Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă…
Am testat lanterna frontală pentru bicicletă Merida Clip In & Go și, chiar dacă dimensiunile sale sunt reduse, performanțele m-au surprins plăcut. Cântărind doar 53 de grame (măsurat personal, oficial 50 g), e ideală atât pentru montaj pe ghidon, cât și pe cască – mai ales că pachetul include adaptor dedicat pentru cască. Fiind foarte ușoară, nu deranjează deloc la pedalat, nici măcar la ture lungi.

Lanterna se fixează rapid printr-un sistem tip clip, ușor de utilizat, și se încarcă prin micro USB în aproximativ 1,5 ore. Are patru moduri de iluminare și un LED de 3W care oferă până la 150 de lumeni. Eu am folosit-o în modul de intensitate medie, unde autonomia reală a fost de 2,5 ore, ușor peste ceea ce declară producătorul pentru intensitatea mare, dar sub autonomia de 4 ore declarata oficial pentru utilizare la intensitate medie.
Chiar și la intensitate mică, lanterna luminează excelent – perfectă pentru mers urban sau ture scurte pe drumuri lăturalnice. Un detaliu util: când bateria scade sub 20%, un LED roșu se aprinde în spate, iar la încărcare apare un LED albastru în față, care se stinge când lanterna e încărcată complet.
Concluzia? O lanternă compactă, practică și foarte bine gândită, excelentă pentru cicliști urbani sau pasionați de ture recreaționale. Mi-a plăcut mult și o folosesc cu încredere!
Specificații Merida Clip In & Go
- Greutate măsurată: 53g
- Diametru instalare ghidon: 19 – 32 mm
- Capacitate baterie: 500 mA
- Tip baterie: Li-Ion polimer, integrat
- Putere LED: 3W
- Flux luminos maxim: 150 lm
- Carcasă: aluminiu
- Timp încărcare: 1,5 ore
- Încărcare: microUSB
- Autonomie oficială: 2 ore maxim; 4 ore mediu; minim 9; intermitent 18 ore
- Autonomie măsurată: 2,5 ore la intensitate medie
- Accesorii: suport instalare ghidon și cască
- Preț la data publicării recenziei: 135 lei (redus de la 189 lei)
- Importator: Bikefun
Îi place să spună că s-a născut pe bicicletă, însă în realitate s-a născut în București. Practic, se dă pe două roți din copilărie. Mai serios s-a apucat de ciclism din 1998 când, după ce și-a cumpărat primul MTB, s-a și dus la vârful Omu. Se mândrește că a fost primul care a făcut asta și până în ziua de azi așteaptă să-i confirme cineva... Lăsând gluma la o parte, Dan este unul din cei mai pasionați cicliști din România, la nivel de amatori. Rămânând tot timpul la un nivel constant al pasiunii, niciodată prea exagerat sau prea monoton, și-a angrenat întreaga familie care-i susține entuziasmul și pedalează alături de el. Tot timpul pe bicicletă, la concursuri, la teste, la evenimente de profil din țară și străinătate, explorând un nou traseu de cicloturism sau pur și simplu scriind despre acest subiect, Dan este în constantă legătură cu ultimele noutăți din domeniu, ultimele trenduri și ultimele tehnologii folosite la biciclete.