Acum citesti
Hammerhead Karoo 2 (2021)

Lumea computerelor de ciclism de top devine din ce în ce mai populată cu noi veniți care atacă direct vechii jucători cu produse inovatoare, de calitate, ce vin cu caracteristici care atacă fix punctele slabe ale competitorilor.

Hammerhead Karoo este unul dintre acești destul de noi jucători, o firmă mică ce a decis să lanseze un computer cu o calitate a interfeței și a interacțiunii mult mai bună decât orice există pe piață. Acum ei sunt deja la versiunea Karoo 2, după ce au învățat din primul model care sunt cu adevărat provocările și ce își doresc utilizatorii.

Nu o să fac o prezentare lungă și plictisitoare a tuturor caracteristicilor tehnice pe care Karoo 2 le are, acestea le puteți găsi oricând. O să prezint părerea mea personală după ce am folosit zeci de computere din toată gama de prețuri și de performanță!

În sfârșit, datorită faptului că Hammerhead Karoo 2 este acum importat și în România de Hive Distribution, am primit și noi unul de test prin magazinul Trisport și trebuie să recunosc că l-am primit cu o curiozitate nebună, după seriile de laude pe care le-am citit peste tot despre acest produs. S-au concretizat laudele în realitate? Este Karoo 2 computerul care va sparge monopolul de pe piață? Ce calități dar mai ales ce defecte are el? Asta am încercat să aflăm timp de câteva săptămâni, iar concluziile le găsiți mai jos!

Karoo 2 vine pe piață cu câteva atuuri clare! Un ecran de top, de calitate la nivel de smartphone, cu sistem de operare Android, dar și cu alte mici adăugiri ce pot fi considerate interesante, cum ar fi slot-ul pentru cartelă SIM, prin care Karoo 2 poate să se sincronizeze și să acceseze date de pe internet fără să fie nevoie de o conexiune bluetooth cu un telefon! Dar le vom detalia pe toate în curând…

Prima impresie este mereu foarte importantă, iar Karoo 2 știe să își facă intrarea! Ambalajul de calitate ascunde un produs în mod evident de top, lucru evident atât vizual cât și la atingere. Calitatea generală a materialului și a execuției este la același nivel cu Garmin de exemplu, dacă nu chiar ceva mai bună. La exterior se remarcă și portul de încărcare USB Type C, superior celui MicroUSB întâlnit pe multe dintre modelele concurente. USB Type C e impermeabil nativ, așa că nu necesită un capac, însă în pachet sunt incluse 2 capace care evită pătrunderea murdăriei și noroiului. Capacele însă, după relatările multor utilizatori, sunt destul de ușor de pierdut.

Sistemul de prindere folosit de Karoo 2 este unul nou, proprietar Hammerhead și destul de confortabil: se glisează computerul direct pe suport, de unde se scoate printr-o rotație scurtă. E fără discuție mult mai ușor de utilizat decât cel clasic cu rotire 90 de grade folosit de majoritatea producătorilor, are un rafinament aparte. Însă toate acestea sunt în zadar, deoarece sistemul clasic e deja extrem de răspândit. În plus, clienții potențiali ai unui astfel de computer de top au cu siguranță mai multe biciclete. În pachet există însă doar un suport de tip outfront, clasic, iar achiziția mai multor astfel de prinderi va fi destul de scumpă, plus că suportul inclus nu e potrivit pe MTB unde la orice accident, sistemul e pasibil să se rupă.

Totuși, Hammerhead au jucat inteligent această carte și au inclus în pachet… un adaptor care face Karoo 2 compatibil cu prinderile clasice, ieftine și pe care le avem probabil cu toții aruncate prin toate sertarele. Lipsa adaptorului ar fi fost un foarte mare minus!

