Acum citesti
Test action cam INSTA360 X3

Reputația camerelor de acțiune 360 este în continuă creștere, iar una dintre noutățile momentului este INSTA360 X3. Popularitatea este dată, în primul rând, de ușurința lor în utilizare. Tot ce trebuie să faci cu ele este să le pornești și să filmezi. Nu trebuie nici măcar să le îndrepți în direcția în care vrei să filmezi, pentru că ele filmează peste tot, în același timp. Filmează o bulă de 360 de grade în jurul lor și al tău, surprinzând absolut tot. Și fac asta folosind cele două lentile „fish eye” de pe ambele fețe ale camerei.

Avantajul celor de la INSTA este însă că ei au și un app extrem de puternic pentru telefon, dar și algoritmi care unesc cele două jumătăți de sferă, în așa fel încât nu-ți dai seama de lipitură, decât dacă ești foarte atent la imagine.

Pe de altă parte INSTA360 X3 poate fi folosită și ca un action cam obișnuit, dacă alegi modul „single lens”. Alegând acest mod, camera folosește o singură lentilă, iar filmele rezultate vin cu o rezoluție maximă 4K. Când o folosești în modul 360, rezoluția este 5,7K. Totuși, la editare, când transformi filmarea în format obișnuit 9:16 plat, rezoluția va fi de doar 1920 x 1080.

De notat că cele două lentile, de pe cele două fețe ale camerei, ies în afara carcasei. Astfel, trebuie atenție când așezi camera pe masă sau pe orice suprafață, mai ales când ești în natură și o lași pe o piatră. Întrucât lentilele sunt bombate, camera se va sprijini direct pe lentile, ceea ce înseamnă că se vor zgâria repede.

Nici în buzunar nu ar trebui să o pui neprotejată, pentru că sticla lentilelor se va freca, iar în timp, se va mătui. Din fericire camera vine cu un manșon de protecție. Este un mic buzunar din neopren în care trebuie neapărat să pui camera tot timpul când nu o folosești, pentru a-i proteja lentilele.

Cât de ușor este de folosit camera INSTA360 X3?

INSTA360 X3 dispune de câteva butoane fizice, utilizarea ei nefiind dependentă de ecranul tactil. Astfel, sub ecran ai două butoane, unul pentru a începe și opri înregistrarea, iar celălalt pentru a schimba modul de filmare – 360 sau „single lens”.

Pe lateral avem butonul pentru pornit-oprit și încă unul de la care schimbi rapid presetările. Ecranul tactil are dimensiunea de 2,29 inch și este chiar luminos, fiind ușor de citit chiar și în soare puternic.

Pe partea cealaltă avem bateria, care iese din cameră cu tot cu ușița dedicată. Camera este rezistentă la apă până la o adâncime de 10 metri. Cardul SD poate fi accesat doar după ce scoți bateria. Cu o capacitate de 1800 mAh, acumulatorul de la INSTA360 X3 ține până în 1,5 ore, când filmezi 360.

Pe de altă parte, pe un card SD de 32 gb, au încăput 78 minute la 4k/30 fps, 48 minute la 4k/60 fps și doar 32 minute la 5.7k/30. Dacă ai card mai mare, atunci epuizezi mai întâi bateria înaintea cardului. Încărcarea se face prin USB-C și durează cam 90 minute.

Pentru stabilizarea imaginii filmate INSTA X3 folosește sistemul lor dedicat, denumit FlowState. Acesta funcționează foarte bine, cel puțin la fel de bine ca la GoPro, imaginea rezultată fiind stabilă și plăcută.

Pentru a fixa camera de ceva ai la dispoziție doar filetul 1/4″ pentru trepied. Cu alte cuvinte poți fixa camera doar pe un selfie stick sau trepied. Pentru a o fixa într-un suport universal, cum ar fi pe ghidon, pe cască sau pe piept, ai nevoie de un adaptor, pe care trebuie să-l iei din altă parte.

De menționat este că pentru ca stick-ul să fie „invizibil” acesta trebuie să stea drept pe cameră și nu sub un unghi. Inițial am crezut că doar selfie stick-ul INSTA este invizibil, fiind „special”, însă testând ulterior și cu alte stick-uri am observat că erau vizibile în film doar dacă erau înclinate față de cameră.

INSTA360 X3 are o greutate pe care am măsurat-o la 185 grame. Nu e deosebit de grea însă eu nu o consider potrivită pentru a fi fixată pe cască. Spre exemplu, GoPro 7 pe care o folosesc în paralel, are doar 143 grame.

