Acum citesti
A fi sau a nu fi electric

Da, este un clişeu, dar aceasta este întrebarea! Ce nevoie aveam de bicicletele electrice în viaţa noastră? Prin definiţie dacă mergi pe bicicletă mergi mulţumită puterilor tale. Tot ce fac acum bicicletele electrice este doar să ne amăgească că putem mai mult. Sau chiar putem?

Ţin minte ce scârbit am fost când am văzut pentru prima dată 29er-ele. Erau hidoase, erau tractoare, unele încă sunt. Între timp m-am obişnuit şi nu doar atât, dar când mă uit acum la o clasică cu roţi de 26 inch mă apucă râsul şi nu înţeleg cum am putut să merg atâţia ani pe rotiţele alea…

Ţin minte apoi când au intrat recent pe scenă şi bicicletele fat. Iar mi-am spus ca e o prostie, iar i-am înjurat pe americani că ne bagă pe gât invenţiile lor inutile. După care a venit iarna şi am încercat să dau o fugă o zi la noi la schi, dar mi-am adus aminte ce condiţii mizere sunt şi ce pârtii aproape inexistente avem. După care mi-am adus aminte de bicicletele fat şi cât de potrivite ar fi să înlocuiesc o zi la schi autohton pierdută stând la coadă la telescaunul antic. Cât de frumos ar fi să iau de coarne fatbike-ul şi să parcurg cu el toate forestierele înzăpezite, gratis, în loc să dau n-şpe milioane pe un schi pass pentru cele 3 pârtii amărâte din cine ştie ce staţiune…

Să se întâmple acelaşi lucru şi cu bicicletele electrice? Să fim acum scandalizaţi că vezi doamne ştirbesc onoarea noastră de „rideri” puternici care nu avem nevoie de ajutor din exterior? Evident, la fel ca şi 29er-ele şi bicicletele fat, nici bicicletele electrice nu sunt o invenţie recentă aşa cum ni se pare dacă nu ne documentam suficient. Bicicletele electrice au o istorie de peste 120 de ani timp în care s-au perfecţionat continuu astăzi ele fiind urmaşele moderne ale versiunilor rudimentare care au apărut în State încă din 1890.

OLYMPUS DIGITAL CAMERAbiciclete de munte electrice mtb 02

Cum Salonul Bicicletei s-a încheiat recent am fost invitaţi de BikeXpert Bucureşti la o tură inopinată cu nişte biciclete de munte electrice ce fuseseră prezentate la expoziţie. Am lăsat totul baltă şi am profitat instant de ocazie. Ne-am mai dat pe biciclete electrice şi ştiam cam la ce să ne aşteptăm. Apoi la faţa locului chiar ni s-a confirmat că o bicicletă electrică are un motor, o baterie, nişte setări şi imprimă un zâmbet pronunţat pe faţă când începi să pedalezi.

Iar acum ne apropiem de ideea articolului şi a întrebării „filozofice” de la început. Ce sunt bicicletele electrice? Merită bicicletele electrice? Discuţia este lungă şi într-un final s-a căzut de acord pe forumuri că pentru oraş sunt ok. Practic în oraş nu strică să mergi puţin mai repede decât poţi prin forţele proprii învârtind la pedale. De asemenea merita să nu ajungi la destinaţie îmbibat în transpiraţie provocându-le colegilor de serviciu coşmaruri mirositoare. Dar mtb-uri electrice?

biciclete de munte electrice mtb 04

Fiecare produs are un „selling point”. 29er-ele au fost promovate ca fiind bicicletele care trec mult mai uşor peste obstacole. S-a dovedit că este corect. Bicicletele fat au fost promovate ca fiind potrivite pentru a rula pe zăpadă şi nisip. Noi am aflat că dacă nu ai şi anvelopele potrivite nu faci mare brânză pe zăpadă cu un fatbike. Bicicletele de munte electrice sunt marketate ca fiind potrivite pentru cei „mai slabi” care vor şi ei să ţină pasul cu cei „mai puternici”. O afirmaţie de bun simţ şi în mare justificată. Cine nu şi-ar dori să urce mai mult şi să pedaleze mai departe fără un efort deosebit suplimentar. Sau, fără să se antreneze mai mult?

