Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă…
În perioada 19-21 iunie, stațiunea Băile Felix – Betfia a găzduit Crater Bike Fest 2026, un eveniment care a inclus două competiții internaționale de mountain bike înscrise în calendarul UCI: Crater XCO UCI C2 și Crater Maraton UCI C3. Cele două curse au oferit sportivilor oportunitatea de a acumula puncte importante în clasamentele Uniunii Cicliste Internaționale, în perspectiva calificării la Jocurile Olimpice de la Los Angeles 2028.

Organizat în parteneriat cu Asociația de Promovare a Turismului în Stațiunile Băile Felix și Băile 1 Mai, evenimentul a reunit aproximativ 150 de concurenți din România, Slovacia, Germania, Ungaria și Ucraina. Competițiile au fost supervizate de un comisar UCI delegat special pentru această etapă, care a apreciat atât calitatea traseelor, cât și nivelul organizării și respectarea regulamentelor internaționale.
Două zile, două provocări diferite
Programul competițional a debutat sâmbătă cu proba de Cross Country Olympic (XCO), desfășurată pe un circuit de aproximativ 4 kilometri și 250 de metri diferență de nivel. Traseul a inclus numeroase secțiuni tehnice, cu stânci, rădăcini, pietriș instabil și urcări abrupte, fiind conceput pentru a pune la încercare atât abilitățile tehnice, cât și pregătirea fizică a concurenților. În funcție de categorie, sportivii au parcurs între trei și șase ture.





Duminică a fost programată competiția de Cross Country Marathon (XCM), pe un traseu de 24 km și aproximativ 550 de metri diferență de nivel. Spre deosebire de cursa XCO, maratonul a fost mai accesibil din punct de vedere tehnic, fiind adaptat atât sportivilor de performanță, cât și participanților amatori.
Pe lângă cursele dedicate sportivilor licențiați, organizatorii au pregătit și întreceri pentru copii și familii, transformând Crater Bike Fest într-un eveniment adresat întregii comunități de bicicliști.
Sportivii români au obținut rezultate importante
În cursa Crater XCO UCI C2, victoria la categoria Elite i-a revenit lui Victor-Alexandru Aron, urmat de colegul său din Echipa Națională a României, Roberto-Dumitru Burța. Rezultatele obținute de sportivii români au adus puncte importante în clasamentele UCI, utile în lupta pentru calificarea la Jocurile Olimpice din 2028.



La categoria juniori, victoria a fost obținută de slovacul Richard Mozden, reprezentant al Academiei de Ciclism Peter Sagan, în timp ce Miruna Mada s-a impus în competiția feminină Elite.
În proba de Crater Maraton UCI C3, primul loc i-a revenit lui Málnási József Attila, urmat de Florian Papcun și Filip Greš, într-o cursă disputată pe traseele spectaculoase din jurul Betfiei.

Cătălin Sprânceană: „Fiecare punct poate face diferența”
Președintele Federației Române de Ciclism, Cătălin Sprânceană, a subliniat importanța organizării unor competiții UCI în România, evidențiind faptul că acestea oferă sportivilor români șansa de a concura acasă pentru puncte esențiale în clasamentele internaționale. Totodată, acesta a felicitat organizatorii de la Velo Sport Oradea pentru efortul depus și și-a exprimat încrederea că evenimentul va reveni și în calendarul competițional din 2027, contribuind în continuare la dezvoltarea ciclismului de performanță din România.
Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă în realitate s-a născut în București. Practic, se dă pe două roți din copilărie. Mai serios s-a apucat de ciclism din 1998 când, după ce și-a cumpărat primul MTB, s-a și dus la vârful Omu. Se mândrește că a fost primul care a făcut asta și până în ziua de azi așteaptă să-i confirme cineva... Lăsând gluma la o parte, Dan este unul din cei mai pasionați cicliști din România, la nivel de amatori. Rămânând tot timpul la un nivel constant al pasiunii, niciodată prea exagerat sau prea monoton, și-a angrenat întreaga familie care-i susține entuziasmul și pedalează alături de el. Tot timpul pe bicicletă, la concursuri, la teste, la evenimente de profil din țară și străinătate, explorând un nou traseu de cicloturism sau pur și simplu scriind despre acest subiect, Dan este în constantă legătură cu ultimele noutăți din domeniu, ultimele trenduri și ultimele tehnologii folosite la biciclete.
