Acum citesti
BikeFest anunță detaliile evenimentului din 1 și 2 septembrie

Asociația Green Revolution, în parteneriat cu Raiffeisen Bank, va invită în 1 și 2 septembrie, în Parcul Izvor din București, la cea de-a opta editie a BikeFest.

De la organizator:

În tot acest timp, peste 30.000 de oameni au sărbătorit bicicleta și tot ce aduce ea în viețile noastre: bucurie, entuziasm, prietenie, sănătate și – nu chiar în ultimul rând – competitivitate și sportivitate. Competiția este realizată cu sprijinul Camerei Deputaților.

Acum, e momentul pentru ceva în plus. Pentru ceva mai mult de-atât și mai bun. Toți banii din taxa de participare la Urban Race – MTB & ROAD merg la sportivii paralimpici. La oamenii pentru care imposibilul nu există. La oamenii care ne arată că, dacă vrei să zbori, nu trebuie decât să crezi că ai aripi și să le întinzi!

Așa că ia-ți prietenii și vino la BikeFest, locul în care ziua începe cu bicicleta și se termină cu biciceta și cu o faptă bună. Distracția durează două zile,  în 1 si 2 septembrie, in parcul Izvor din Bucuresti. BikeFest înseamnă cele mai fun competiții, activități de relaxare, muzică și multe, multe premii.

Și anul acesta, la Urban Race – MTB & ROAD ne bucurăm de sprijinul și de experiența echipei NoMad, așa că o sa ai parte de o super competiție prin curtea Palatului Parlamentului. Nu îți trebuie decât o bicicletă de MTB sau o cursieră pentru a te înscrie la cursa de MTB sau la cea de Road, sau de ce nu, la ambele curse!

BikeFest este despre prieteni, oameni relaxați și prietenoși ca tine și despre pasiunea noastră, a tuturor, pentru pedalat.

„În 2009 am început să investim în proiectul I’Velo pentru că eram convinși ca Bucureștiul are nevoie de o schimbare de mentalitate în ceea ce privește transportul urban. De atunci sărbătorim, în fiecare toamnă, împreună cu voi, mersul pe bicicletă. Vino și tu alături de prietenii tăi la BikeFest 2018 și susține transportul alternativ și sustenabil!”, a declarat Corina Vasile, Director Comunicare și Relații Publice Raiffeisen Bank.

“Ne bucurăm să organizăm, pentru al optulea an consecutiv, un eveniment pentru iubitorii de bicicletă. BikeFest este un eveniment despre bicicliștii pentru care ziua începe cu bicicleta și se termină tot cu ea, pentru care «pe două roți» înseamnă un stil de viață, locul unde se întâlnesc cu prietenii lor. Continuitatea lui nu face decât să ne consolideze convingerea că Biciclistul urban este noul locuitor al Bucureștiului. Am pregătit împreună cu partenerii noștri un adevărat festival al biciclistului urban, cu multe activități, cu Urban Race – MTB & ROAD – cea mai tare tură cu bicla prin oraș! Te asigurăm că este cel mai bun moment să îți iei bicicleta și să o lași să scoată ce e mai bun din tine. În plus, din distracția noastră mai iese ceva bun: toți banii strânși din înscrieri se duc la sportivii paralimpici“, a declarat Raluca Fiser, presedintele Asociatiei Green Revolution.

Recapitulăm: BikeFest înseamnă două zile de distracție pe două roți, cele mai cool competiții și premii, concerte, relaxare și, deloc în ultimul rând, o cauza în care noi credem și pe care v-o propunem și vouă din toată inima: cauza sportivilor paralimpici. Hai să-i ajutăm să ajungă la Jocurile Paralimpice de la Tokyo! Chiar merită!

URBAN RACE, singurul concurs de bicicletă care pornește și se incheie in curtea Palatului Parlamentului. Bicicliștii vor putea participa la una dintre cele două curse: Urban Race MTB, dedicată mountain biker-ilor și Urban Race ROAD, pentru iubitorii curselor de șosea. Cele două curse au oră de start și premii diferite și se vor desfășura atât pe aleile cu dale din curtea Palatului Parlamentului, care presupun urcări și coborâri solicitante, cât și pe bulevardele din jurul acestuia și din Parcul Izvor.

Este un traseu complex și virajat, astfel încât să evidențieze și tehnica, nu doar puterea. Cursa va avea un traseu unic. Urban MTB va începe la ora 9:00 și se va încheia la 10:00, plus o tura. Traseul va avea 5.9 km. Cursa Urban Race ROAD va începe la ora 11:00 și se va încheia la 12:00, plus o tura. O tura va avea 5,5 km. Criteriul de bază pentru finalizarea competiției este parcurgerea traseului într-o ora, plus un tur.

Formularul de înscriere il puteti gasi si completa aici http://bikefest.ro/inscrie-te. Ridicarea kiturilor de concurs se va face in zilele de joi si vineri, 30 și 31 august august, între orele 17:00 si 21:00, din Parcul Izvor.

Music & Cycling Marathon- LET’S ROCK THE 90’s SPIRIT – un eveniment organizat de Green Revolution și Music & Cycling. Trăiește un regal de cycling, în compania celor mai buni instructori din țară, în mijlocul echipei-fenomen, Music & Cycling!Pedalează timp de 5 ore, la SUPER maratonul pe care ți l-am pregătit.

Speed Race: cei care au nevoie să-și testeze nivelul adrenalinei, pot participa la cea mai rapidă competiție.

Flinstone Race: mergi cât nu te țin pedalele!

Cupa Mondială de cornete și invizoace: readucerea aminte a jocurilor copilăriei

Energy Boutique la BikeFest – Sistemul National de Reciclare a Bateriilor aduce Energy Boutique va colecta baterii uzate și va oferi drept premii accesorii pentru bicicliști (inbus, pompa, kit vulcanizare), tricouri și premiul cel mare, pentru cea mai mare cantitate de baterii predate – o brățară fitness Fitbit Alta.

Amsterdam Stories/Talcioc: un proiect care prezintă biciclete cu poveste, aduse din Amsterdam. Cele mai multe dintre ele sunt Gazelle si Batavus, mărci cunoscute și de calitate. Amsterdam Stories este despre pasiunea pentru biciclete.

Playground Area: Cei mici si cei mari vor avea o zona special amenajata, unde vor participa la cele mai fun competitii, activitati de relaxare, ateliere, jocuri ale copilariei, face painting.

Super concerte cu Unflicted, Cred ca sunt extraterestru, Macanache & The Putreds

Pentru detalii despre BikeFest 2018, accesați: www.bikefest.ro

BikeFest este un eveniment organizat în scopul consolidării comunității de bicicliști și promovării bicicletei ca mijloc de transport alternativ. BikeFest este un eveniment organizat de Asociația Green Revolution în parteneriat cu Raiffeisen Bank.

Cu sprijinul: Camerei Deputaților

Parteneri prinicipali: Primăria Municipiului București, Creart

Sponsori: Raiffeisen Bank, Hervis, SNRB

Parteneri: Nomad, Music&Cycling, Comitetul Național Paralimpic, Sprint Sports, C.U.B, Grigorescu & Stefanica

Parteneri media: Virgin Radio, Guerrilla, Libertatea, Unica, Avantaje, Auto Bild, Green Report, FreeRider.ro, V for Verde, Romania Pozitiva, Itsy Bitsy!

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

fourteen + seventeen =