Acum citesti
Cupa Națională Enduro anunță etapele din 2019

Cupa Națională Enduro (CNE) își reface cursul normal de dezvoltare prin implicarea Asociației Bike Attack, cei care au adus acest format în România, și organizează deja de 6 ediții METAL Enduro, fiecare dintre ele apreciate de participanți ca fiind fără de cusur. În acest an parteneriatul Bike Attack – Federația Română de Ciclism a fost o mutare reușită, generând 6 curse în cupă, momentan un record în această disciplină, plus un mult-așteptat Campionat Național. Astfel, 2019 se anunță cu 7 concursuri enduro mountain biking în România!

Acest sezon aduce curse noi în localități noi (Drobeta-Turnu Severin, Câmpulung-Muscel și Semenic), dar se și revigorează concursuri excelente care au fost în “hibernare” din diverse motive (Thermal Enduro). Cursele cu tradiție sunt motorul sezonului (Harghita Enduro și METAL Enduro), aceste evenimente pregătind de asemenea surprize pentru a face sezonul mai atractiv. Un real succes în 2018, Straja Enduro, ultima etapă din calendarul anului trecut, va găzdui în 2019 Campionatul Național, acesta devenind astfel o certitudine încă de la început de an.

Prin urmare, sezonul 2019 arată așa:

  • #1 CNE DROBETA TURNU SEVERIN 11-12 MAI
  • #2 CNE CÂMPULUNG MUSCEL 8-9 IUNIE
  • #3 CNE SEMENIC, VĂLIUG 6-7 IULIE
  • #4 CNE ORADEA 3-4 AUGUST
  • Campionat Național STRAJA, LUPENI 24-25 AUGUST
  • #5 CNE HARGHITA, MĂDĂRAȘ 7-8 SEPTEMBRIE
  • #6 CNE REȘIȚA 11-12-13 OCTOMBRIE

“Încă de acum 4 ani ne-am implicat pentru a avea o serie de curse de enduro în România, am vrut sa dezvoltăm această disciplină și am acceptat să colaborăm deschis cu FRC și alte cluburi din țară. Pe parcurs, motivația s-a menținut dar s-a transformat, deci anul acesta am decis să preluam noi “butoanele”. Cred că am acumulat suficientă experiență pentru a face în 2019 o cupă reprezentativă pentru întreaga țară. Avem în plan sa facem mai multe schimbări care au rolul să facă mai atractivă Cupa, dar și să existe un cadru unitar, care să ofere siguranță și încredere participanților. De la modul în care se va face cronometrarea, felul cum se acordă punctajul, modul în care se face înregistrarea, elementele de semnalizare și siguranță, personalul instruit, comunicarea integrată etc.. Vrem să sprijinim cât mai mult organizatorii locali, să preluăm o bună parte din sarcinile de organizare, chiar să sprijinim financiar, ca să existe un buget normal pentru fiecare dintre aceste evenimente. Probabil că planul sună ambițios, dar cred că e foarte realizabil și merită pe deplin acceptată provocarea”. Cătălin Gavrila.

Ce este Cupa Națională Enduro?

Cupa Națională este o serie de competiții care respectă un format organizatoric și un regulament comun, ale căror rezultate se cumulează, de la o etapă la alta, generând un clasament care reflectă evoluția sportivilor pe parcursul unui sezon. În urma derulării celor 6 etape din Cupa Națională Enduro 2019, se întocmește un clasament național al disciplinei enduro. Primii 80 de finaliști ai fiecărei categorii primesc puncte. Acestea se adună de la o etapă la alta și vor stabili o ierarhie valorică în scena de enduro la sfârșitul sezonului.

CNE este de fapt o mână de oameni strânși la un loc de pasiunea pentru datul pe bicicletă. Prin organizarea acestei cupe încercăm să unim tot mai mulți oameni pasionați care construiesc poteci și locuri de dat și își doresc să promoveze diverse destinații pentru mountain biking. Pentru că dorim să chemăm lumea la mișcare, împărțim potecile cu toți iubitorii de natură, oferind un punct de întâlnire pentru comunitate, un loc de recreere.

Enduro MTB se desfășoară într-un format tip “raliu”, cu minim 4 probe speciale cronometrate, în principal pe poteci care coboară, dar care au și mici zone de urcuș pe alocuri. Etapele de legătură dintre probele speciale sunt în principal în urcare, au un timp limită de parcurgere, dar acesta este unul relaxat, pentru a nu răpi din plăcerea de dat. Traseul cuprinde zone care menite a pune în evidență aspectele tehnice ale mountain biking-ului și cuprinde porțiuni înguste și expuse, pietre, trambuline, treceri peste apă, urcușuri și coborâri abrupte.

Titulatura de “Cupa Națională” este oferită de federația responsabilă (în cazul de față Federația Română de Ciclism) unei singure cupe, desemnând-o astfel ca fiind singura cupă oficială la disciplina respectivă din România.

Campionatul Național al României la disciplina enduro se derulează într-o singură etapă, conform regulamentului internațional UCI.

Cine sunt organizatorii?

Asociația Bike Attack, Federația Română de Ciclism, Asociația pentru Dezvoltarea Mountainbiking-ului în România și organizatorii etapelor: Wood Fellas, Fundația Noi Orizonturi, Ride More, Vertical Riding Romania, Shaping the South și Bike Attack.

Această mână de oameni implicată în organizare dorește să fie un exemplu pentru societate, să apropie oamenii de sport, să deschidă noi orizonturi de activități de recreere și socializare pentru toată lumea.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

3 × 1 =