Sistemul de comenzi al lui Karoo 2 vine să rezolve și el problemele concurenței: răspunde la marea întrebare ”touchscreen sau butoane” cu deja cunoscuta expresie ”Why not both?” – oferă ambele variante, deodată. Practic aproape toate operațiile se pot face cu oricare din cele două metode. Butoanele din partea inferioară au rol de start/pause și stop/back și au corespondetul afișat pe ecran, iar butoanele mediane au rol de left/right și evident pot fi înlocuite cu un simplu swipe pe ecran. Totuși anumite elemente rămân accesibile doar printr-una dintre metode: meniul rapid de unde se poate alege de exemplu opțiunea de navigație înapoi la start se accesează prin apăsarea simultană a tastelor mediane fără corespondent pe touch și, în sensul invers, meniul drop-down cu comenzi rapide se poate accesa doar prin touch. (Ultima frază e constatare proprie, e posibil să existe o combinație de butoane sau un gest de care să nu îmi fi dat seama). Nu în ultimul rând, Karoo 2 se lasă comandat și cu butoanele sistemului Shimano Di2, acestea simulând practic butoanele computerului, similar cu Wahoo Elmnt Roam dar diferit de produsele Garmin, unde butoanele Di2 au asignate funcții fixe. Eu prefer metoda simulării butoanelor, deoarece se pot face multe lucruri interesante, cum ar fi zoom pe hartă. De exemplu zoom-ul hărții se poate face prin apăsarea lungă a butoanelor Di2, însă e loc de perfecționare, deoarece după o pauză lungă, se fac brusc 4 pași de zoom. Un fel de timing ar fi de ajutor aici pentru a face lucrurile mai utile.

Ecranul este însă vedeta noului Karoo 2! Nici nu știu ce să scriu aici, pot spune doar că trebuie văzut live. Mă rog, să nu exagerăm, nu e ca un ecran de pe ultimul iPhone, dar e un ecran cu calitate de smartphone iar diferența față de ceea ce oferă alți producători este prăpăstioasă de-a dreptul! Având în vedere că nu o să se uite nimeni la filme 4k pe ecranul Karoo 2, pot spune că ecranul e ireproșabil! Lucru care însă nu e, din păcate, doar de bine ci vine cu un preț, chiar unul mare de tot! Motivul pentru care alte computere au ecranul mult mai slab e consumul de energie, iar Karoo 2 e afectat din plin. Mai mult, genul acesta de ecrane se citesc destul de greu în lumină puternică, la soare, iar pentru asta e nevoie de creșterea iluminării mult peste 50%, ceea ce accelerează și mai mult consumul. În final, într-o zi cu soare puternic, cu ochelari de soare, ajungem la o autonomie realistă a bateriei de 7-8 ore, în condițiile în care cu iluminarea sub 10-15% autonomia poate să treacă de 12-13 ore. Concluzia e că pentru magia ecranului ireproșabil trebuie să acceptăm această limitare. Dar 7-8 ore oricum e suficient pentru majoritatea ieșirilor pe bicicletă ale aproape oricărui ciclist, iar la nevoie Karoo 2 se poate încărca din mers de la o mică baterie suplimentară. Alt punct negativ e lipsa reglajului automat al luminozității, care ar salva ceva baterie, deoarece odată reglat luminos pentru că e soare, nu vom sta să scădem iluminarea de fiecare dată când intrăm în umbră. În altă ordine de idei, partea de touchscreen e ireproșabilă, precisă, merge bine și cu ecranul ud, nimic de reproșat aici. Mai merită amintit că ecranul poate fi temporar oprit fără a se întrerupe înregistrarea, dacă se dorește o autonomie cu mult mai mare.

Sistemul de operare al Karoo 2 este o versiune proprie de Android, iar acest lucru este fantastic deoarece permite modificări multe și facil de implementat. Astfel, cei de la Hammerhead sunt mereu deschiși la sugestii și lansează câte o variantă nouă de software la fiecare 2 săptămâni. Nu numai că toate elementele software despre care voi povesti mai jos ar putea fi oricând revizuite și modificate, Karoo 2 este primul computer după cele Garmin care permite instalarea de app-uri suplimentare de la terți.

