Acum citesti
Northwave Clan la test: talpă dreaptă, dar rigidă

Acum pe sfarsitul sezonului cei de la Northwave ne-au trimis la test noii Northwave Clan, incăltări specifice categoriei enduro pentru pedale flat. Northwave, fiind foarte cunoscut și renumit pe partea de SPD-uri, au decis sa introducă pe piața categoria opusă. Așa că in colaborare cu Michelin, Northwave a creat o talpă dreapta rezistentă și aderentă in condiții dificile. Modelul Clan are o talpă solidă (asemanatoare unui spd) dar acest lucru nu influențează confortul, plus ca iți oferă protecție și sigurantă. Pantoful Clan face parte din categoria modelelor de top, iar asta se observă la o primă vedere, doar privindu-i.

CONSTRUCȚIA

Pantoful, fiind destinat turelor mai agresive, este construit in partea superioară dintr-un material rezistent, cu inserții de plasă pentru aerisirea piciorului. Acelasi tip de plasa il gasim pe limba pantofului imbinând protectia cu respirabilitatea. In partea degetelor si a calcâiului pantoful are un material numit “TPU” care este mai dur, special pentru protecție. Trebuie menționată în mod special ranforsarea părții frontale, căci aici fac diferența pantofi precum Clan-ul. Bombeul fiind dichisit cu un material dur, este foarte puțin probabil să-ți rupi un deget de la picior în momentul în care lovești un obiect de pe traseu, iar cei care au pățit-o deja, cunosc foarte bine utilitatea unei astfel de construcții.

Talpa modelului Clan este denumită Gravity Top și este compusă din talpa intermediară EVA, care asigură absorția eficientă a socurilor. Materialul care are contact cu solul este inspirat din anvelopa Michelin Jet XCR, care este de folos in condițiile umede sau alunecoase (praf) si printre altele, poți observa ca parte de mijloc a tălpii este aproape netedă pentru a se contopi mult mai bine cu pinii pedalelor.

Pantoful nu este rezistent la apa, dar acest lucru il putem considera un minus doar pentru cei ce ies cu bicicleta pe vreme rea. Prinderea pantofului se face cu sireturi și vei primi la pachet o pereche extra de sireturi, regăsite intr-o punga de plastic.

PE TRASEU

Pentru mine contează foarte mult sa am un pantof usor, confortabil si cu aderentă bună. Încălțând Clan-ul pentru test pe traseu, am avut o parere destul de bună. Pe bicicletă nu am cele mai fantastice pedale, dar nu aveam nicio problemă când traseul devenea mai agresiv, căci puteam să mut piciorul foarte usor dacă nu era pus in poziția corectă. Pe de altă parte, talpa nu este atât de groasă incat sa nu mai simti pedala.

Legat de confort, acesta este mai mult decât decent în ciuda tălpii dure. Adică, in opinia mea, cred ca ii poti lua la o tura care implică puțin push-bike și hiking. Partea superioară a pantofului este flexibilă, acesta este primul lucru pe care il vei observa. Limba este groasă, fiind factorul principal al confortului oferit, iar partea din spate unde se pozitioaneza calcâiul este mai tare, dar nu o să te deranjeze sau sa te glodească.

Aerisiri există în partea laterală pe interior, iar pentru a-i încălța mai ușor, există o limbă mică și rezsitentă cu denumirea Clan marcată pe aceasta, deasupra călcâiului, de care poți trage trage lejer.

În comparație cu alti producatori, prețul este similar dar livrează o calitate mai bună, protecție plus aderență.

Pe scurt, dat fiind prețul de achiziție de 635 de lei, Clan-ul îmbină armonios calități precum confort și performanță. Calitatea execuției este bineînțeles de top, așa cum era de așteptat de la producătorul italian. Aceștia reprezintă o alternativă de luat în seamă pentru cei care preferă o pereche de încălțăminte cu o talpă mai dură care să ofere mai mult control la pedalat și pe traseu la vale, însă nu se adresează celor care vor să-i utilizeze și în afara sesiunilor de bike. Altfel spus, nu-s genul de încălțăminte cu care să ieși prin oraș sau să mergi mult.

Preț: 635 Lei
Importator: BikeFun

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

seventeen + 20 =