Acum citesti
Club Fat Bike România sărbătoreşte un an

Anul trecut pe vremea asta începeam şi noi să intrăm în pâine. Curentul începuse deja de prin 2014 în Europa şi mult mai devreme în SUA însă bicicletele fat nu le vedeam a avea succes, aşa cum părea la început şi cu 29er-ele. Ei bine succes răsunător nu au avut însă s-au bucurat şi se bucură în continuare de suficientă atenţie.

club fat bike romania 05

Anul trecut în ianuarie se înfiinţa pe Facebook grupul Club Fat Bike România care, potrivit descrierii, se adresa tuturor celor care au un interes în direcţia acestor biciclete mai speciale. Un an mai târziu grupul are nu mai puţin de 142 membri fie că sunt posesori de biciclete fat, fie că nu sunt posesori, dar vor să afle mai multe despre acest segment.

club fat bike romania 03

Între timp lucrurile s-au mişcat destul de bine. În Europa au apărut primele concursuri dedicate acestor biciclete, cum este şi Snow Bike Festival din Elveţia, iar turele şi clipurile cu fat bike-uri aproape că nu mai contenesc, acum iarna.

În Romania lucrurile se mişcă mai încet, dar se mişcă. Nu există aceeaşi ofertă bogată ca la mtb-urile clasice însă există suficiente magazine de biciclete care dispun, chiar şi fizic în magazin, de biciclete fat la vânzare sau dacă nu, sunt totuşi disponibile la comandă. Iată câteva exemple:

  • Corratec Roar la CrossBike 5.699 lei
  • Cube Nutrail la BikeXpert 8.499 lei
  • Drag Tundra la DragZone 3.950 lei
  • Kilimanjaro Fat Rhino la Hervis Sports 3.750 lei
  • Ktm Fat Flea la 1KTM 8.400 lei
  • Lombardo Ivrea la RoVelo Biciclete 3.950 lei
  • Mondraker Panzer la PlayBike 6.899 lei
  • Scoop Fatty- Double Scoup la UVX 4.819 lei
  • Specialized Fatboy la Velopedia 11.590 lei
  • Trek Farley 9 la Surmont Sport 15.000 lei

Mulţumită atenţiei speciale pe care aceste biciclete o creează am decis că merită o şansă. În acest sens am pedalat şi noi pe mai multe modele nu pentru a le testa ci pentru a vedea efectiv cum este, dacă merită, dacă eficienţa într-adevăr se simte şi, finalmente, dacă este „fun” aşa cum toţi producătorii spun.

club fat bike romania 01

Astfel la începutul lui 2015 ne-am dat cu un Corratec Roar şi Drag Tundra, la finalul lui 2015 ne-am dat cu un Lombardo Ivrea şi Trek Farley pentru ca la începutul lui 2016 să încercăm pe rând un KTM Fat Rat, Specialized Fatboy Comp şi Kilimanjaro Fat Rhino despre care vom vorbi în curând în articole separate. De asemenea avem promisiuni că vom putea încerca în curând şi un Cube Nutrail.

club fat bike romania 02

Aşadar am încercat biciclete fat de la cele mai scumpe le cele mai ieftine şi putem spune că da, se simte diferenţa nu doar între ele, din punct de vedere al specificaţiilor, geometriei şi preţului ci mai ales faţă de bicicletele mtb normale. Chiar dacă bicicletele fat nu performează întotdeauna la maximum, o condiţie esenţială pentru a te distra cât mai bine pe zăpadă este ca bicicleta să fie echipată cu anvelope speciale de zăpadă. Acestea totuşi „stau” mai bine pe suprafaţa alunecoasă şi au aderenţă mai bună în comparaţie cu anvelopele obişnuite de mtb care ajung până pe la 2.40 în timp ce anvelopele fat dedicate trec şi de 4.80!

club fat bike romania 06

Bicicletele fat au fost create de americani pentru a fi folosite în special în zonele nordice ale continentului, în Alaska evident unde zăpadă este cam tot timpul. Acesta este şi motivul pentru care atunci când spui fat bike spui bicicletă pentru zăpadă. Însă fabricanţii ne spun că la fel de bine se comportă aceste biciclete şi pe nisip lucru pe care îl vom afla şi noi odată cu venirea primăverii.

fatbike Drag Tundra Corratec Roar 14

În concluzie dacă simţiţi că subiectul bicicletelor fat este interesant şi doriţi să fiţi la curent cu noutăţile în domeniu asiguraţi-vă că vă alăturaţi grupului Club Fat Bike România. În cadrul grupului Facebook veţi cunoaşte mulţi membri care deja deţin o bicicletă fat, au experienţă şi care vă pot răspunde aproape la orice întrebare.

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

16 − 3 =