Acum citesti
Un nou concurs de mtb maraton – 2 BANAT EPIC

După ce am văzut pe Facebook pentru o lungă perioadă de vreme o mulţime de update-uri din partea organizatorului privind mersul lucrurilor la organizarea acestui concurs şi după ce ni s-a înflăcărat imaginaţia, în sfârşit am primit comunicarea oficială.

Aşadar da, este oficial, 2 BANAT EPIC va avea loc pe 19 şi 20 septembrie, weekendul acesta. Durează două zile pentru că este un maraton mtb pe etape, două etape. Este un concurs dificil potrivit organizatorului, însă tocmai asta îl face să fie special.

Iată ce ne-a transmis organizatorul:

2BE, o cursă organizată de prieteni, pentru prieteni.

2BE sau 2 Banat Epic este o cursă de MTB pe etape. Mai exact 2 etape.

Vrei cătărări tari? Coborâri tehnice? Crezi că nu e nimic ruşinos in a căra bicicleta in spate? Sau a impinge la ea prin hăţişul pădurilor? Ai in tine un pic din spiritul exploratorului? Vrei să te intalnesti cu alti “nebuni” asemeni ţie? Incă crezi că un traseu de MTB trebuie să fie la munte? Sus pe creste sau prin rapele din fundul vailor?

concurs mtb maraton etape 2 BANAT EPIC 2Mai crezi că o cursă adevărată nu se termină când treci linia de finish, ci atunci când ai terminat noaptea târziu de spus ultima poveste şi cand ultimul jăratic stă să se stingă in vatra focului de tabără ? Că o cursă adevărată nu este despre pe cine ai intrecut ci pe cine ai ajutat, ce ai văzut şi cu cine te-ai intalnit?

Mai ştii că există nebuni care dorm in cort? Că exista viaţă şi in afara pensiunilor şi a restaurantelor? Că există locuri in care asfaltul dispare, pensiunile incă n-au apărut, iar oamenii au rămas oameni?

Ploaia incă te răcoreste şi nu te udă? Noroiul crezi că e bun la reumatism şi nu e o pacoste? Mai crezi că o cursă sub 8 ore e o pierdere de timp? Si când nu mai ştii unde esti consideri că ai descoperit locuri noi, nu că te-ai ratacit? Ciclistul de langă tine incă este un prieten şi nu doar un concurrent?

Dacă incă mai crezi asta, atunci 2BE e o cursă pentru tine. Dar vezi ca o să fie greu. Foarte greu. Si probabil chiar de-aia vei dori să vii.

Avem şi varianta de o singura zi – BE. Nu pentru cei mai slabi. Pentru cei mai putini pregatiţi, pentru ca e oricum mai usor ca oricare din cele doua zile ale 2BE, dar nu e plimbare pe doua roti – ar putea fi fratele din clasa “pregatitoare” al lui 2BE. Pentru cei care anul viitor o sa treacă direct la…3BE!

La concursul 2BE, prima zi are 82 km si  3800 m diferenta de nivel, atingand punctul maxim pe Varful Tarcu; a doua zi traseul are 70 km cu 2000m diferenta de nivel, punctul maxim fiind pe Varful Semenic. La cursa mai “usoara” de sambata, numita simplu BE, vor fi 35 km cu 1500 m diferenta de nivel. Traseele sunt ciclabile aproape integral si sunt frumoase, incredibil de frumoase. Iar organizatorii au tratat cu cineva acolo sus care iubeste ciclismul si au obtinut asigurari ca vremea va fi excelenta pentru o… drumetie montana…, daca vrem sa fim “haiosi”.

Acest concurs nu s-ar fi putut organiza fara sprijinul prietenilor ciclismului: Primariile Slatina-Timis, Bolvasnita, Brebu Nou si Teregova, Ocoalele Silvice din cadrul Directiei Silvice Caras-Severin, Federatia Romana de Ciclism, Regimentul 13 Timisoara, Salvamont Caras-Severin, Inspectoratul de Jandarmi si Inspectoratul de Politie Caras-Severin, Sava Technologies, AGR Autogas Group, CoolBikeTeam Timişoara, Bayern Shop / Depozitul de bere, Terasa Banat Mandria, Sponser Team Romania, AGIL, Arsenal Park si Bega Turism, Restaurant Timisoreana, Salon Celyna, Şufan Company.

Detalii si inscrieri pe site-ul evenimentului: www.ciclism.tibiscus.ro/2be/.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

13 − 3 =