Momentan singura aplicație disponibilă în magazinul accesibil direct din meniu este XERT – o platformă de gestionare a antrenamentului foarte detaliată și bogată în date. Aplicația este de fapt cea de smartphone și funcționează la fel de bine și pe sistemul de operare Android de pe Karoo 2. XERT arată absolut uimitor pe Karoo 2, având acces la toate datele contului, la antrenamentele sugerate în mod grafic și evident la ecranul de date pentru antrenamentele propriuzise.

Conectivitatea e aproape completă. Pe partea de senzori sunt folosite ambele protocoale, ANT+ și BTLE, putând fi conectați toți senzorii uzuali. Printre aceștia se află mult apreciatul Radar Varia de la Garmin dar și transmisiile electronice (am testat personal Shimano Di2 – care funcționează bidirecțional, cu posibilitatea de a comanda computerul din butoanele manetelor, dar și SRAM AXS).

Menționez aici că implementarea radarului e superbă din punct de vedere grafic, mult peste cea originală Garmin, însă are și o mică problemă: linia laterală a radarului nu se afișează și peste ecranele suplimentare Climber și Strava Live, doar peste ecranele de bază, așa că dacă avem unul dintre cele suplimentare afișate în mod full screen, o să beneficiem doar de avertizarea sonoră a radarului, nu și de cea vizuală. Am remarcat că se poate conecta și un set de căști audio dar nu am testat această funcție.

În schimb am fost uimit să văd că radarul funcționează independent, cu o grafică specifică, pe aplicația XERT!

Pe partea de conectivitate la internet, se poate folosi fie o rețea WiFi (o idee e de a face hotspot pe telefon), fie direct o cartelă SIM GSM cu acces la servicicul de date, montată in slotul special din spatele computerului, în acest caz nefiind nevoie să mai luăm cu noi telefonul pentru a avea acces la funcțiile ce necesită conexiune la internet: live tracking, navigație, încărcare trasee, etc… Karoo 2 se conectează prin Bluetooth și cu telefonul, unde trebuie rulată aplicația Karoo, care dă acces la funcțiile de live tracking și de notificări smart.

Profilele și paginile de date ale Karoo 2 sunt complet configurabile după necesitatea fiecăruia. Pot fi create mai multe profile, iar fiecare poate avea mai multe pagini în funcție de necesități. Din păcate, Karoo permite doar configurarea ecranelor de date pentru fiecare profil, nu și modificări de funcționare cum ar fi cele ce țin de locație, hărți, navigație și configurări generale ale dispozitivului, cum permit alte modele concurente. Pe partea de ecrane, există trei tipuri principale. Ecranul de antrenament structurat este în formă fixă, cel cu harta poate fi modificat pentru a afișa până la 4 câmpuri de date sau 2 grafice, iar cel standard poate afișa până la 10 câmpuri simple de date sau 4 de date și 2 grafice. Fiecare profil poate avea mai multe ecrane standard de date, dar numai unul cu harta și unul cu antrenamentele structurate. Numărul de date ce pot fi afișate e impresionant, nu intru în detalii deoarece ar ocupa mult spațiu. Aduc însă aminte de câmpurile grafice de putere, puls sau cadență care arată foarte bine și de câmpul meu preferat, Upcoming Elevation, care prezintă un grafic cu altitudinea următorilor câțiva km de traseu.

Funcțiile suplimentare sunt ecrane de date care se afișează în funcție de context peste cele ale profilului. Acestea sunt 3 și vă voi spune imediat despre ele. Ce este comun la toate este că ele pot să ocupe ecranul în trei moduri: modul simplu, în care ocupă cam o treime din ecran, modul ascuns, în care lasă liber ecranul și rămâne doar o bară colorată în partea inferioară de care putem trage în sus să revedem datele și modul full screen. Iar dacă sunt active mai multe funcții suplimentare, ele au un fel de pagini care pot fi ușor schimbate între ele. E un sistem inovator fantastic ce m-a impresionat mult.