biciclete de munte electrice mtb 03

Ei bine acum se poate mulţumită acestor biciclete de munte electrice. Este etic? Să fim serioşi, cine se întreabă aşa ceva exagerează puternic. Pur şi simplu încaleci pe şa şi-i dai pedală! Problema apare când ne uităm la eticheta cu preţ. Pentru un mtb electric azi plăteşti cât pentru un mountain bike echipat cu două clase mai sus şi la jumătate din greutate. Da, mai este şi greutatea. Fără 20 kg nu scapi. Dar lucrurile stau bine pentru că industria progresează. În curând urmează a se lansa o serie de noi acumulatori mai uşori şi mai performanţi.

biciclete de munte electrice mtb 05

Apoi mai este şi „programarea” bicicletelor. A fost amuzant când înainte de a pleca în tură am primit un „briefing” despre cum să folosim bicicletele, cum să apăsăm pe butoane şi cum să alegem modurile. WTF! Am făcut rapid nişte poze şi i-am dat drumul urgent la plimbare că nu mai aveam răbdare. Nerăbdarea noastră însă s-a transformat în regret pentru că pe traseu ni se tot oprea asistenţa electrică şi nu de puţine ori a trebuit să aflăm cum este să tragi după tine 20 kg fără ajutor. Dar nu a fost în van pentru că am aflat că poţi ajunge acasă cu o electrică şi în cazul în care rămâi fără suc în baterie sau cine ştie ce cablu electric se rupe.

biciclete de munte electrice mtb 06

Dar ideea de bază rămâne. Nu vreau să fiu misogin însă acum poate şi prietena sau soţia să ţină pasul cu tine, ciclistul antrenat şi care poate. Şi evident nu pe asfalt sau vreun forestier modest ci pe poteci hardcore la deal la care când te uiţi şi tu te întrebi dacă o duci până sus. Ei bine acum va trebui să faci faţă pentru că „nevasta” este în vârful dealului cât ai zice clic pe modul Turbo!

biciclete de munte electrice mtb 07

Este destul de clar că mtb-urile electrice sunt (şi ele) aici să rămână. Nu de alta, dar vedem semnele din Vest şi cum altfel decât să urmăm şi noi exemplul. Spre exemplu în mai va avea loc în Italia primul maraton mtb dedicat bicicletelor electrice. Ca să nu mai spunem de concursurile pentru bicicletele fat care sunt la ordinea zilei, ultimul important fiind aranjat chiar de organizatorului prestigiosului maraton pe etape din Africa de Sud, Absa Cape Epic.

În încheiere rămâne întrebarea: mi-aş lua aşa ceva? Răspunsul este greu de dat, dar pot spune următorul lucru. La tura pe care am dat-o la Cernica cu mtb-urile electrice mai erau cu noi şi două hardtail-uri din carbon Cube Elite aşa „să fie”. M-am felicitat tot drumul de întoarcere spre Bucureşti că m-am dat şi pe ele. Vorba aia „cine ştie, cunoaşte!”

Vezi Comentarii (5)
  • Mi se par foarte bune pentru persoanele care au anumite contraindicatii medicale in a face efort sustinut, dar care vor totusi sa faca miscare si sa se bucure de natura.

    • Bicicletele electrice nu merg singure, tot tu trebuie sa pedalezi. Si pedalezi aproape cu aceeasi forta adica folosesti aceeasi energie ca si in cazul unei biciclete normale. Diferenta este ca mergi de 2, 3, 5 ori mai repede decat in cazul bicicletei fara motor electric si poti urca rampe de 2, 3, 5 ori mai abrupte decat in cazul bicicletelor normale folosind mai putina energie. Avantajul este ca energia ramasa nefolosita o poti cheltui pentru a lungi traseul de bicicleta. In loc sa faci doar 40 km, faci 60 km sau chiar 80 pe un traseu mai greu decat ai fi facut in mod normal.
      Dezavantajul bicicletelor electrice nu este ca ciclistul nu mai depune efort ci ca bicicletele sunt mai grele, mai putin agile, mai scumpe si finalmente se poate termina bateria in mijlocul turei daca nu dozezi bine „sucul”.

      • LOL. Logica 0.

        Problema pentru tine.

        Avem un deal de 50 metri cu o inclinatie de 45%.

        Sportivul 1 da 4 pedale la bicicleta normala – urca 2 metri
        Sportivul 2 da 4 pedale la bicicleta electrica cu asistenta si urca 5 metri.

        La finalul dealului ce sportiv crezi ca a cheltuit mai multa energie? Te las pe tine sa calculezi si eventual sa vezi ce prostii spui in comentariul de mai sus.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

1 + 10 =