Cum editezi cu INSTA360 X3?

Ei bine, editarea poate fi un coșmar. Sau nu! Imaginează-ți că ai clipul filmat 360, iar în programul de editare ai o infinitate de opțiuni în care poți transpune imaginea într-un format 9:16, sau ceva vertical, pentru Instagram, Facebook etc. Având imaginea 360 cât și nenumăratele opțiuni pentru efecte speciale, cum faci, ce alegi? Cât timp lași privitorul să se uite spre stânga, apoi cât timp adaugi un efect precum „tiny planet”, cât timp faci zoom în, zoom out, și așa mai departe.

Din fericire nu trebuie să fie atât de complicat, întrucât app-ul INSTA este extrem de puternic și, folosind inteligența artificială, îți poate genera automat întreg clipul, direct pe telefon, cu tot cu muzică. Singura problemă este că totul e automat. Nu poți interveni în editare. Partea bună este însă că la final ai clipul gata făcut, pregătit să fie încărcat pe rețeaua ta preferată de socializare. Dar dacă ești ca mine și nu-ți place „full auto”, e mai greu. Eu spre exemplu am apelat la departamentul video al importatorului INSTA360 în România, Network One Distribution mai precis, să mă ajute cu editarea.

Pentru utilizatorii avansați, INSTA360 oferă și un editor video pentru desktop. Folosind-ul poți alege tu ce să rămână în editul final, ce secvențe să alegi, ce parte din sfera 360 să folosești samd. Însă, așa cum spuneam, dacă vrei să faci manual editarea, totul poate deveni foarte complicat.

La final am ajuns la un compromis cât se poate de bun. Pentru editurile mele am ales să folosesc clipurile generate automat de AI, dar pe care ulterior le-am editat, tăiat și lipit așa cum am dorit, în programul meu de editare video, adăugând la final și muzica preferată de mine. Pun mai jos cele 3 variante de clipuri video obținute:

Edit full manual

Edit full auto, generat de AI

Edit folosind clipurile AI, dar editate manual in alt editor video

Concluzie – merită să cumperi INSTA360 X3?

Pe scurt da, chiar foarte! În primul rând pentru că, dacă nu ești adeptul filmărilor 360, o poți folosi normal, cu o singură lentilă, la o rezoluție mare de 5,7K. Însă desigur că o INSTA360 o cumperi pentru posibilitatea de filmare la 360 grade.

Un alt motiv foarte bun pentru care investiția în X3 merită este aplicația foarte capabilă, instalată pe telefon. Camera INSTA360 X3 a fost gândită să o poți folosi extrem de ușor. După ce ai filmat, transferi clipul pe telefon, apoi lași aplicația să-și facă de cap. Fiind asistată de inteligența artificială, app-ul decide singur ce e interesant să lase în clip, ce efecte speciale să folosească și ce muzică să pună. În doar câteva minute ai un clip final, salvat în format mp4, pe care-l poți încărca imediat pe rețelele tale de socializare preferate. Practic despre asta este vorba, să poți pune imediat online ceea ce tocmai ai trăit în natură.

Specificații INSTA360 X3

  • Senzor CMOS 1/2″
  • Diafragma maxima F1.9
  • Expunere ±4EV
  • ISO 100-3200
  • Giroscop: 6 axe
  • Rezolutie video 360: 5.7K: 5760*2880@30/25/24fps; 4K: 3840×1920@60/50/30/25/24fps; 3K: 3008×1504@100fps
  • Rezolutie video Single Lens: 4K: 3840×2160@30/25/24fps; 3.6K: 3584×2016@60/50/30/25/24fps; 2.7K: 2720×1530@60/50/30/25/24fps; 1080P: 1920×1088@60/50/30/25/24fps
  • Rezolutie foto: 72MP (11968×5984); 18MP (5952×2976)
  • Moduri foto: Standard, HDR, Burst, Interval, Starlapse
  • Moduri video: Standard, Active HDR, Timelapse, TimeShift, Bullet Time, Loop Recording, Pre-recording
  • Stocare: microSD de maxim 1TB
  • Incarcare: USB-C, aprox 90 minute
  • Baterie: 1800 mAh
  • Autonomie: aprox. 80 min
  • Dimensiuni: 114x46x33.1mm
  • Pret: 2800 lei
  • Importator: Network One Distribution
Vezi Comentarii (0)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.

2 × five =