  • Prima funcție suplimentară este Climber și după cum o spune și numele, este o variantă proprie a funcției ClimbPro introdusă de Garmin. Doar că este o variantă destul de bună, chiar mai bună aș putea zice, profitând din plin de ecranul de calitate. Avem pe de o parte profilul întregii urcări, sub care avem detaliate următoarele secțiuni scurte codate colorat în funcție de înclinație și cu panta medie indicată numeric. Sistemul e foarte bine gândit și util, doar că depinde de precizia hărții. Pe lângă partea grafică, avem și datele numerice relevante: Distance to top, Altitude to top, VAM și Grade. Am totuși o nemulțumire, valoarea Altitude to top afișează diferența de nivel până în vârf, o valoare cam nerelevantă în cazul în care avem și coborâri mici intercalate, lucru uzual la urcările lungi. Aici ar trebui afișată toată altitudinea ce mai e de urcat, adunată, asta ar fi valoarea relevantă pentru a ne doza efortul. Datele numerice nu pot fi modificate, dar poate fi modificat modul de detectare al urcărilor: doar cele lungi, cele medii sau și cele scurte. Trebuie precizat că pentru ca modul Climb să se autoactiveze e nevoie să existe o rută, indiferent dacă aceasta e pre-existentă sau calculată de sistemul de navigație spre un punct sau înapoi la start.
Două segmente Strava deodată!!!
  • Strava Live – este o funcție ce necesită existența unui abonament plătit la aplicația Strava și permite cursa virutală cu alte persoane dar și cu propriile performanțe pe segmentele Strava preferate, marcate cu steluță în aplicație. Grafica e foarte bună, avem informații despre distanța parcursă, distanța rămasă, timp, clasamentul în timp real și timpii până la cei din față. BONUS MARE: absolut accidental am descoperit că pe Karoo 2 pot fi afișate două segmente diferite, dacă acestea se suprapun, lucru pe care nu l-am mai întâlnit la niciun computer. Restul, dacă ești deja pe un segment, ignoră faptul că începe un segment nou. Karoo 2 nu face așa ci deschide o nouă pagină și pentru acesta. Nu am reușit să testez dacă știe să deschidă 3 sau mai multe, probabil că nu și oricum ar fi aproape inutil în lumea reală.
  • Navigația are și ea parte de o pagină suplimentară, de fapt cea care ne arată din timp care e următorul viraj, dar care funcționează în modul descris mai sus și împreună cu Climb și Strava Live. În modul normal de afișaj ne arată următoarea intersecție iar în modul full screen ne arată o listă cu următoarele intersecții ce le vom întâlni.

Navigația e un alt aspect pe de o parte super bine implementat, pe de altă parte cu câteva neajunsuri. Sunt folosite niște hărți fixe, adică nu se pot instala altele dacă cele existente ni se par insuficiente sau slabe calitativ. Ce e bine e că se pot instala doar țările de care avem nevoie, păstrând memoria liberă. Din păcate, hărțile pentru România nu sunt grozave în anumite zone, în special cele montane. Pe plat, prin orașe și pe lângă ele, hărție sunt însă foarte exacte. Navigația este se pare de un singur tip, de bicicletă, nu am găsit personal o metodă să o schimb, de exemplu să mă țină doar pe asfalt, pentru cursieră. În schimb e foarte rapidă și exactă. Rutarea este de tip turn-by-turn și se activează atunci când e folosit un traseu predefinit (se pot încărca rute din Strava sau se pot desena rute direct pe ecranul Karoo), se poate merge după traseul unei ture anterioare, dar se poate și naviga către un punct fix ales de pe hartă. Există și opțiunea de rutare înapoi la start. Mie personal mi-a plăcut cum funcționează navigația, singurele neajunsuri fiind inexactitatea hărții în anumite zone, de exemplu pe Transfăgărășan unde avea tendința să taie curbele ”mâncând” km buni.

