Acum citesti
Marea defilare a iubitorilor de biciclete din Constanța

Peste 200 de fete cochete invită constănțenii duminică, 15 iulie, la mișcare, pe cel mai vechi brand de biciclete din România. Constanța devine astfel al optulea oraș în care brandul românesc Pegas investește peste 50 de mii de euro într-un magazin cu cele mai în vogă modele.

Odată cu deschiderea acestuia are loc și o premieră: Pegas va fi primul magazin unde copiii pot învăța gratuit să meargă pe bicicletă. Astfel încât orice părinte își poate aduce copilul să învețe într-un mediu sigur, de la profesioniști, cum să pedaleze pe două roți.

Cu o istorie de aproape 50 de ani, brandul Pegas s-a reinventat și a reușit să aducă în magazine modele pentru toate vârstele și gusturile. În cel din Constanța, care se întinde pe o suprafață de 100 de metri pătrați, sunt prezente cele mai căutate modele din colecțiile Urban, FatBike, Mountain Bike, Cruiser sau pliabile, dar și accesorii, patine cu rotile, skateboarduri sau trotinete.

Pegas ajunge, cu reprezentanța din Constanța, la 8 magazine proprii în cinci orașe din țară, după București, Timișoara, Râmnicu Vâlcea și Suceava. Odată cu lansarea francizei, reprezentanții companiei spun că vor fi curând prezenți în fiecare oraș din România. Investiția într-o franciză Pegas poate pleca de la 5.000 de euro și ajunge până la 25.000 de euro.

Participanții la defilare se vor întâlni duminică, 15 iulie, ora 15, în fața Tomis Mall, unde fetele de la SkirtBike Constanța se adună pentru a deschide parada.

Aceștia au ocazia și să testeze modelele preferate, unele dintre ele putând fi rezervate special pentru paradă. Bicicliștii vor fi întâmpinați de organizatori cu premii care constau în articole promoționale surpriză.

Traseul este de aproape 9 kilometri, până la plaja din Mamaia, unde parada bicicletelor se va încheia pe seară cu o super petrecere, la o terasă de la malul mării.

Primele 50 de persoane înscrise în cursă vor primi și câte un voucher în valoare de 500 de lei, pe care îl vor putea utiliza pentru achiziția unei biciclete din colecțiile prezentate în noul magazin.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

4 × 5 =