Acum citesti
Găsită! Pegas Hoinar CX

Pe cei de la Pegas îi cunoaștem drept creativi, deținând în portofoliu deja o mulțime de modele de biciclete aflate la vânzare în mod normal. Însă pe lângă acestea, ocazional mai apar biciclete deosebite pe care nu le găsești în catalog. Este vorba de proiectul Pegas Custom prin care se iau biciclete normale, devenind „anormale”. Partenerul proiectului este magazinul Bike Serv din Brașov, care pune la punct aceste biciclete custom.

Ne-a atras atenția în mod special un Pegas Hoinar. În catalog bicicleta este una de trekking și touring, cu portbagaje și aripi, gândită pentru ture lungi de cicloturism sau navetă la serviciu, cumpărături etc. O bicicletă pe care am testat-o și noi și care ne-a plăcut. Însă dacă schimbi câteva piese, afli că geometria îți permite să obții un veritabil „gravel bike”, capabil de aventuri mult mai interesante decât drumul spre serviciu.

Așa a luat ființă Pegas Hoinar CX. Poate CX este cam mult spus, pentru că un ciclocros are o altă geometrie, dar am înțeles ideea. Pegas Hoinar CX este un adevarat gravel bike sau adventure bike. Diferențele față de original sunt destul de mari și țin de la echipare la greutate și preț.

Ghidonul drept a fost înlocuit cu unul clasic de cursieră în timp ce frânele mecanice pe disc au rămas neschimbate. Transmisia a fost mult modificată. Inițial Hoinar dispunea de doar 8 viteze cu un schimbător spate Shimano Altus și pinioane 11-32t. În varianta CX avem acum un gropuset întreg Shimano Claris care ne dă 2×8 viteze cu rapoarte apropiate de cursieră. Chiar dacă pinioanele au rămas aceleași, în față modificările au fost mari. Hoinar avea o singură foaie cu 40t, în timp ce Hoinar CX are acum angrenaj Shimano Tourney cu 50-34t. Lungimea brațelor a rămas neschimbată, la 170 mm.

Anvelopele au fost de asemenea, înlocuite. Dacă la început aveam cauciucuri cu branding Pegas, acum avem modelul pliabil Arisun Gravel Plus 700 x 38C, anvelope pe care le-am testat și noi. Acestea sunt nu doar mai confortabile și mai ușoare, dar și mult mai performante în off road. Cele inițiale erau slick-uri bune doar pe asfalt sau forestier de bună calitate.

Greutatea bicicletei a scăzut de la 13,55 la 11,7 kg cât are acum noul Hoinar CX. Deși nu este încă disponibilă pentru producția de serie, noul Pegas Hoinar CX este poate fi cumpărat în această variantă unicat. În versiunea upgradată și modificată, prețul a crescut de la 1.859 lei la 2.999 lei.

Cadrul rămânând același, au rămas și toate posibilitățile de instalare a portbagajelor și aripilor. Așadar poți încărca noul Hoinar CX cu bagaje așa cum îți dorești sau ai nevoie pentru aventura în care urmează să pleci. Diferența principală constă, în afară de componentele mai bune, în poziția pe care o ai acum pe bicicletă, și anume de cursieră sau gravel bike.

Parte din proiectul Pegas Custom mai fac parte și alte biciclete. Spre exemplu, Pegas Drumuri Grele, mtb-ul cu anvelope 27,5 Plus, o dimensiune de anvelope încă rar întâlnită chiar și în lume nu doar în România. Drumuri Grele Custom arată și este echipat acum și mai bine. Sau fat bike-ul Pegas Suprem FX într-o variantă cu echipare specială.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

fifteen − 12 =