Antrenamentele ghidate se pot executa pe Karoo 2 folosind ecranul specific, însă momentan acestea pot fi încărcate doar de pe aplicația Training Peaks. Nu există conexiune cu alte aplicații, nu există antrenamente prestabilite și nici posibilitatea de a configura unele de pe PC sau direct de pe Karoo.

Centralizarea datelor înregistrate de Karoo 2 este gândită să fie făcută folosind o aplicație terță. Deoarece deja majoritatea cicliștilor folosesc o aplicație preferată, Hammerhead a considerat că e inutil să mai creeze și ei una. Principalele aplicații folosite sunt bineînțeles STRAVA, Training Peaks dar și XERT, care beneficiază de app-ul de Android, singura aplicație suplimentară disponibilă în acest moment pentru Karoo 2. Există și platforma proprie Hammerhead unde vom regăsi salvate turele noastre, însă doar atât, fără aprecieri despre performanță și alte aspecte.

Concluzia nu după un test de lungă durată cu Karoo 2 nu e ușor de stabilit, mai ales după ce ai folosit destul de mult modelele concurente. E un concurs de sentimente de tip love&hate. Mai mult love, ca să fiu sincer. Dar și un pic de hate. Noroc cu Android-ul din spate care permite ca partea de hate să scadă cu fiecare update. Nici nu știu cum să formulez o concluzie, aș zice așa: ar fi cel mai tare computer din punctul meu de vedere, dacă (și aici bag o listă din aia cu punctulețe):

  • ar avea autonomia cu 50% mai bună (luminozitatea automată ar rezolva o parte din problemă)
  • ar avea hărțile din România mai exacte
  • ar avea mai multe tipuri de navigație selectabilă, măcar o opțiune să elimine bucățile neasfaltate, dar și una specifică de MTB ar fi grozavă
  • ar arăta în funcția Climb cât mai e de urcat, nu cât mai e până în vârf (oh cât m-a enervat treaba asta)
  • ar avea câmpuri grafice mici, de 1/10 din ecran, în care să afișeze metrica în format instantaneu/mediu/maxim
  • ar avea un afișaj special pentru funcțiile Cycling Dynamics, pe Android s-ar putea face ceva super waw, cu un ciclist care pedalează așezat sau în picioare în funcție de situație, eventual chiar și cu cadența sincronizată….
  • ai putea edita antrenamente structurate și/sau s-ar conecta la o sursă gratuită de planuri de antrenament
  • mai multe app-uri optimizate, Strava ar fi prima pe listă
  • radarul să se afișeze și peste ecranele suplimentare
  • zoom-ul hărții la apăsarea lungă a butoanelor laterale să se facă mai rar, pentru a putea fi util
  • o îmbunătățire a conectivității cu senzorii, în special cu Di2, unde au apărut unele probleme persistente
  • Un manual complet de utilizare, tot ce am găsit sunt tot felul de FAQ-uri dar nimic structurat frumos, unde să găsești ușor tot ce ai nevoie!

Se poate vedea că toate punctele din lista de mai sus sunt mărunțișuri, mare parte din ele fiind relativ ușor de rezolvat în timp.

Recomand în final ca oricine căruia Karoo 2 i-a stârnit interesul să meargă să îl vadă în realitate, cuvintele exprimă greu senzația. În plus Karoo 2 e foarte lucios și e extrem de greu de fotografiat astfel încât să iasă bine. Nu în ultimul rând, Hammerhead oferă 45 de zile în care produsul poate fi returnat dacă cumpărătorul nu e mulțumit, iar acum oferta e ușor de accesat în România datorită faptului că produsele Hammerhead sunt disponibile local prin Hive Distribution. Momentan puteți vedea în realitate computerul expus la magazinul Trisport.

Importator: Hive Distribution, primit la test prin magazinul Trisport

Preț: 1999 lei

Producătorul oferă posibilitatea de retur în 45 de zile pentru cei ce sunt nemulțumiți, ofertă valabilă acum și în România prin importatorul autorizat!

Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

7 + 15 =