Acum citesti
Winter fat – o iarnă cu aderenţă sporită

Iarna ce tocmai s-a încheiat a fost diferită. Am reuşit să pedalez mult mai mult decât în sezoanele reci trecute. Poate şi pentru că a fost mai puţină zăpadă, însă motivul principal a fost bicicletele fat. Acest nou trend ne-a luat cu asalt. Poate nu cel mai mult pe noi însă Europa de vest şi mai ales America „a înnebunit”.

De-a lungul întregii ierni am reuşit să încercăm mai multe mărci de biciclete fat de la diferiţi importatori din România. Nu au fost teste în adevăratul sens, întrucât un test implică inclusiv demontarea completă a bicicletei, cântărirea pieselor importante şi măsurarea rigidităţii cadrului. Nu, bicicletele fat luate la test au avut rolul de a ne oferi o impresie preliminară asupra acestei noi discipline. Am dorit să facem articole „photo storry” prin care să evidenţiem în special avantajele acestui tip de bicicletă.

fat bike Kilimanjaro Fat Rhino Hervis 14

Fat bike-urile au fost la modă de-a lungul întregului sezon rece. La Freerider primeam aproape zilnic comunicate despre concursuri organizate prin lume special pentru bicicletele fat, sau noutăţi despre modele noi fat lansate de mărci consacrate de biciclete sau mai puţin cunoscute.

fat bike Kilimanjaro Fat Rhino Hervis 16

În România trendul este încă la început, iar pasionaţii puţini la număr. Probabil cam toţi sunt concentraţi în grupul de pe Facebook Club Fat Bike România. Însă lucrurile stau bine pentru că oferta de bicicleta fat este din ce în ce mai diversificată, iar preţurile variate – de la biciclete „super top” echipate cu componente demne de cele mai scumpe biciclete din carbon, la biciclete fat cu preţ convenabil potrivite pentru pasionaţii care doresc să vadă cum este.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Ultima încercată a fost fat bike-ul de la Hervis, un Kilimanjaro Fat Rhino, o bicicletă care ne-a surprins plăcut cu preţul ei extrem de avantajos, la vremea respectivă doar 3.750 lei, iar dacă prindeai o promoţie preţul era şi mai mic.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

La preţul cerut bicicleta a fost cu adevărat atractivă. Este drept că echiparea era puţin dezechilibrată, spre exemplu aveam pe spate schimbător Shimano XT în timp ce restul transmisiei era 2×9 alcătuită din Shimano Deore şi Acera. De asemenea nici greutatea nu era chiar „premium”, am măsurat 16,07 kg, însă o bicicletă fat din categoria premium costă în România nu mai puţin de 15.000 lei. Aşadar nu exista totuşi termen de comparaţie.

fat bike Kilimanjaro Fat Rhino Hervis 01

Însă per ansamblu m-am simţit foarte bine pe bicicletă, iar echiparea menţionată mai sus nu a reprezentat nici un impediment. Atâta vreme cât schimbătoarele sunt reglate bine şi există compatibilitate între componente, totul se învârte uns şi eficient.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Am dat câteva ture serioase cu acest Fat Rhino şi în munţii Bucegi pe platou, în toiul iernii, dar şi în Parâng în zona Rânca. Am fost norocos şi am prins zăpadă din plin. Aşa cum ştim bicicletele fat sunt promovate de fabricanţi fiind ideale în primul rând pentru zăpadă, apoi nisip, „loose rock”, noroi şi restul. Este adevărat ce se spune însă important este să ai şi anvelopele potrivite. Vorbeam în titlu de „aderenţă sporită”, iar lucrul ăsta se traduce practic prin amprenta la sol a unei anvelope fat.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Acestea au dimensiuni mult mai mari în comparaţie cu una clasică de mtb chiar si de 29 inch. Dacă acestea din urmă au lăţimi de 2.00 sau 2.20, cele fat trec şi de 4.00. O lăţime mai mare înseamnă aderenţă mai bună însă înseamnă şi frecare mai mare lucru care se traduce prin efort mai mare din partea ciclistului. Aşadar bicicleta trebuie întotdeauna să fie corect echipată conform destinaţiei sale.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

La fel ca în cazul maşinilor, şi la bicicletele fat există anvelope dedicate pentru zăpadă. Acestea au un profil special gândit pentru a oferi aderenţă bună pe o suprafaţă suficient de fermă din zăpadă. Dacă anvelopele nu sunt pentru zăpadă atunci vei avea încă priză bună, mulţumită amprentei mari la sol, însă doar în linie dreaptă, la frânare şi accelerare.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Frigul s-a terminat acum cam prin toată ţara şi în doar 10 zile vom trece la ora de vară. Aşadar fat bike-ul pe zăpadă este pe final. Însă trecem imediat la nivelul următor de încercări şi vom începe să testăm cum se comporta aceste biciclete pe nisip. Există multe trasee de agrement offroad pentru biciclete care includ secţiuni mari de nisip, trasee dificil de parcurs cu biciclete mtb obişnuite, cât şi concursuri de ciclism ce includ şi secţiuni de plajă. Aşadar să înceapă noul sezon de fat bike!

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

8 − four =