentru bicicletele electrice, mulţumită reţelei extinse de trasee. Acumulatorii bicicletelor pot fi schimbaţi sau încărcaţi la benzinariile partenere, hotelurile partenere, magazinele sportive şi chiar la cabană în timp ce tu faci o pauză.

Hoteluri şi ghizi pentru o experienţă excelentă de vacanţă

Hotelurile specializate pentru biciclete sunt devotate cicliştilor. Asta înseamnă infrastructură cum ar fi cameră de bicicletă care se încuie, scule pe care le poţi împrumuta, dar şi servicii pentru spălarea echipamentului de ciclism folosit. Mulţi dintre proprietarii acestor hoteluri sunt ei înşişi ciclişti pasionaţi şi nu sunt rare situaţiile când vor veni şi ei cu tine în tură. În orice caz, personalul acestor hotelori îndeplinesc şi depăşesc cerinţele cicliştilor şi te ajută cu sfaturi când vrei să alegi un traseu de bicicletă potrivit pentru tine. Chiar şi ghizii de la şcoala de biciclete Elements Outdoorsports, sunt bucuroşi să te ajute, fiind capabili să transforme orice tură ghidată într-o aventură. La magazinele Sport 2000 Simon şi Sport Mitterer poţi găsi echipamentul potrivit, de la protecţii la biciclete. De aici poti şi închiria nu doar cumpăra.

Dacă mergi în Saalfelden Leogang poţi alege dintre următoarele hoteluri „bike-friendly”:

  • Hotel Bacher,
  • Holzhotel Forsthofalm hotel,
  • Lebe Frei Hotel Der Löwe,
  • mama Thresl,
  • Good Life Resort Riederalm,
  • Ritzenhof – Hotel und Spa am See,
  • Biohotel Rupertus, Salzburgerhof – home of sports and Vitalhotel Saliterhof

Cele mai bune evenimente din Saalfelden Leogang

Festivalul „Out of Bounds” are loc între 7 şi 9 iunie. Tot atunci se întâmplă şi Cupa Mondială la Downhill Mercedes-Benz UCI Mountain Bike. Pe lângă concurs, spectatorii se pot uita şi peste umerii mecanicilor şi la bicicletele profesioniştilor în timp ce totul este pregătit pentru concurs la Team & Expo Area.

Regiunea are şi propriul concurs! Biberg Auffiradler este în 2019 la a 7a ediţie. Aici, pentru 5,5 km şi 700 m diferenţă de nivel, poţi pedala la deal pentru a ajunge primul la cabana Berlis Hütte. Concursul este deschis tuturor rezidenţilor şi turistilor din bikepark .

Festivalul BIKE este foarte cunoscut, de la Riva de lângă lacul Garda până la Willingen în Sauerland. În 2019 la avea loc în Saalfelden Leogang pentru prima oară, între 13 şi 15 septembrie. Sunt o mulţime de concursuri pentru toate vârstele, trasee cu obstacole şi desigur multe ocazii pentru a sărbători. La expoziţia BIKE nu doar că vei vedea cele mai noi biciclete ale sezonului 2020, dar le şi poţi testa!

Nu în ultimul rând, toţi fanii serioşi trebuie să-şi noteze în calendar data de 5 şi 6 septembrie 2020 când la Saalfelden Leogang va avea loc UCI Mountain Bike Downhill WM!

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

thirteen − eleven =